Nicolae Milescu. Un Marco Polo al secolului al XVII-lea
https://www.ziarulmetropolis.ro/nicolae-milescu-un-marco-polo-al-secolului-al-xvii-lea/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În secolul al XVII-lea lumea celor învăţaţi nu era prea numeroasă. Cu atât mai mult ieşea în evidenţă câte un personaj poliglot, diplomat, cu ştiinţa relaţiilor sociale. Aşa a fost cazul spătarului Nicolae Milescu (1636-1708). Cu studii la Academia întemeiată de domnitorul Vasile Lupu, apoi la Constantinopol şi poate la Padova, el dobândeşte o cultură solidă în sfera istoriei, teologiei, filosofiei, însuşindu-şi în acelaşi timp limbile greacă, slavonă, turcă, arabă.

Un articol de Georgeta Filitti|29 mai 2017

Își începe cariera politică sub vodă Gheorghe Ghica (1658-1659) în Moldova; e agent în capitala Imperiului otoman dar mazilirea domnitorului îl silește și pe spătar să peregrineze prin Europa. A călătorit în Germania, Suedia, Franța, Polonia, Rusia. În 1671, fiind la Constantinopol, e trimis de mitropolitul Ierusalimului pe lângă țarul rus Alexei Mihailovici. În 1675 acesta îl trimite în China, în fruntea unei solii de 150 de oameni. Era vorba de încheierea unui tratat comercial cu ”Imperiul de Mijloc” și de cartografierea Siberiei. Își începe călătoria la Tobolsk și consemnările sale au, pe alocuri, caracter de premieră. Așa e descrierea triburilor nomade de ostiaci, de pe malurile fluviului Obi. E vorba de o populație trăind doar din valorificarea peștilor (pentru hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte). La fel de atent descrie lacul Baikal. La granița cu China îl întâmpină o delegație de 600 de persoane. Trei luni de zile au purtat discuții asupra ceremonialului de prezentare a solului țarist în fața împăratului chinez. Și-a urmat drumul spre capitala Chinei, trecând pe lângă marele zid chinezesc, ridicat din bolovani mari de granit necioplit, peste care fuseseră ridicate ziduri de cărămidă. Spătarul a fost impresionat de mulțimea orașelor, a ogoarelor bine lucrate și a grădinilor bogate.

Descrierea orașului Pekin (Beijing) e pitorească și Milescu preia zicătoarea ”deși la Pekin nu rodește nimic, totuși se găsește orice”, ceea ce rezumă dinamica societății chineze din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu un comerț înfloritor, populație activă,  circulație de oameni, valori, bunuri de tot felul. Dacă băștinașii sunt impozitați riguros, străinii rămân complet scutiți. Străzile sunt în cea mai mare parte pietruite, dotate cu fântâni și șanțuri de scurgere. Băi de piatră și grădini îngrijite întâlnește la tot pasul. Palatul imperial i se pare lui Nicolae Milescu fără egal în țările europene vizitate de el și îl uimește întrebuințarea cărbunelui drept combustibil în sobe aflate sub podele.

Audiența ca atare la împărat nu pare să fi dat roade (gazda l-a întrebat, între altele, ”cât de înalt este țarul?”); în schimb Mi-Ko-Lai, cum l-au botezat chinezii, a purtat lungi discuții despre țara pe care o vizita, cu călătorii iezuiți și cu negustorii portughezi și olandezi aflați la fața locului.

Dacă demersul diplomatic a eșuat, însemnările din sfera etnografică rămân extrem de valoroase (ca descrierea populațiilor nomade ale Siberiei de care am amintit); la fel cele privind geografia locurilor (atât harta redactată pentru prima oară cât și corectarea altora mai vechi). Din păcate harta s-a pierdut dar în 1692 s-a tipărit o copie a acesteia datorată lui Philippe dʹAvril.

La fel de meticulos a fost și în descrierea Chinei (lăsând o lucrare cu acest titlu). Valoarea observațiilor sale rezidă și în faptul că în 1919 cartea sa a fost tradusă în limba engleză. Cele 58 de capitole sunt o îmbinare de observații personale și informații extrase din lucrări consultate în capitala chineză. Baddeley, traducătorul englez, nota entuziasmat că  lucrarea spătarului Nicolae Milescu, ”pentru timpul când a fost scrisă, e fără comparație în istoria literaturii ruse. Mai mult, dacă lăsăm la o parte China, e fără comparație chiar în istoria lumii”.



20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.