O nouă comedie de moravuri la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-comedie-de-moravuri-la-tnb/

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă în zilele de 14 şi 15 septembrie 2018, ora 19.30, premiera spectacolului „Două pe faţă, două pe dos” (Loose Knit) cu piesa americancei Theresa Rebeck, scriitoare şi scenaristă jucată cu succes pe Broadway şi apreciată la Hollywood.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2018

Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, Două pe față, două pe dos este „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, după cum o numea New York Times.

O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastice și nespus de amuzante. Un spectacol cu partituri generoase pentru actrițele și actorii Naționalului bucureștean, în care îi veți reîntâlni pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin și Marius Bodochi, într-un proiect coordonat de Ion Caramitru.

Tricotatul nu este numai pentru doamnele vârstnice! În comedia Theresei Rebeck, cinci femei aflate la a doua tinerețe se întâlnesc săptămânal ca să tricoteze. Dar firul de lână al ghemului nu este principalul fir al poveștii. Aceasta pentru că fiecare dintre cele cinci femei trebuie să facă față provocărilor pe care le ridică viața sau… bărbații. Printre trădări și dezamăgiri, personajele ajung să cunoască puterea vindecătoare a umorului și iertării. Umorul piesei camuflează parțial un tablou dramatic în care relațiile dintre oameni se dezvoltă pe atât de greu pe cât de repede se deșiră, asemenea tricotajelor pe care le împletesc protagonistele piesei.

„Sunt femeie, sunt americancă, sunt mamă, câteodată scriu pentru televiziune, câteodată scriu scenarii de film; cânt la pian, tricotez, mă cert cu universul; sunt mânioasă, sunt tristă; am o fibră de un realism comic, dar și o notă de mizantropie și idealism. Mă puteți cataloga în multe feluri atât pe mine, cât și opera mea. Dar eu, personal, aș prefera cel mai mult să fiu considerată dramaturg”, a declarat Theresa Rebeck.

Theresa Rebeck este un dramaturg american foarte jucat, cunoscut şi în România cu ocazia unui schimb cultural româno-american derulat în cadrul programului ARTE, în 2010. În America i s-au jucat mai bine de 10 piese, din lista producțiilor teatrale nelipsind Omnium Gatherum (scrisă în colaborare cu Alexandra Gersten-Vassilaros), piesa finalistă în concursul pentru decernarea premiului Pulitzer.

New York Times a făcut referire la Rebeck ca la „unul dintre talentele semnificative ale generației ei”. Dintre numeroasele scenarii de televiziune pe care le-a scris amintim binecunoscutele seriale NYPD Blue – Viaţă de Poliţist, Lege şi Ordine: Intenţii Criminale, precum şi seria NBC – Smash.

Foto: Florin Ghioca

26
/06
/23

De la ora 10:00, în Piața Mare, sărbătorim Ziua Drapelului Național alături de structurile militare din Garnizoana Sibiu, iar evenimentul se va încheia cu defilarea gărzii de onoare. Iată ce evenimente mai sunt în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (23 iunie - 2 iulie).

25
/06
/23

Luna iulie aduce în cinematografele din România trei filme de festival care merită atenţie: "În bătaia focului", al germanului Christian Petzold, "Mi-e silă de mine", al norvegianului Kristoffer Borgli, şi "Falcon Lake", al canadienei Charlotte Le Bon.

23
/06
/23

Fundația Calea Victoriei vă invită joi, 29 iunie, de la ora 19:00, la Palatul Bragadiru, în compania istoricului Anita Sterea, la un eveniment de excepție care va avea loc în sala de bal: Palatul Bragadiru – Istorie, poveşti şi loisir.

23
/06
/23

Viet Thanh Nguyen vine la București. Autorul romanului „Simpatizantul”, distins în 2016 cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, se întâlnește cu cititorii săi în grădina Café Verona (Strada Arthur Verona 13), joi, 6 iulie, începând cu ora 18.00. La eveniment vor participa, alături de autor, Victor Cobuz, Monica Cure, Mihaela Dedeoglu și Răzvan Țupa. Întâlnirea este moderată de Iulian Bocai.

23
/06
/23

KINOdiseea, cel mai mare festival internațional de film pentru publicul tânăr (copii și adolescenți) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL, între 23 și 25 iunie, la Prăjitoria Buimac din București și Cinema Unirea din Botoșani

22
/06
/23

Odată cu vacanța mare și temperaturile ridicate care ne vor asalta în următoarele luni, publicul cinefil primește motive nelimitate și irezistibile de a se opri în fața marilor ecrane de la Cineplexx, unde este așteptat cu cele mai tari filme, experiențe memorabile și recompense în bilete cadou cât e vara de lungă.