Natalia Matsak şi Denys Nedak, pe scena românească, în „Lacul lebedelor”
https://www.ziarulmetropolis.ro/natalia-matsak-si-denys-nedak-pe-scena-romaneasca-in-lacul-lebedelor/

Spectacolul „Lacul Lebedelor”, susţinut de ansamblul de balet clasic al Teatrului Municipal de Operă şi Balet din Kiev, va fi prezentat la Sala Palatului din Capitală pe 25 octombrie, de la ora 19.30. Spectacolul din 25 octombrie, de la Sala Palatului din Bucureşti, îi va avea ca solişti pe Natalia Matsak – prim-solistă a Operei […]

Un articol de |12 octombrie 2012

Spectacolul „Lacul Lebedelor”, susţinut de ansamblul de balet clasic al Teatrului Municipal de Operă şi Balet din Kiev, va fi prezentat la Sala Palatului din Capitală pe 25 octombrie, de la ora 19.30.

Spectacolul din 25 octombrie, de la Sala Palatului din Bucureşti, îi va avea ca solişti pe Natalia Matsak – prim-solistă a Operei Naţionale din Ucraina, alături de Denys Nedak – prim balerin al Operei Naţionale „T. Chevtchenko” din Kiev, potrivit unui comunicat.

Trupa de balet a Teatrului Naţional Municipal din Kiev este unul dintre cele mai performante ansambluri de gen din lume. Vestit în Ucraina, dar şi în întreaga lume, colectivul a fost fondat în 1980 de celebrul coregraf din fosta URSS Vahtang Vronskii, cu numele „Baletul clasic din Kiev”.

Între anii 1989 şi 2005 ansamblul a fost condus de marele maestru al baletului ucrainean, laureat al premiului Vatlav Nejinsky, câştigător al concursurilor internaţionale de balet, recunoscut de Academia franceză de dans, dar cunoscut şi drept „Artist al poporului din URSS”.

Din 2005, Victor Litvinov este numit maestru de balet al ansamblului de balet ucrainean, iar din 2010 colectivul a fost preluat de maestrul de balet Tatiana Borovik.

Principala ţintă a activităţii artistice a corpului de balet este popularizarea şi păstrarea celor mai renumite balete clasice şi naşterea unor noi producţii de succes.

Repertoriul trupei de balet cuprinde peste 30 de spectacole, dar şi programe de concert şi recitaluri, printre care „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din Pădurea adormită”, „Giselle”, „La Bayadere” şi „Romeo şi Julieta”.

Natalia Matsak este starul baletului ucrainean, câştigătoarea competiţiilor de balet internaţional. Este premiantă în Competiţia Internaţională Serge Lifar din Kiev (medalia de argint în 2004), Competiţia Internaţională de Balet şi coreografie din Moscova în 2005 (medalia de bronz). La a şasea Competiţie Internaţională Serge Lifar din aprilie 2006 Natalia Matsak a câştigat medalia de aur. Balerina este invitată permanentă la gala concertului „Stelele Baletului Mondial” alături de cei mai buni artsiti din lumea întreagă. Natalia a fost aplaudată în Japonia, Coreea, Canada, Portugalia, Spania, Italia, Germania şi Mexic.

După ce a obţinut Diploma Şcolii de coregrafie din Odesa, în 2005, Denys Nedak a fost admis în corpul de balet al Operei Naţionale din Ucraina. A fost primul balerin licenţiat la concursurile internaţionale de dans din Kiev, (Ucraina) şi Moscova (Rusia). Stăpânirea perfectă a mişcărilor în rolurile clasice şi dramatice a fost pusă în evidenţă în reprezentaţii ca „Marceline”, „Nunta lui Figaro”; „Escamillo”, „Carmen-suita”; Tybalt în „Romeo şi Julieta”; Sigfrido în „Lacul lebedelor”, prinţ în „Schiaccianoci”, Albert în „Giselle”, principele Desire în „Frumoasa din pădurea adormită”.

Baletul „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski a avut premiera la Balşoi Teatr din Moscova, pe 4 martie 1877, sub conducerea muzicală a lui Semen Riabov şi în coregrafia lui Julius Reisinger. Din păcate, publicul epocii nu era obişnuit cu stilul „simfonic” al unei muzici pentru balet, aşa că nu a înţeles bogăţia partiturii. La aceasta s-a adăugat şi coregrafia mediocră a lui Julius Reisigner, ceea ce a făcut ca primele reprezentaţii să fie un real eşec. După moartea compozitorului, la cererea conducerii Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Marius Petipa şi Lev Ivanov au modificat coregrafia baletului, iar dirijorul teatrului Mariinsky, Riccardo Drigo, a adus mai multe modificări partiturii. În noua formă, baletul a avut premiera pe 15 ianuarie 1895 şi a fost un succes. Deşi au mai existat şi alte versiuni, aceasta este cea reprezentată în mod curent.

Bilete pentru spectacolul de la Bucureşti sunt disponibile în reţeaua Eventim, pe bilete.ro.

 

Sursa: Mediafax

06
/06
/15

Magia B-FIT in the Street! continuă și în următoarele zile. Peste 20 de acte artistice ce au la bază coregrafii impresionante, mașinării de dimensiuni impunătoare, dar și elemente de improvizație și interacțiunea cu mulțimile vor face deliciul publicului bucureștean, deja loial festivalului organizat de ARCUB și ajuns la cea de-a VII-a ediție. 

05
/06
/15

Johnny Depp a devenit imaginea unui nou parfum bărbătesc lansat de Dior. Pentru noua campanie, actorul în vârstă de 51 de ani pare să promoveze celebrul său personaj Jack Sparrow, din franciza "Piraţii din Caraibe", Depp având ochii machiaţi cu creion dermatograf negru şi purtând cercei şi un colier neobişnuit din aur.

05
/06
/15

Obişnuinţa românilor de a merge la cinema s-a pierdut de-a lungul anilor, declară regizorul Corneliu Porumboiu, potrivit căruia trebuie recuperată tradiţia prin promovare directă şi refacerea sălilor după modele întâlnite în străinătate, cu mici restaurante alături, unde oamenii să discute.

04
/06
/15

Ce au în comun tururile ghidate în atelierele artiștilor bucureșteni, prânzurile cu Marius Manole și cadourile pentru copiii internați la secția de oncologie de la Spitalul Fundeni? Pe Daniela Staicu, 30 de ani. Pasionată de arta plastică și de faptele bune.

04
/06
/15

Dennis Lim, membru al juriului competiţiei TIFF 2015, consideră că lista celor 12 filme selectate este "surprinzătoare", peliculele fiind interesante, şi a apreciat faptul că sunt promovaţi regizori aflaţi la primul sau al doilea lung metraj.

04
/06
/15

În perioada 09 - 14 iunie, Grădina Muzeului Național al Țăranului Român din București va fi gazda Nomad International Film Festival. Un ecran de aproape 80 de metri pătrați, sute de „scaune de cinefil” și echipamente de proiecție performante vor transforma grădina Muzeului Național al Țăranului Român într-un adevărat „cinematograf în aer liber”.