Moartea tovarășului Stalin
https://www.ziarulmetropolis.ro/moartea-tovarasului-stalin/

Se poate vedea în cinematografe filmul „Moartea lui Stalin”, comedie neagră, dar plăcută.

Un articol de Andrei Crăciun|14 martie 2018

Moartea lui Stalin, film semnat de Armando Iannucci, și-a dobândit o previzibilă glorie: nu s-a râs la Kremlin la vizionare.

Moscova n-a crezut în această peliculă în care – e drept – se râde pe îndelete de Stalin, de tovarășii săi politici și în general de Uniunea Sovietică.

S-a luat act, s-a condamnat oficial, s-a zis că nu e bine, s-a stârnit, global, curiozitatea. Din punct de vedere marketing (cum atât de ridicol se zice prin corporațiile timpului nostru), s-a fost bine.

Deși Rusia nu mai e Uniunea Sovietică, în chestiunea umorului la zi nu s-au făcut progrese însemnate. Sunt chestiuni cu care nu se glumește, tovarăși! Of, că dacă ar ști bietul Stalin că a ajuns o caricatură…

Nu vă propun o analiză riguroasă, de specialitate, a virtuților și defectelor acestui film de cinema. Nu am priceperea (oricum e plină țara de specialiști) și nu vă ascund că nici nu mă interesează aspectul.

Mă interesează altceva: câteva adevăruri grele din biografia tiranului (bine punctate mai ales de către istoricul Montefiore).

Moartea acestui tiran are în ea ceva shakespearian și filmul – fiind strict o comedie – ratează această dimensiune. După gustul meu, pilda cea mai înaltă în această moarte e următoarea: într-adevăr, pentru că Stalin declanșase o campanile de epurare a medicilor nu s-au găsit medici care să vină să constate ce era de constatat cu privire la dictator.

E un final puternic, foarte puternic pentru ce înseamnă nebunia de partid și de stat. E formidabil, tovarăși: nu mai are cine să constate că s-a săvârșit tiranul fiindcă medicii sunt în Gulag!

Îngustimea minții comuniștilor din rândul întâi, gros tușată la Iannucci, este – de asemenea – un fapt istoric. Lupta pentru putere lângă cadavrul lui Stalin nu e o exagerare de cinema, ba dimpotrivă. Și abia acum vă aduc unde am vrut: lipsa umorului.

Comunismul n-a avut umor. N-a îngăduit ironia și nici măcar autoironia (nici măcar în cadrul autocriticilor!). Gândiți-vă la această absență când constatați în jur omul nou. El nu va râde niciodată de sine. Și – nerâzând niciodată de sine – este nerevizibuil și pierdut.

Teroarea, birocrația fără limite, crimele, delirul regimului stalinist – toate se știu bine de-acum.

Adevărata moștenire stalinistă – dacă-mi îngăduiți – rămâne aceasta: abolirea surâsului autonom.

Și toată glazura polemică înconjurând acest film de cinema vine să o demonstreze, încă o dată.

Stalinismul e incompatibil cu umorul.

Deși Rusia nu mai e Uniunea Sovietică, în chestiunea umorului la zi nu s-au făcut progrese însemnate. Sunt chestiuni cu care nu se glumește, tovarăși! Of, că dacă ar ști bietul Stalin că a ajuns o caricatură…



08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.