Noaptea Lunga a Filmelor Scurte: 15 scurtmetraje în competiţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/noaptea-lunga-a-filmelor-scurte-15-scurtmetraje-in-competitie/

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte, evenimentul-maraton care aduce la un loc cele mai premiate scurtmetraje din ultimul an, va avea loc pe 28 iunie, outdoor, la Grădina Botanică din Bucureşti, începând cu ora 20:00. La a 6-a ediţie, publicul ShortsUP iese din scaunul spectatorului pentru a primi rolul juriului. 

Un articol de Petre Ivan|14 iunie 2014

Pentru prima dată, evenimentul Noaptea Lunga a Filmelor Scurte va include o competiție internațională de scurtmetraj în care cel mai bun film va fi ales de public și răsplătit cu 1.500 EURO.

Competiția ShortsUP Audience Award este susținută de Digi Film și include 15 pelicule care au fost deja validate de marile jurii internaționale de la Oscar, Sundance, Berlin, Palms Springs, Clermont-Ferrand.

Pe 28 iunie, scurtmetrajele anului urmează să treacă și testul publicului – cel care face ca povestea cinemaului sa continue de zeci de ani.

Filmele care vor putea fi votate de spectatori la Noaptea Lungă traversează în forță 12 spații culturale diferite: Franța, Spania, Danemarca, SUA, Rusia, Belgia, Canada, Polonia, Olanda, Finlanda, Marea Britanie și România. Un program plin de povești la timpul prezent, dramele și comediile ce compun întregul vieții de zi cu zi: unele amuzante, altele tragicomice, cele mai multe aducătoare de inspirație.

Printre filmele din competiție se numără Helium (r. Anders Walter, Danemarca, 2014), câștigătorul premiului Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj în 2014, un film plin de imaginație despre lumea magică a lui Alfred, un băiețel bolnav.

Problema Voorman (r. Mark Gill, UK, 2012), amestec de comedie hilară și dramă, redă confruntarea dintre Williams, medic psihiatru cu reputație și pacientul său Voorman, un prizonier care se crede Dumnezeu.

Ce rămâne după o viață trăită pe pământ? Un posibil răspuns vine de la animația îndrăzneață Inventar la final de lume (r. Bernardo Britto, SUA, 2013), distinsă cu premiul publicului pentru cea mai bună animație la Sundance 2014. Scurtmetrajul care va pune la încercare emoția spectatorilor e Cel de atunci (r. Esteban Crespo, Spania, 2012), cel mai bun film scurt la premiile GOYA, dramă intensă despre viața unui fost soldat african.

Titlul românesc din competiția Noaptea Lungă este proaspătul câștigător al Premiului Zilele Filmului Românesc acordat în secțiunea de scurtmetraj la TIFF 2014. Odată cu spectatorii ShortsUP, Andrei și Maria, cuplul protagonist al filmului scurt Să mori de dragoste rănită (r. Iulia Rugină, România, 2014), vor auzi pentru ultima oară cântecul Angelei Similea.

Pentru că aceasta este seara în care fiecare a decis că va muri, de dragoste rănită.

Lista completă cu filmele din competiția ShortsUP Audience Award este disponibilă aici. Spectatorii vor putea vota filmele online, timp de 24 de ore, pe site-ul ShortsUP.

Noaptea Lungă a Filmelor Scurte 2014 are loc la Grădina Botanică București, de la ora 20.00 până în zori la 5.00 dimineața. Spațiu perfect pentru evadare urbană, grădina va fi animată de şase ore de filme scurte plus muzică bună și visuals create special de radio-ul de vacanță nicecream.fm.

Biletele pot fi achiziționate în avans la prețul de 35 de lei prin MyTicket și Eventim, folosind opțiunea ”print at home”. În limita locurilor rămase disponibile, vor putea fi cumpărate și în seara evenimentului la prețul de 40 de lei.

INFO

ShortsUP face selecții tematice cu cele mai premiate filme scurte din toată lumea, fie că e vorba de ficțiuni, animații, documentare sau filme scurte experimentale. Scurtmetrajele ajung în atenția publicului larg în fiecare sezon, prin evenimente și zilnic, prin platforma de recomandări online www.shortsup.ro.

În ultimii 5 ani, evenimentele ShortsUP au fost adesea experienţe interactive şi mixuri neconventionale între film şi arte conexe cinematografiei. ShortsUP Musicology a fuzionat scurtmetrajele cu muzica pe scena Operei Naţionale Bucureşti, iar Adevăr sau Provocare a explorat graniţa dintre cinema şi teatru la Muzeul Naţional de Artă Contemporană.

O dată pe an, ShortsUP organizează Noaptea Lunga a Filmelor Scurte, maratonul nocturn al iubitorilor de cinema în doze mici.

 

 

 

02
/08
/16

Festivalul de Film de la Locarno (Elveția) va acorda premiul pentru activitate artistică lui Harvey Keitel în 6 august, în Piazza Grande. Festivalul recompensează astfel unul din cei mai mari artiști de la Hollywood, care va împlini, în curând 50, de ani de carieră.

02
/08
/16

În perioada 3-18 septembrie 2016 aveți șansa să vă alimentați adrenalina creativă în cadrul Academiei de Film CINEIMPACT, un program internațional de Art&Social Cinema dedicat documentarului creativ și inovarii în domeniile ficțiunii, non-ficțiunii, antropologiei vizuale și activismului social.

02
/08
/16

Pasionații de arte vizuale sunt invitați și în acest an la Vama Veche, la cel mai mare festival internațional de arte vizuale din România — Vama sub lumini de Oscar. Festivalul se va desfășura în perioada 19 — 28 august 2016, la Vama Veche, reunind sute de pasionați ai artelor vizuale.

01
/08
/16

În perioada 22 – 24 august, Divan Film Festival va găzdui în Portul Cultural Cetate „Proiectul 5C”, un program itinerant de cultură cinematografică dedicat tinerilor critici de cinema. Cei cinci critici de cinema selectați sunt: Galina Maksimović (Serbia), Rhianon Wain (M.Britanie), Ozge Ozduzen (Turcia), Andrei Șendrea (România) și Mariana Hristova (Bulgaria).

01
/08
/16

Deschiderea celei de-a 3-a ediții Arkadia ShortFest va fi un tribut adus artelor vizuale, festivalul debutând vineri 2 septembrie, de la ora 19:00, cu un vernisaj dedicat revitalizării și reintegrării spațiilor abandonate prin artă. Acesta va fi urmat, la ora 20:00, de proiecția documentarului Nourathar, care va purta publicul într-o călătorie vizuală prin estetica societății de azi.

31
/07
/16

Curtea de apel din Paris l-a condamnat pe regizorul Luc Besson și compania sa, Europacorp, să plătească despăgubiri de 110.000 de euro cineastului american John Carpenter. Besson s-ar fi inspirat din filmul acestuia, "Escape from New York", pentru a realiza lungmetrajul său "Lock-Out" din 2012

29
/07
/16

Actorul şi regizorul australian Mel Gibson, ajuns oaia neagră a Hollywoodului din cauza diferitelor derapaje, revine la regie după zece ani, odată cu thrillerul “Blood Father”. După apariții în roluri mici în fața camerei ("Machete Kills", "Expendables 2"), el va fi în curând cap de afiș în thrillerul "Blood Father" (a cărui lansare este prevăzută în 31 august) și regizor al filmului "Hacksaw Ridge"

29
/07
/16

Actorul american Michael Keaton (64 de ani) a primit, joi, o stea pe Walk of Fame din Hollywood. În ultimii doi ani, Michael Keaton a câștigat un Golden Globe și a fost nominalizat la Oscar pentru "Birdman", fiind foarte apreciat şi pentru rolul din "Spotlight".

28
/07
/16

"Ce trebuie să ai ca să fii prima femeie în orice? Trebuie să ai curaj și farmec!" - Meryl Streep. Într-o ținută patriotică ce nu a putut fi trecută cu vederea, celebra actrița americană a rostit, marţi, un discurs emoționant și feminist pentru susținerea lui Hillary Clinton în a doua zi a Convenției naționale democrate de la Philadelphia.

26
/07
/16

Din 5 august se lansează în cinematografele din România „Noi 3 sau nimic”, o comedie suavă despre dragoste, libertate și familie, bazată pe o poveste reală. Rețeta vieții este urmată fidel și de film: o succesiune de suișuri și coborâșuri, decepții și bucurii, câteva doze de lacrimi și câteva de râsete.

26
/07
/16

“Niciodată în viaţa mea nu m-am găsit în situaţia în care m-am oprit din muncă şi am spus: "Slavă Domnului că este vineri!". Dar weekend-urile sunt speciale chiar şi când programul tău este împrăştiat peste tot. Ceva îţi spune că weekend-ul a venit şi că poţi să te delectezi un pic.” - Helen Mirren. Faimoasa actriţa britanică implineste, astazi, 71 de ani.

25
/07
/16

În această seară, de la ora 21.10, TVR 1 dufuzează primul episod al miniseriei Adio, Tovarăşi!, un documentar realizat de Andrei Nekrasov, la 20 de ani după căderea Imperiului Sovietic. Adio, Tovarăşi! acoperă perioada cuprinsă între anii 1975 şi 1991 şi prezintă poveştile de excepţie ale unor oameni simpli, al căror curaj şi hotărâre au devenit forţa purtătoare ce a dus la căderea Cortinei de Fier.