Norman Manea, aniversat la 80 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/norman-manea-aniversat-la-80-de-ani/

Luni, 23 mai, începînd cu ora 9.00, în Sala „Ion Heliade Rădulescu” a Bibliotecii Academiei Române,va avea loc o sesiune aniversară dedicată lui Norman Manea, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani, cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani.

Un articol de Liliana Matei|17 mai 2016

Sesiunea va consta într-o serie de discuții libere pornind de la temele operei lui Norman Manea: exilul, limba, memoria, identitatea, biografia ca ficțiune și literatura ca mărturie, scepticismul central-european și ironia evreiască, Clovnul și Huliganul – supraviețuirea umanității în totalitarism, clișeul individual/ colectiv, experiența evreiască în Epoca Modernă, socialismul bizantin românesc, Proust în Transnistria, Kafka în România socialistă etc.

La evenimentul aniversar „NORMAN MANEA – O VIAȚĂ” vor participa personalități marcante ale lumii culturale și academice atît din țară, cît și de peste hotare, precum și reprezentanți ai instituțiilor care organizează evenimentul: Gabriela Adameșteanu, Paul Bailey, Dana Berdilă, Ana Blandiana, Margarita Boyers, Robert Boyers, Augustin Buzura, Nicolas Cavaillès, Magda Cârneci, Paul Cernat, Livius Ciocârlie, Paul Cornea, Ioan Cristescu, Caius Dobrescu, Mircea Dumitru, Florin Filip, Luca Formenton, Mariana Gorczyca, Ioana Gruia, Olivier Guez, Bedros Horasangian, Annabelle Hirsch, Emil Hurezeanu, Emil lonescu, Nora Iuga, Victor Ivanovic, Elvira Lindo, Vittorio Lingiardi, Silviu Lupescu, Alberto Manguel, Alexandru Marinescu, Mircea Martin, Mercedes Monmany, Rosa María Moro de Andrés, Ana Nicolau, Antonio Muñoz Molina, Maria Nadotti, Ingemar Nillson, Florence Noiville, Andrei Pleșu, Bogdan Popescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Stephanie Tärnqvist, Joan Tarrida, Stelian Tănase, He Lea Wakeman, Monica Zgustova.

Gazdele evenimentului vor fi Carmen Mușat și Claudiu Turcuș.

Norman Manea, unul dintre cei mai importanți scriitori români, profesor de literatură europeană şi „writer in residence” la Bard College. De la debutul în 1966 şi pînă în 1986, cînd a plecat din ţară, a publicat 10 volume (5 romane, 3 volume de proză scurtă, 2 volume de eseuri). A fost distins cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1979) şi Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, anulat de către Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste). După 1986, Norman Manea a fost tradus în peste 20 de limbi, cărţile sale fiind elogios recenzate. Volumele publicate în SUA au figurat în selecţia celor mai importante apariţii editoriale din The New York Times. Scriitorului i s-au decernat în 1992 Bursa Guggenheim şi Premiul MacArthur („Nobelul american”).

În 1993, Biblioteca Naţională din New York l-a sărbătorit cu prilejul acordării distincţiei „Literary Lion” al bibliotecii. În 2002, i s-a decernat Premiul internaţional de literatură Nonino pentru „Opera omnia”, iar în 2006 Premiul Médicis Étranger pentru Întoarcerea huliganului. Tot în 2006, a fost distins cu Meritul Cultural în grad de comandor de către preşedintele României, a fost ales membru al Academiei de Arte din Berlin şi în juriul internaţional al Premiului Nonino. În 2010, guvernul francez i-a acordat titlul şi medalia de „Commandeur dans l’Ordre des Arts et des Lettres”. În 2011, Norman Manea a primit prestigiosul premiu literar Nelly Sachs şi a fost invitat să devină membru de onoare al Royal Society of Literature.

La Editura Polirom, de acelaşi autor au apărut: Întoarcerea huliganului (ed. I, 2003; ed. a II-a, 2006, 2008, 2011), Plicuri şi portrete (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2014), Fericirea obligatorie (ed. a II-a, 2005, 2011, 2015), Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), Anii de ucenicie ai lui August Prostul (ed. a II-a, 2005; ed. a III-a, 2010), Plicul negru (ed. a V-a, 2007, 2010), Sertarele exilului. Dialog cu Leon Volovici (2008), Înaintea despărţirii. Convorbire cu Saul Bellow (2008), Vorbind pietrei (2008), Atrium (ed. a II-a, 2008), Variante la un autoportret (2008), Vizuina (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010), Curierul de Est. Dialog cu Edward Kanterian (2010), Cuvinte din exil (împreună cu Hannes Stein, 2011), Captivi (ed. a II-a, 2011), Cartea fiului (ed. a II-a, 2012), Zilele şi jocul (ed. a II-a, 2012), Laptele negru (ed. a II-a, 2014), Pe contur (ed. a II-a, 2014), Octombrie, ora opt (2015), Ceaiul lui Proust și alte povestiri (2016). În 2012, Uniunea Scriitorilor din România i-a decernat Premiul Naţional pentru Literatură. În 2013, Uniunea Scriitorilor l-a nominalizat pentru Premiul Nobel, iar în 2014, PEN-ul românesc a reiterat propunerea.

Norman Manea a fost decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere pentru promovarea activă a culturii şi a valorilor româneşti, pentru înalta ţinută morală de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere.

Citiţi şi:
22
/09
/20

Editura Arthur face primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur.

06
/09
/20

Pe rafturile lor găsim mai mereu câte o tentație. Fizice sau online, librăriile ne tentează cu ceva tot timpul. Deși 2020 nu este un an ca oricare altul, criza sanitară provocând schimbări în viața noastră cotidiană, editurile din România tot au reușit să le ofere cititorilor cărți care merită toată atenția.

04
/09
/20

„Bărbatul cu haină roșie” de Julian Barnes, „Vânătăi ascunse: Ce nu știi despre violența domestică te poate ucide” de Rachel Louise Snyder și „Biblioteca de la miezul nopții” de Matt Haig, propuse de Editura Nemira, se numără printre cele mai așteptate apariții literare în această toamnă.

01
/09
/20

Pe lista de lecturi a lunii septembrie, am inclus „O librărie în Berlin” de Françoise Frenkel, „Îți voi da toate acestea” de Dolores Redondo, „Către frumusețe” de David Foenkinos, „Arsă cu acid” de Naziran și Célia Mercier și „Atlasul fericirii” de Helen Russell. Iată de ce!

12
/08
/20

15 fragmente din remarcabila biografie a filosofului german, semnată de scriitoarea anglo-norvegiană Sue Prideaux și apărută recent și în limba română, la Editura Polirom, în colecția Plural M: „SUNT DINAMITĂ! Viața lui Nietzsche” (traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu).

07
/08
/20

În dimineața zilei de 2 martie 1998, Natascha Kampusch, o fetiță de zece ani, este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. Povestea ei este disponibilă acum și în limba română, la Editura Humanitas, în traducerea Cristinei Cioabă.