Nominalizările pentru premiile Academiei de Film Europene
https://www.ziarulmetropolis.ro/nominalizarile-pentru-premiile-academiei-de-film-europene/

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă. Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band […]

Un articol de |18 septembrie 2012

Gala de decernare a premiilor Academiei de Film Europene va avea loc pe 1 decembrie, în Malta. Câştigătorii vor fi stabiliţi prin voturile exprimate de cei 2.600 de membri ai EFA. Concurenţa pentru această distincţie este acerbă, pe lista filmelor nominalizate fiind regăsite producţii britanice, spaniole sau de origine cehă.

Lungmetrajele britanic „The Pirates! Band of Misfits”, spaniol”Arrugas” şi ceh „Alois Nebel” au fost nominalizate la premiile decernate de Academia de Film Europeană (EFA), la categoria „cea mai bună animaţie”, informează hollywoodreporter.com.

Pelicula britanică „Piraţii! O bandă de neisprăviţi/ The Pirates! Band of Misfits” este produsă de Aardman Animation şi regizată de Peter Lord, filmul spaniol „Arrugas” este regizat de Ignacio Ferreras, iar filmul ceh „Alois Nebel” este o dramă turnată în alb-negru de regizorul Tomas Lunak

Ţinând cont de performanţa comercială reuşită de „Piraţii! O bandă de neisprăviţi”, pelicula britanică pare a fi marea favorită pentru obţinerea trofeului. Filmul, distribuit de Sony, a avut încasări de 120 de milioane de dolari pe plan mondial, depăşind de câteva ori încasările obţinute împreună de „Arrugas” şi „Alois Nebel”.

Însă succesul comercial s-ar putea dovedi dăunător la gala EFA 2012, echivalentul european al galei Oscar. Membrii cu drept de vot din Academia de Film Europeană votează adeseori mai mult pentru pelicule cu valoare artistică şi mai puţin pentru cele care sunt favorite ale spectatorilor. De exemplu, anul trecut, trofeul pentru cel mai bun film european a revenit peliculei „Melancholia”, de Lars von Trier, în defavoarea producţiei „Discursul regelui”, extrem de bine primit de public şi câştigător al Oscarului pentru cel mai bun film.

Atât „Arrugas”, cât şi „Alois Nebel” au fost deja bine primite de criticii de specialitate. Lungmetrajul regizat de Ferreras spune povestea a doi bărbaţi care se împrietenesc într-un azil de bătrâni şi a fost recompensat cu premiul Goya la categoria „cea mai bună animaţie” şi a fost nominalizat la categoria „cel mai bun film” la ediţia din 2012 a prestigioaselor Annie Awards.

„Alois Nebel”, o dramă în alb-negru, a cărei acţiune este plasată într-o îndepărtată staţie de tren de la graniţa dintre Cehia şi Polonia, conţine multe elemente de film noir şi a fost recompensată cu trei premii decernate de Academia de Film din Cehia (pentru regie artistică, muzică şi sunet). .

Sursa: Mediafax

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.