Muzica îi ajută pe chirurgi să fie mai eficienţi şi mai puţin anxioşi în sala de operaţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/muzica-ii-ajuta-pe-chirurgi-sa-fie-mai-eficienti-si-mai-putin-anxiosi-in-sala-de-operatii/

Muzica, de cele mai multe ori clasică, dar şi piese ca „Stayin’ Alive” a trupei Bee Gees şi „Smooth Operator” a lui Sade, ajută echipele medicale să colaboreze mai bine în sălile de operaţii, reducând stresul şi îmbunătăţind comunicarea, potrivit unui studiu.

Un articol de Petre Ivan|15 decembrie 2014

O echipă de cercetători de la Cardiff University Hospital din Ţara Galilor a analizat ce cântece sunt cele mai potrivite pentru a fi ascultate în sălile de operaţii şi a întocmit o listă „amuzantă” cu piese pop şi rock ce pot fi utilizate în timpul intervenţiilor chirurgicale, dar şi una cu melodii care, în mod clar, nu sunt o idee bună, potrivit bbc.com.

Astfel, pe lista cântecele indicate se află piesele „Stayin’ Alive”, a trupei Bee Gees, „Smooth Operator”, a lui Sade, „Wake me up before you go-go”, a trupei Wham, „Comfortably Numb”, cântată de Pink Floyd, şi „Fix You” a trupei Coldplay.

Pe de altă parte, cântecele „Another one bites the dust”, al trupei Queen, „Everybody hurts”, interpretat de REM, „Knives Out” de la Radiohead, „Scar Tissue”, al trupei Red Hot Chilli Peppers, şi „Knockin’ on heaven’s door” al lui Bob Dylan sunt considerate total nepotrivite pentru a fi ascultate în timpul unei operaţii.

Deşi lista întocmită de cercetători se vrea a fi doar o modalitate de distracţie, publicată cu ocazia sărbătorilor de iarnă, beneficiile muzicii, atât în cazul pacienţilor, cât şi al chirurgilor, reies dintr-un studiu serios.

Potrivit cercetătorilor, circa 80% dintre medicii şi asistentele care participă la intervenţii chirurgicale au declarat că muzica îi ajută atunci când operează. De asemenea, participanţii la studiu au spus că muzica este ascultată în 62% – 72% din timpul petrecut în sala de operaţii, melodiile fiind alese, cel mai adesea, de chirurgul principal.

Studiul, publicat în ediţia de Crăciun a British Medical Journal, mai arată că echipele medicale consideră că muzica îmbunătăţeşte comunicarea între membrii săi, reduce anxietatea şi îmbunătăţeşte eficienţa.

De asemenea, doctorii au spus că performanţele medicale sunt îmbunătăţite de muzică, prin creşterea capacităţii de concentrare asupra sarcinii ce trebuie executate, mai ales în rândul chirurgilor care ascultă muzică în mod regulat.

Potrivit autorilor acestui raport, criticii susţin că ascultatul muzicii „acaparează o parte din capacitatea cognitivă, reduce vigilenţa, împiedică procesul de comunicare şi se dovedeşte a abate atenţia în momentul în care apar probleme ce ţin de anestezie”. În acelaşi timp, aceştia spun că „ascultă muzică în sala de operaţii atunci când situaţia o permite”.

Foto: Muzica îi ajută pe chirurgi  – facebook

Citiţi şi:
19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

16
/02
/24

Fundația Culturală „Camil Petrescu” lansează un nou podcast: TEATRUL (DE) AZI. Actori, regizori, scenografi, artiști din România și din lume vor fi în dialog cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici în aventura căutării adevărurilor personale despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

Cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, reprezentanțele Institutului Cultural Român de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza o serie de evenimente pentru a celebra și a aduce în prim-plan contribuția inestimabilă a celui mai mare sculptor român la patrimoniul cultural mondial.

15
/02
/24

Evenimentul dedicat celui mai iubit dintre povestitorii noștri continuă cu o nouă ediție la Teatrul Ion Creangă. Inițiat anul trecut, „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“ aduce între 1 și 31 martie, atât la Sala Mare (Str. Piața Amzei 13), cât și la Sala Mică (Str. Biserica Amzei 21-23), peste 30 de reprezentații teatrale și ateliere pentru copii, toate inspirate din opera celui care ne-a lăsat texte ce au scris istorie atât în marea carte a literaturii, cât și în rândul interpretărilor regizorale.