„O lecţie de bune maniere”, one-woman show cu Maia Morgenstern, în premieră la Teatrul Evreiesc de Stat
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lectie-de-bune-maniere-one-woman-show-cu-maia-morgenstern-in-premiera-la-teatrul-evreiesc-de-stat/

Premiera spectacolului ”O lecţie de bune maniere”, de Jean-Claude Grumberg şi cu Maia Morgenstern într-unul dintre cele mai paradoxale roluri ale carierei sale, va avea loc miercuri (20 septembrie) şi joi (21 septembrie) la Teatrul Evreiesc de Stat de la ora 19.00.

Un articol de Petre Ivan|19 septembrie 2017

Jean-Claude Grumberg are origini în România, familia sa fugind din ţară pentru a scăpa de legile rasiale şi de pogromuri.

„Imaginaţi-vă că trăiţi în cel mai înfiorător univers distopic. Imaginaţi-vă că undeva, într-o cameră secretă, Zamiatin, Orwell, Burgess şi Wells scriu. Iar tot ce scriu se materializează imediat în realitate. Nu deschide nimeni ochii deocamdată, mai durează puţin. Acum e momentul! Din păcate, ce veţi vedea pe scenă nu are nimic de-a face cu imaginaţia sau cu supra-realismul. Tot ce vedeţi pe scenă este cât se poate de real. S-a întâmplat, nu demult. Iar dacă nu suntem atenţi, toate atrocităţile trecutului sunt la un pas să se repete”, propun producătorii spectacolului.

Maia Morgenstern m-a atras în aventura sistemului fals catoptric care a condus la cel mai agresiv şi absurd atac asupra omului. Având în mână piesa lui Jean-Claude Grumberg, dacă te uiţi unde indică autorul, urletele de groază se transformă în râsete. Adunând câteva file de poveste românească la marele curent antisemit european, vrem să facem o reparaţie istorică, să învăţăm să îi recunoaştem mai bine pe proştii noştri şi să ne întrebăm cât mai putem să îi lăsăm să se odihnească în pace. Ia mai mânaţi, măi, hăi, hăi! Îi mulţumesc Maiei Morgenstern că ne strâmbăm împreună. Dumneai, mai curajoasă, în văzul lumii, eu, mai timid, în repetiţii. – Alexandru Berceanu, regizor

Foto: Maia Morgenstern, O lecţie de bune maniere – facebook

11
/06
/15

Pe 12 iunie, Timbuktu se lansează în cinematografele din țară. Regizorul filmului, Abderrahmane Sissako, a găsit într-o tabără de refugiați o mică vedetă de cinema.Cu peste 1 milion de spectatori în Franța, filmul a câștigat numeroase premii importante și a obținut o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.

10
/06
/15

O Livadă de vișini după Cehov, în montarea intensă a ucrainenilor de la Voskresinnia Theatre și Medio Monte, un performance care a transformat în teatru pur instalația scenografică, muzica, arta video și literatura, sunt cele două spectacole care au dat startul celei de a doua etape a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST - FDR), eveniment organizat de Teatrul Național Timișoara cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara.

10
/06
/15

Teatrul ODEON și Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului prezintă premiera primului spectacol din cadrul proiectului Surorile Heddei curatoriat de Cristina Modreanu și susținut de Ibsen Scholarship. ,,Eu. O casă de păpuși”, un mix emoționant din Ibsen, film noir și muzică live, este viziunea lui Carmen Lidia Vidu asupra clasicei piese ,,O casă de păpuși” de Henrik Ibsen.

10
/06
/15

Între 25 şi 28 iunie, în Piaţa Sfatului şi la Centrul Cultural Reduta (strada Apollonia Hirscher 8), braşovenii vor avea ocazia să se delecteze cu cele mai bune producţii animate ale ultimilor ani, în cadrul cele de a doua ediții a Anim’est.

10
/06
/15

Marin Moraru (78 de ani), Premiu de Excelenţă la Festivalul de Film Transilvania (TIFF) 2015. Marin Moraru, interviu despre cinema pentru Ziarul Metropolis. Relaţia cu filmul a unui mare actor cu „structură teatrală”. Un actor care nu mai vrea să mai facă „nici teatru şi nici film“.