MNAR prezintă „Invenit / sculpsit. Gravura italiană din secolele XV-XVI”
https://www.ziarulmetropolis.ro/mnar-prezinta-invenit-sculpsit-gravura-italiana-din-secolele-xv-xvi/

Muzeul Naţional de Artă al României anunţă deschiderea expoziţiei „Invenit / sculpsit. Gravura italiană din secolele XV-XVI” miercuri, 18 aprilie.

Un articol de Liliana Matei|19 aprilie 2018

Printre autorii celor 44 de stampe expuse se numără artiști faimoși, precum Andrea Mantegna, Marcantonio Raimondi, Giorgio Ghisi, Agostino Veneziano sau Lodovico Carracci. Majoritatea gravurilor expuse provin din colecția Dr. Ion Cantacuzino, donată inițial Muzeului Toma Stelian și transferată ulterior Muzeului de Artă. Expoziția rămâne deschisă până pe 24 iunie.

Lucrările oferă o imagine de ansamblu elocventă asupra mijloacelor și posibilităților tehnice ale gravurii din Renașterea italiană, tematizând în același timp relația dintre imaginea gravată și sursa ei – așa numitul „modello”. Acesta poate fi un desen, un tablou, o frescă sau chiar o altă gravură. Titlul expoziției „Invenit / sculpsit” sugerează raportul dintre prototip și imaginea gravată: cei doi termeni se referă la creația artistică propriu-zisă („invenit”), respectiv la realizarea tehnică prin incizare („sculpsit”). Ei surprind specificitatea gravurii ca specie a „artelor desenului”, fiind frecvent incizați în câmpul imaginii.

Expoziția este prilejuită de publicarea catalogului complet al gravurilor italiene din secolele XV-XVI aflate în patrimoniul MNAR, având drept autor pe Dana Crișan (cu colaborarea dlui Radu Bercea).

***

Dr. Ion Cantacuzino (1863 – 1934), medic specializat în microbiologie, întemeietorul şcolii naţionale de imunologie şi medicină experimentală, a fost un erudit cunoscător al stampelor. A făcut primele achiziții de pe piața de artă stampe în perioada studiilor la Paris, colecția sa reunind în final peste 12.000 de piese, în cea mai mare parte gravuri, dar şi cărţi ilustrate şi desene ilustrative pentru istoria gravurii europene.

***

Patru vizite ghidate susținute de Cosmin Ungureanu, curator, vor ritma expoziția „Invenit / sculpsit. Gravura italiană din secolele XV-XVI” (accesul pe baza biletului de intrare):

  • Joi, 10 mai, orele 16:00

  • Sâmbătă 26 mai, orele 11:00

  • Joi 7 iunie, orele 16:00

  • Sâmbătă 23 iunie, orele 11:00

Curatori: Cosmin Ungureanu, Dana Crișan

Galeria de Artă Europeană, etaj I (expoziții temporare)

Program de vizitare: miercuri-duminică, 10.00-18.00

Prețul biletului de acces: 10 lei

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună

Catalog: Dana Crișan, cu colaborarea dlui Radu Bercea – Gravura italiană din secolele XV-XVI & Școala de la Fontainebleau, MNAR, 2016

12
/11
/21

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta?

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

26
/10
/21

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Burselor stART și pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentați la pictură, desen, muzică și artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..