Nina Cassian s-a stins din viaţă. Poeta avea 90 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/nina-cassian-s-a-stins-din-viata-poeta-avea-90-de-ani/

Poeta Nina Cassian a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 90 de ani. A fost alături de Ana Blandiana şi Gabriela Melinescu una dintre cele mai apreciate poete autohtone în afara graniţelor.

Un articol de Petre Ivan|16 aprilie 2014

Poeta Nina Cassian a decedat la vârsta de 90 de ani, la New York, au declarat pentru Mediafax surse apropiate familiei acesteia. Nina Cassian a decedat în urma unui stop cardiac. Ea a murit „liniştită”, în reşedinţa ei, potrivit surselor citate.

Serviciul memorial va avea loc luni, 21 aprilie, la ora 15.00 (ora locală, n.r.), la Riverside Memorial Chapel din New York.

Nina Cassian (Renée Annie Ştefănescu) s-a născut în 1924 la Galaţi, într-o familie de origine evreiască (tatăl Ninei, I. Cassian-Mătăsaru, era un traducător cunoscut); avea apoi să se mute pe rând cu familia la Brașov, unde Nina Cassian intră la Liceul Principesa Elena, și la București, unde urmează cursurile Institutului Pompilian.

Frecventează cercuri intelectuale de stânga și intră la vârsta de 16 ani în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate, visând „să mântui lumea de toate antagonismele fundamentale dintre sexe, rase, popoare, clase etc.”

În paralel, primele ei încercări literare sunt generos încurajate de Tudor Arghezi și Ion Barbu, ultimul fiind chiar îndrăgostit de tânara poetă.

Debutează editorial în 1947, cu volumul de versuri suprarealiste „La scara 1/1″ În urma unui atac ideologic lansat în ziarul Scânteia la adresa ei, începe să scrie treptat și poezie proletcultistă. ”

În 1969, i se decernează Premiul Uniunii Scriitorilor din România. În 1985 Nina Cassian călătorește în Statele Unite ca profesor invitat, cu o bursă Soros, pentru a susține un curs la New York University.

După o lună află de arestarea și uciderea în închisoare a lui Gheorghe Ursu, unul din prietenii apropiați, în al cărui jurnal confiscat de Securitate era menționată „cu părerile mele politice, evident anticeaușiste”.

În 1987, autorităţile îi pun casa din Bucureşti sub sechestru. Toate cărţile publicate în România îi sunt interzise şi retrase din librării şi biblioteci.

nina cassian

În Anglia îi apare volumul de versuri Call Yourself Alive și, în Statele Unite, Life Sentence, traduceri ale volumelor din țară, precum și volumele inedite Take My Word for It!Blue Apple și Lady of Miracles, care se bucură de succes. Susține recitaluri de poezie și publică în reviste americane.

Foto cu Nina Cassian – wikipedia, facebook

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.

15
/03
/24

Cea de-a cincea ediție a Festivalului Filmului Palestinian, organizată de Centrul Cultural Mahmoud Darwish, sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, se va desfășura între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie la Cluj-Napoca, cu o nouă direcție artistică și o prezentare a cinematografiei palestiniene ca un Cinema of Existence.

14
/03
/24

Unul dintre cei mai importanți regizori europeni, cunoscut pentru abordarea sa contemporană a pieselor clasice și montările provocatoare din punct de vedere politic și social, Thomas Ostermeier montează pentru prima dată un spectacol în România.