Nu te voi uita niciodată, Tsukiko!
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-te-voi-uita-niciodata-tsukiko/

Mi-am făcut de multă vreme un obicei din a le scrie lungi scrisori personajelor de care mă îndrăgostesc. Probabil că nu e un obicei foarte sănătos, există chiar posibilitatea ca un astfel de simptom să anunţe o boală psihică minoră sau mai degrabă nu. Cu siguranţă, psihologii sau poate chiar psihiatrii ştiu mai multe. Nu mă interesează. Nu contează.

Un articol de Andrei Crăciun|18 august 2015

Contează că le scriu oamenilor imaginați de alți oameni scrisori lungi pe care nu le expediez niciodată, fiindcă nimeni nu le cunoaște personajelor adresa. Le scriu cu deplină sinceritate, mai ales că știu că – în definitiv – tot mie îmi scriu.

M-am îndrăgostit fulgerător, iremediabil, de Tsukiko, o fată de treizeci și șapte de ani care trăiește într-o carte scrisă de Hiromi Kawakami. Cartea acesata se numește „Vreme ciudată la Tokio” (ce titlu frumos!). Hiromi Kawakami este prima scriitoare japoneză pe care o citesc. E un regret cu care trebuie să învăț să trăiesc.

Tsukiko bea sake într-un bar-bistro. Așa îl reîntâlnește pe sensei, care bea și el sake în același bar-bistro. Senesei este fostul ei profesor de japoneză din liceu. Sunt, firește, câteva decenii între ei, ceea ce nu îi împiedică să bea împreună, să mănânce împreună, să compună împreună haik-uri, să se îndrăgostească, foarte omenește, să cunoască rătăciri și să-și spună cuvinte care rănesc și cuvinte care vindecă.

vreme-ciudata-la-tokio_1_fullsize

Nimic nu anunța, însă, această dragoste pe care am început să i-o port lui Tsukiko. În cartea aceasta pare că nimic nu se întâmplă. O femeie și un bărbat umblă din bar în bar și beau, iar scriitoarea descrie, pe larg, feluri de mâncare și obiceiuri din cultura japoneză și… Acesta nu e, totuși, un curs de civilizație orientală! Acesta este un roman. Așa se scrie un roman! Așa: nici nu îți dai seama când ești învăluit de poveste, când povestea începe să curgă în tine ca un sânge. Așa – cu această sumă de întâmplări mici, la fel cum e viața.

Tsukiko și dragostea ei pentru sensei au început să-mi curgă și mie prin vene, să îmi dea un alt sens, cum face fiecare carte mare. Și nu cred că aș mai putea trăi fără Tsukiko și fără acest bărbat care poartă tot timpul o servietă. Firește, servieta este – și nu vă devoalez cine-știe-ce secret – unul dintre cele mai importante personaje ale cărții.

Hiromi Kawakami scrie minunat despre singurătate, despre eșec, despre deznădejde, despre nefericire, despre o iubire cum mă tem că doar în cărți mai există, și tocmai de aceea mai citim cărți.

Din când în când, uite, Hiromi Kawakami redevine poetă și ne lasă cuvinte ca acestea: “Când știi că se întunecă repede, te poți pregăti sufletește pentru amurgul acela pripit, aducător de melancolie. Dar în perioada aceasta a anului, când lumina mai lungă a crepusculului te face să crezi că soarele acum stă să asfințească, dar el tot nu mai apune odată, mă simt de parcă mi-ar fugi pământul de sub picioare. Și imediat ce îmi dau seama că s-a întunecat, în suflet îmi crește o însingurare cruntă”.

Nu aflăm mai nimic fizic despre Tsukiko, dacă am vedea-o pe stradă nu am ști să o recunoaștem, îi aflăm doar geografia sentimentelor, continentele pe care sensei le explorează cu infinită răbdare, blândețe și înțelepciune, așa cum probabil că își doresc toate femeile să fie explorate.

Tsukiko e o femeie de care te îndrăgostești în același timp cu sensei, deși știi, la fel ca sensei, de la bun început că orice iubire cunoaște un sfârșit, deși știi că va veni sfârșitul și…

“Vreme ciudată la Tokio” e un miracol care nu știi când ți se întâmplă, dar ți se întâmplă, și atunci nu mai ai ce să faci, și atunci deschizi un fișier și scrii chiar așa:

“Dragă Tsukiko…”.



22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.