INTERVIU Mona Radu, autoarea piesei „Lecţia de violoncel“, povesteşte că a avut un vis: să scrie ceva atât de bun încât să fie jucat de Radu Beligan. Maestrul joacă la Teatrul Metropolis într-un spectacol regizat de Felix Alexa, după textul ei.
Un articol de Monica Andrei|16 decembrie 2013
INTERVIU Mona Radu, autoarea piesei „Lecţia de violoncel“, povesteşte că a avut un vis: să scrie ceva atât de bun încât să fie jucat de Radu Beligan. Iar visul ei a devenit realitate. Maestrul joacă la Teatrul Metropolis într-un spectacol regizat de Felix Alexa, după piesa Monei Radu, alături de Marius Manole, Lamia Beligan, Tania Popa/Rodica Ionescu.
„Orice apariţie nouă este, pentru mine, o bucurie. Acum sunt, deja, într-o perioadă de iubire cu noul meu rol. Mona Radu este o tânără scriitoare, genială, şi pot spune asta cu toată inima. Ea mi-a oferit un rol care m-a făcut fericit, pentru că, de când joc piesa asta, am avut parte numai de noroc“, spune Radu Beligan.
Spectacolul are premiera oficială în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti.
Monica Andrei: Care a fost primul moment din realitate ce a declanşat primul gând de a scrie piese de teatru? Cum v-aţi apropiat de teatru?
Mona Radu: Am fost un copil „protejat“ în mod exagerat de micile bucurii ale vieţii: nu am avut voie să mă urc în pomi, să sar garduri, să sparg geamuri etc. Şi pentru că mie îmi era interzis să pătrund în lumea celorlalţi copii, în jurul vârstei de zece ani am găsit o metodă prin care puteam să îi aduc pe ei în lumea mea.
Am început să inventez poveşti pentru prietenii mei de joacă. Eu veneam cu un scenariu şi le explicam celorlalţi ce au de făcut; ei intrau în personaje, iar eu puteam să mă bucur de compania lor, fără a risca să-mi pun în pericol integritatea fizică şi, în consecinţă, să o supăr pe bunica mea.
Citiţi şi: Radu Beligan: 95 de ani, un rol impecabil şi un tort în formă de scenă, la Metropolis
De ce teatru şi nu literatură?
Am putea spune că din clipa în care am ştiut că vreau să scriu, am ştiut că vreau să scriu teatru. Romanul, poezia, eseurile duc spre introspecţie şi visare. Dramaturgia, în schimb, redă viaţa, aşa cum e ea, în toată splendoarea şi vulgaritatea ei, întocmai ca o oglindă şi, chiar dacă nu oferă, pentru moment, soluţii, oferă iertare. O piesă de teatru e ca o spovedanie colectivă, în care actorii şi spectatorii îşi mărturisesc unii altora că sunt oameni cu toţii şi asta e în regulă.
Câte piese de teatru aţi scris?
În 2008, am primit premiul Clubului Dramaturgilor pentru o piesă intitulată „Moartea vine pe tocuri înalte“, dar „Lecţia de violoncel“ este prima mea piesă concretizată într-un proiect. Am putea spune că vorbim de un debut absolut.
Mona Radu, în stânga, alături de echipa spectacolului „Lecţia de violoncel“
Ce vă atrage mai mult: activitatea de traducere sau de scris piese de teatru? De ce?
Activitatea de scriitor, bineînţeles. Am tradus mai multe piese străine, urmând exemplul lui Mihai Sebastian, atât din motive financiare, cât şi din dorinţa de a-mi perfecţiona stilul. Tradusul autorilor străini, de preferinţă consacraţi, poate fi o bună şcoală pentru orice tânăr care vrea să înveţe „cum se scrie“.
„Lecţia de violoncel” este actuala premieră de pe scena Teatrului Metropolis. De la început v-aţi gândit ca rolul principal să-i fie destinat maestrului Radu Beligan?
Cu ani în urmă, când mi-a încolţit pentru prima oară în minte ideea că aş putea deveni scriitor, visul meu cel mai neruşinat era ca într-o zi să scriu ceva atât de bun încât să fie jucat de Radu Beligan. Cei cărora le-am împărtăşit acest vis m-au privit, în cel mai bun caz, cu condescendenţă. Nici eu nu credeam că voi fi în stare de aşa ceva.
Şi totuşi, a venit o zi când s-au aliniat planetele şi inspiraţia nu mi-a mai dat pace – în ziua aceea s-a născut „Lecţia de violoncel“. Am scris această piesă special pentru Maestrul Beligan şi pentru fiica lui, Lamia. Am scris-o din iubire. Iubirea, oricât ar suna de banal, stă la baza tuturor lucrurilor.
Citiţi şi: Radu Beligan, în lacrimi de bucurie de ziua lui: „În teatru, oamenii pot trăi şi visa împreună“
Aţi scris piesa, apoi aţi participat la masa de lectură şi în final la repetiţii. Vă rog să descrieţi atmosfera de la repetiţiile pentru spectacolul cu piesa „Lecţia de violoncel”, în regia lui Felix Alexa.
Atmosfera din timpul repetiţiilor a fost, cum era de aşteptat, una plină de creativitate şi efervescenţă. M-am simţit ca într-o mare familie. Când în aceeaşi echipă îi ai pe Radu Beligan, pe Felix Alexa, pe Lamia Beligan, pe Marius Manole, pe Tania Popa şi pe Rodica Ionescu, iar tu eşti un biet debutant, nu mai ai timp să te întrebi ce noroc a dat peste tine.
Fiecare clipă petrecută în preajma acestor oameni este o lecţie de viaţă de care trebuie profitat. Nu se întâmplă des ca un autor să aibă parte de asemenea desfăşurare de forţe pentru prima lui reprezentare pe scenă. Dumnezeu este foarte darnic cu mine.
Foto cu Mona Radu: Petrică Tănase / Cosmin Ardeleanu
