VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.
Un articol de Dana Ionescu|14 aprilie 2021
„Nu vedeți nimic”, susține Daniel Arasse într-o carte celebră, care s-ar putea să fi schimbat felul în care ne uităm la un tablou. De exemplu, când priviți această imagine, ce observați la prima vedere?
Un tânăr din secole apuse, poate ușor efeminat, cu ochii la ceva ce noi nu vedem, probabil un pictor care lucrează la șevalet. Un nobil, se prea poate, care vrea săfie imortalizat pe pânză, căci așa e moda. Renascentiștii, știm, sunt foarte preocupați de imagine. De imagine în general și de imaginea lor în special – căci ea va rămâne când ei nu vor mai fi și ea va spune o poveste, cu tot cu bârfele și laudele despre răposat. O figură care te invită să-ți folosești imaginația, o cămașă albă, o blană, fără alte podoabe, fără alte însemne; nimic strident, o folosire cuminte a culorilor, având ca fundal un colț de natură, convenție folosită de pictori multe secole. Cine este acest personaj? Și unde putem vedea tabloul?
Viața lui secretă e demnă de un roman bun. Prima descoperire: „Portret de tânăr”, pictat de Rafel cândva în 1513-1514, se poate să nu fi arătat așa. Ce vedem noi acum este doar o imagine colorată a acestui tablou celebru, realizată după o fotografie alb-negru. Poate că artistul renascentist a folosit cu totul alte culori, de unde am putea ști? A doua descoperire: Potrivit istoricilor de artă, lucrarea, despre care se crede că ar fi un autoportret, nu există în niciun muzeu și în nicio galerie de artă din lume. A treia descoperire: Evident, poate este ascunsă în vreo reședință opulentă și nu va ieși niciodată la lumină. Poate că va rămâne învăluită în mister, ca și personajul ei, și-și va trăi impasibilă eternitate. Sau, dimpotrivă, poate că a fost sfâșiată de mult, arsă, aruncată în vreo mare sau strivită sub talpa groasă a cizmelor.
Lungul drum spre nicăieri
„Portret de tânăr” a fost pictat la începutul secolului al XVI-lea în Italia, unde în atelierele artiștilor se lucra zi și noapte. Ce încăpere s-o fi bucurat de prezența tabloului de nici un metru înălțime, ce nobil l-o fi privit în reședința lui nu aveam cum să știm. Tabloul lui Rafel a dus, secole întregi, o viață ce ne rămâne inaccesibilă.
Asta, chiar până în secolul XX. Atunci, pe o cale misterioasă, pictura numărându-se printre cele mai importante opere de artă din istorie care au dispărut pur și simplu după Al Doilea Război Mondial ar fi ajuns în Polonia. În 1939, a fost salvată, împreună cu „Dama cu hermină” de Leonardo da Vinci și „Peisaj cu Bunul Samaritean” de Rembrandt, de la Muzeul Czartoryski din Cracovia de familia prințului Augustin Józef Czartoryski. Când naziștii au intrat în Polonia, cele trei tablouri au fost ascunse în orășelul Sieniawa. Numai că naziștii au descoperit ascunzătoarea în mai puțin de două săptămâni și au trimis cele trei picturi la Berlin, apoi la Dresda, pentru colecția de la Linz a Führerului. În august 1944, tablourile semnate de Leonardo da Vinci și Rembrandt au ajuns într-un mic oraș din Silezia. Portretul pictat de Rafael ar fi fost văzut ultima dată la Castelul Wawel din Cracovia. De atunci, i s-a pierdut urma.
Cât despre tânărul elegant din tablou, dacă biografia nu i-o putem afla, nimeni nu ne împiedică să i-o inventăm. La urma urmei, și despre asta e vorba în relația dintre un tablou și cei care îl privesc. Seamănă acest portret dispărut cu autoportretul pe care Raffaello Sanzio da Urbino și-l pictase, cu doar câțiva ani înainte, în celebra frescă „Școala din Atena”? Dacă da, care e sensul acestei asemănări? Ce înseamnă ea pentru viața secretă a tabloului adus din Italia în Polonia de un prinț bogat, cândva în secolul al XVIII-lea, care nu a reușit să-și trăiască liniștit eternitatea?
