Nopți albe în cinematografe, din 28 iulie
https://www.ziarulmetropolis.ro/nopti-albe-in-cinematografe-din-28-iulie/

Toate aceste nopţi albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din ţară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câştigat premiul pentru regie la competiţia World Cinema – film documentar a Festivalului de la Sundance, şi premiul publicului în competiţia internaţională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.

Un articol de Petre Ivan|12 iulie 2017

„Ideea acestui film s-a născut dintr-un gând pe care l-am avut într-o dimineață rece, în Varșovia: La naiba, cât timp mi-a mai rămas pentru un film despre ce înseamnă să fii tânăr?”, povestește regizorul, care a reușit, după o filmare de două veri și o iarnă, să sintetizeze „splendoarea exceselor tinereții”.

Toate aceste nopți albe este un documentar hibrid pentru că testează limitele genului. Regizorul și-a căutat personajele timp de mai multe luni, frecventând baruri și petreceri din Varșovia, până i-a întâlnit într-un final pe studenții la Arte Krzysztof Baginski și Michal Huszcza. Au petrecut apoi trei luni împrietenindu-se și găsind situațiile cele mai potrivite din punct de vedere cinematografic. Personajele nu pretind să fie altcineva ci trăiesc emoții reale, nu le simulează. Pentru mine asta este definiția unui film documentar, dar și a unui film bun de ficțiune. Am discutat mult despre cinema și ce poate el să transmită. Există multe lucruri pe care nu le poți arăta prin intermediul cinema-ului. În literatură paleta este imensă, dar în cinema ai nevoie de scurtături.- Michal Marczak.

Ce înseamnă să fii cu adevărat treaz într-o lume care se mulțumește să doarmă? Kris și prietenul său cel mai bun, Michal, își trăiesc viața și iubirile la maxim, hoinărind neobosiți pe străzile Varșoviei, plutind în deriva nesiguranței și a euforiei tinereții.

Regizorul și directorul de imagine Michal Marczak, 35 de ani, s-a remarcat în 2010 cu primul său documentar, At the Edge of Russia, despre viața de zi cu zi a unui mic grup de soldați dintr-o bază militară de lângă granița finlandeză. Filmul a fost distins cu HBO Emerging Artist Award și cu Filmmaker Award la Hot Docs, precum și cu numeroase alte premii la festivaluri din întreaga lume.

Apoi a urmat documentarul Fuck for Forest (2012), despre un ONG din Berlin care, pe ideea că sexul poate schimba lumea, strânge bani pentru mediu prin vânzarea de filme porno home-made pe internet. Filmul a avut premiera la Festivalul de Film SXSW (South by Southwest) și a fost documentarul polonez cu cele mai multe proiecții în 2013, fiind numit de revista britanică Dazed & Confused drept „unul dintre cele mai inovatoare zece documentare din ultimii ani”.

Foto: Toate aceste nopți albe – facebook

20
/08
/15

Cea de-a cincea ediţie Mediaş Central European Film Festival (MECEFF) “7+1”, unicul festival competitiv și tematic consacrat cinematografiilor ţărilor central europene, va avea loc în perioada 01 - 05 septembrie la Mediaș, județul Sibiu, și între 24 – 27 septembrie în București, la Muzeul Municipiului București.

19
/08
/15

După premiera mondială la Festivalul de la Cannes, cel mai nou film semnat de Radu Muntean, ,,Un etaj mai jos”, își continuă traseul în marile festivaluri ale lumii. Pelicula a fost selecționată la Festivalul Internațional de Film de la Toronto (10 – 20 septembrie), cel mai mare eveniment de gen din America de Nord, ajuns la a 40-a ediție.

19
/08
/15

Cel mai intens festival de film din capitală și singurul festival din România dedicat exclusiv filmului de animație pregătește, între 2 și 11 octombrie, o ediție aniversară memorabilă.

19
/08
/15

Henry Cavill îl interpretează pe carismaticul Napoleon Solo, în timp ce Armmie Hammer devine rivalul său, KGB-istul Illya Kuryakin, în „Agentul de la U.N.C.L.E.”, un film regizat de Guy Ritchie şi inspirat din popularul serial difuzat în 1960. Filmul va avea premiera pe marile ecrane din ţară pe 21 august.

18
/08
/15

A pornit în 2002 din iniţiativa unui grup de prieteni cinefili care doreau salvarea unui cinematograf local. Iar acum, în afara activismului cultural asumat ca misiune, îşi propune ca până în 2018 să creeze infrastructura necesară pentru înfiinţarea unui Institut al Filmului Documentar.

18
/08
/15

Miercuri, 19 august, întreaga echipa a filmului "Acasă la tata" va pleca la Sarajevo pentru a reprezenta pelicula romanească în fața juriului și publicului cinefil din capitala Bosniei. Alexandru Papadopol va fi însoțit și de soția lui, actrița Ioana Ginghina.

17
/08
/15

Tipicar în modul de a-şi concepe personajul, de la cum se îmbracă, maniera în care se mișcă sau cum rostește replica, Sean Penn este actorul care a făcut multe zile fripte regizorilor pe platoul de filmare. S-a născut pe 17 august, 1960.

15
/08
/15

La cea de-a 21-a ediţie Festivalului de Film de la Sarajevo, care a debutat aseară, vor fi prezente şi opt producţii din România. Festivalul pune accent pe regiunea Europei Centrale şi de Est. Regizorul român Călin Peter Netzer prezidează juriul competiţiei de lungmetraje.

14
/08
/15

Prizren, al doilea oraş ca mărime din Kosovo şi, de 14 ani, gazda importantului festival de film documentar şi de scurtmetraj DokuFest (8-16 august), şi capitala Pristina, cu locurile şi oamenii lor ce oferă paradoxuri surprinzătoare, par făcute pentru a fi fotografiate.

14
/08
/15

Anul 2016 va veni la pachet cu două continuări ale unor seriale de succes din ultimii ani. Astfel, după ce am aflat că X-Files/Dosarele X vor reveni pe micile ecrane, în ianuarie 2016, cu Gillian Anderson si David Duchovny în rolurile principale, şi serialul Prison Break va avea o continuare.

14
/08
/15

Răutatea umană ne urmărește uneori și dincolo de granițele palpabile ale acestei lumi. Cel mai frumos zâmbet al umanității imprimat pe peliculă a trebuit să se ascundă sub doi metri de beton armat pentru a putea să scape de efectele nedorite ale propriei faime (**).