Noul sezon expozițional de la Muzeul Național de Artă Contemporană din București
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-sezon-expozitional-de-la-muzeul-national-de-arta-contemporana-din-bucuresti/

Joi, 26 mai, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, are loc lansarea noului sezon expoziţional, începând cu ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|24 mai 2022

Șapte noi expoziții, dispuse pe cele cinci etaje ale Muzeului Național de Artă Contemporană, vor marca în multe feluri bucuria unei vieți fără restricții.

Oferta noului sezon cuprinde o amplă retrospectivă Marion Baruch și retrospectiva Ion Grigorescu, într-o formă revăzută și adăugită, lansarea unui proiect multidisciplinar unic în România, de transformare a etajului doi al muzeului într-un spațiu cu destinație specială, de depozit pentru colecția de artă și spațiu de vizitare a acesteia.

Acestora li se adaugă alte componente:Cătălin Bălescu și un repertoriu de fragmente care aduc un omagiu subconștient strategiilor postmoderne; o explorare a unui peisaj post-uman populat cu forme de locuire primitive într-o instalație concepută de către Elena Scutaru pentru MNAC; o intervenție murală Liviu Stoicoviciu și o intervenție site-specific a artistului  Vasile Mureșan – Murivale cu 400 de portrete ale prietenului său; joc și joacă cu Maria Mandea; intercațiuni posibile cu studenții de la Unarte și un performance durațional în ziua vernisajului cu TIONG ANG & COMPANY.

Tot în seara vernisajului veți putea privi apusul peste București de pe terasa MNAC în compania lui Dj set Bogman by Pop.Cola.

„Pandemia a pus întreaga lume la încercare, iar acum un război, până de curând de neconceput, a schimbat radical modul în care trăim solidaritatea. Ne dorim ca MNAC să păstreze un rol activ în lunga recuperare socială și culturală de care societatea are atâta nevoie. Cu gândul la toți cei care și-au abandonat casele și la toți cei care apără valorile democrației, vom încerca din nou, după mult timp, să ne bucurăm sincer de ce avem acum”, a declarat Călin Dan, directorul Muzeului Național de Artă Contemporană al României.

10
/02
/23

A unsprezecea ediție a celui mai important eveniment de la noi dedicat artei vizuale propune publicului un palat „doar pentru artă”, deschis pe timp de zi și de noapte, în inima Bucureștiului, unde vom regăsi de la lucrările impresioniștilor spanioli la cele ale generației Z din arta românească.

08
/02
/23

Centrul de Resurse în Fotografie (CdRF), primul și singurul proiect de acest gen din România dedicat fotografilor amatori și profesioniști, vă invită la CdRF Foto Market, pe 11-12 februarie, la OTOTO Store (Calea Victoriei, nr. 153), între orele 12:00-21:00.

30
/01
/23

Asociația Semper Culturalia, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, organizează în perioada 30 ianuarie – 1 februarie 2023, în marja Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie), o serie de manifestări menite să contribuie la menținerea vie a amintirii victimelor Holocaustului și să susțină demersurile civice de a lupta împotriva xenofobiei și antisemitismului.

30
/01
/23

Institutul Cultural Român (ICR) anunță relansarea Programului de finanțare și parteneriate culturale Cantemir, destinat proiectelor din mediul internațional. În cadrul acestui program, derulat anterior în perioada 2006-2012 și reluat în 2023 cu unele modificări, ICR va acorda finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale din domeniile arte vizuale (arte plastice, arte decorative, știință/cercetare și arhitectură, design, noile media, fotografie, performance) și artele spectacolului (teatru, muzică, dans). Evenimentele asociate proiectelor finanțate vor fi organizate exclusiv în afara țării.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

05
/01
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă propune în prima jumătate a lunii ianuarie nu mai puțin de trei expoziții în spațiile sale: până pe 9 ianuarie se poate vedea lucrarea Ambedo a tinerei artiste Ioana Drăgușin în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53; același spațiu va găzdui o nouă expoziție colectivă, acumulare.colecție 2, curatoriată de Daniel Loagăr, până pe 30 ianuarie iar la depozitul de artă ArtSafe (Platforma UAP, Combinatul Fondului Plastic Str. Băiculești 29, sector 1) va putea fi vizitată între 12 – 27 ianuarie expoziția Reflexia Luminii, a lui Bogdan – George Negulescu, curatoriată de Iselin Huluba.

04
/01
/23

După proiectul expozițional Oglinzile Tăcerii, care a fost adus la cunoștința publicului pentru prima dată în anul 2018, la Bruxelles și care a luat, ulterior, amploare la Timișoara, Iași și București, un nou proiect cu rezonață, Ecouri, semnat de artistul Manuell Mănăstireanu, ia amploare într-o expoziție ce reflectă interconectarea pe care artistul o realizează pe mai multe paliere ale receptivității mesajului artistic.