Noua stagiune a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti va fi deschisă de Caramitru şi Mălăele
https://www.ziarulmetropolis.ro/noua-stagiune-a-teatrului-national-i-l-caragiale-din-bucuresti-va-fi-deschisa-de-caramitru-si-malaele/

Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor readuce dialogul plin de umor pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, care va marca debutul stagiunii 2012-2013.   Reluat luni, de la ora 20.00, pe Scena Mare a TNB, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un […]

Un articol de |19 septembrie 2012

Actorii Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele vor readuce dialogul plin de umor pe Scena Mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB) cu spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, care va marca debutul stagiunii 2012-2013.

 

Reluat luni, de la ora 20.00, pe Scena Mare a TNB, spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele”, un dialog-acrobat glisând de la umor spre teme profunde, de la poezie, spre experienţe de teatru şi personale ale celor doi parteneri de discuţie, a fost revelaţia stagiunii trecute, apreciat deopotrivă de public şi critică, informează un comunicat. Este un spectacol de improvizaţie, pentru că, aşa cum spune Horaţiu Mălăele, „improvizaţia este starea de graţie a unui actor”.

Ion Caramitru şi Horaţiu Mălăele au urcat pe scenă pentru prima dată în această formulă în toamna anului trecut, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti. De atunci, la fiecare reprezentaţie, harul, forţa şi subtilitatea celor doi actori au reuşit să să ridice publicul în picioare – în reprize viguroase de un haz spumos – sau să-l oblige la reflecţie – în momente de profunzime dramatică. Spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele” s-a jucat cu casa închisă la fiecare reprezentaţie şi a fost reluat în ediţii speciale la insistenţele iubitorilor de teatru.

În ceea ce-i priveşte pe cei doi actori, aprecierea este reciprocă. „Horaţiu Mălăele este cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani. O personalitate complexă ca actor, ca regizor de teatru şi ca regizor de film mai nou”, spune Ion Caramitru, director al TNB, explicând de ce şi-a dorit să-l apropie pe Mălăele de Teatrul Naţional din Bucureşti. „Marele artist Caramitru este alcătuit dintr-un material maleabil şi ductil, ce poate lua forma oricărui act artistic de interes public”, spune, la rândul său, Horaţiu Mălăele.

Biletele pentru spectacolul „Caramitru-Mălăele, câte-n lună şi în stele” se găsesc la casieria Teatrului Naţional din Bucureşti, la Sala Palatului, la Palatul Copiilor, în Unirea Shopping Center (parter), Librăriile Adevărul, Librăria Mihai Eminescu şi online, pe www.biletoo.ro, www.blt.ro şi pe www.bilete.ro sau în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro.

Sursa: Mediafax

20
/02
/15

Personalități din politică, justiție, media, cultură și societatea civilă sunt așteptate la premiera de gală a filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu. Covorul roșu se va întinde luni, 23 februarie, de la 19.30, la Palatul Național al Copiilor, unde câteva sute de invitați vor vedea în avanpremieră drama inspirată de controversatul caz Cristian Panait, și joi, 26 februarie, la CinemaPRO.

18
/02
/15

O călătorie către cea mai elegantă şi mai opulentă curte regală a barocului european – Curtea lui Ludovic al XIV-lea, legendarul Rege Soare - într-o perioadă de înflorire pentru toate artele, este ceea ce vă propune Orchestra de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 25 februarie (19.00), la Sala Radio.

18
/02
/15

Filmul francez ,,Grand Central” va avea premiera în România pe 27 februarie. Pasiune, angoasă şi dragoste, în apropierea unei centrale nucleare, cu Léa Seydoux (noua "Bond Girl") şi Tahar Rahim (A Prophet).

18
/02
/15

Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 77 de ani, a dezvăluit într-un interviu recent că fumează marijuana "din când în când", însă recunoaşte faptul că acel drog îi afectează adeseori judecata.

18
/02
/15

La noul festival de comedie aflat sub egida Anchor Grup, organizat de Plaza România și găzduit de Movieplex, vor putea fi vizionate 80 de scurtmetraje: 26 în competiția oficială, 33 în categoria destinată animațiilor și 21 în concursul consacrat filmelor studențești.