Muzeul Deşeurilor redeschis la Biblioteca Naţională a României
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzeul-deseurilor-redeschis-la-biblioteca-nationala-a-romaniei/

Primul Muzeu al Deşeurilor din Europa s-a redeschis oficial, miercuri, la Biblioteca Naţională a României, şi presupune o expoziţie itinerantă care reconstituie traseul de transformare a resurselor în obiecte utile şi apoi în deşeuri. Muzeul este împărţit pe secţiuni speciale, în funcţie de categoriile de deşeuri, de la ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal), la DEEE-uri […]

Un articol de Andrada Văsii|8 noiembrie 2012

Primul Muzeu al Deşeurilor din Europa s-a redeschis oficial, miercuri, la Biblioteca Naţională a României, şi presupune o expoziţie itinerantă care reconstituie traseul de transformare a resurselor în obiecte utile şi apoi în deşeuri.

Muzeul este împărţit pe secţiuni speciale, în funcţie de categoriile de deşeuri, de la ambalaje (plastic, hârtie, sticlă, metal), la DEEE-uri (deşeuri electrice, electronice, electromenajere – inclusiv surse de lumină arse şi baterii), de la materiale biodegradabile la cele periculoase pentru mediu, de la servicii de salubritate la co-incinerare, de la demolări la colectarea selectivă şi de la reutilizări la reciclare.

„Scopul acestei expoziţii, care are ca motto ‘Toţi implicaţi – toţi responsabili’, este educarea şi conştientizarea cetăţenilor, în special al tinerilor, pentru a creşte gradul de colectare selectivă şi de reciclare a deşeurilor din România. Unui copil i-aş spune că pentru o tonă de hârtie trebuie să tăiem 20 de copaci. Reciclând hârtia, protejăm acei 20 de copaci la fiecare tonă de hârtie”, a declarat Ionuţ Georgescu, preşedintele Centrului de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă (CEDD).

El a explicat că o cauză a încălzirii globale o reprezintă managementul defectuos al deşeurilor.

Ionuţ Georgescu a precizat că expoziţia itinerantă, găzduită în prezent de Biblioteca Naţională a României pe 200 de metri pătraţi, a poposit în urmă cu doi ani la AFI Cotroceni, apoi la Agenţia de Protecţia Mediului din Cluj şi din ianuarie va pleca la Chişinău.

Potrivit unui studiu al Ministerului Mediului din 2010, în România se produc anual 9 milioane de tone de deşeuri menajere, din care 2 milioane nu sunt colectate, mare parte în mediul rural, iar reciclate sunt doar 1%.
„Există fabrici în România care au ca obiect de activitate prelucrarea deşeurilor. Unele dintre ele nu îşi acoperă întreaga capacitate din cauza lipsei deşeurilor curate”, a mai spus Ionuţ Georgescu.

Expoziţia poate fi vizitată gratuit până pe 15 ianuarie 2013, de luni până vineri, între orele 8,00 şi 18,00.

Organizatorii şi susţinătorii acestui proiect sunt Centrul de Excelenţă pentru Dezvoltare Durabilă şi Biblioteca Naţională a României.

Sursa: Agerpres

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.