„O poveste de dragoste, Lindenfeld”. Cinema împăiat
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-poveste-de-dragoste-lindenfeld-cinema-impaiat/

CRONICĂ DE FILM. Cel mai recent lungmetraj de ficţiune al surprinzător de prolificului regizor Radu Gabrea, „O poveste de dragoste, Lindenfeld”, este ca o creatură împăiată: de la distanţă pare un film promiţător, dar, privit de aproape, lipsa naturaleţii şi a ritmului lasă o impresie pregnantă de dezamăgire.

Un articol de Ionuţ Mareş|20 iunie 2014

Introducând formularea „o poveste de dragoste” încă din titlul noului său film, Radu Gabrea, interesat în ultimul deceniu de documentare, ecranizări, istorie și problema minorităților etnice din România, își marchează de la început distanțarea față de romanul inspirator.

Apărută acum câțiva ani, cartea lui Ioan T. Morar desfășura o panoplie complexă de personaje și miza în primul rând pe ideea de farsă, de potemkiniadă, pe modul în care realitatea și ficțiunea se influențează și amestecă reciproc până la indistincție. Literatura permite o astfel de libertate, de fantazare, care întâlnește însă mult mai multe obstacole în film, în special într-unul românesc, inevitabil cu finanțare redusă.

O primă variantă a scenariului fusese scrisă de prozatorii (și scenariștii de ocazie) Lucian Dan Teodorovici și Florin Lăzărescu. Nemulțumit de versiunea primită, pe care a considerat-o, așa cum a mărturist, nefuncțională pentru că avea prea multe personaje, Radu Gabrea îl cooptează alături de el la rescrierea scenariului pe Adrian Lustig, exersat în ultimii ani în contribuții la filme îndoielnice precum „Nunta mută”, „Poker”, „Ultimul corupt din România”, „Puzzle” sau „Funeralii fericite”.

Însă tocmai înclinația de până acum a lui Lustig, fie ea și puternic discutabilă, spre comedie (facilă), carnavalesc și grotesc este estompată până aproape de dispariție în „O poveste de dragoste, Lindenfeld”. Deși nu renunță de tot la ideea centrală a romanului – refacerea de fațadă și repopularea de conjunctură a unui sat din Banatul românesc pentru a întreține iluziile unui milionar german revenit la locul copilăriei și tinereții -, aceasta este periferică și superficial executată, prin introducerea forțată a unui regizor provincial (Mircea Diaconu), angajat de oamenii magnatului pentru a se ocupa de falsa reconstruire a Lindenfeld-ului.

Gabrea reduce drastic numărul de personaje, transformându-l pe bătrân, Ulli (interpretat de Victor Rebengiuc), în protagonist și punându-l să se reîntâlnească, în sat, cu iubirea din tinerețe, Helga (o Victoria Cociaș îmbătrânită prin machiaj). O iubire care la vremea ei nu s-a mai împlinit prin căsătorie și nici măcar printr-un act sexual, pentru că tânăra Helga (debutanta și expresiva Ioana Bugarin) este luată prizonieră de sovietici, alături de alți etnici germani, direct de pe un câmp de floarea-soarelui (bucolic filmat de directorul de imagine George Dăscălescu), în timp ce tânărul Ulli (Horațiu Covlescu) se ascunde și scapă.

Scena este livrată sub forma convențională a unui flashback (primul dintr-un șir) pe care îl are bătrânul Ulli, ce începe să întâmpine tot mai accentuate probleme cu memoria, așa cum îi explică și medicul său (Ion Caramitru, într-o scurtă și inedită apariție).

Tema memoriei și a slăbirii acesteia în timp, atât uman, cât și în plan istoric, se dorește a fi centrală în film, însă tratarea ei nu are suficientă vigoare.

Geografia satului, fie ea și plăpândă, este nesatisfăctor fructificată în a reda decăderea, în timp ce scenele de interior, filmate în studio, au amprenta unei producții marca Hallmark – o imagine curată, chiar calofilă, dar lipsită de viață, de emoție, de forța sugestiei (străduințele evidente ale actorilor și muzica inspirată a lui Pachelbel, compozitor german de secol XVII, nu compensează acest gol).

Dincolo de cusăturile nepotrivite la nivelul scenariului (așa cum sunt momentele de butaforie, a căror justificare dramaturgică este anemică, iar punerea lor în scenă fușărită), filmul suferă în primul rând din cauza montajului, tânjind după un ritm care să-l scoată din amorțeala și toropeala în care se complace.

Distribuit de Ecran Cinema Management, „O poveste de dragoste, Lindenfeld” poate fi văzut pe marile ecrane începând din 20 iunie.

INFO

O poveste de dragoste, Lindenfeld (România, 2014)

Regia: Radu Gabrea

Cu: Victor Rebengiuc, Victoria Cociaș

Rating: ●○○○○

 

Foto: Adi Marineci

12
/12
/16

Lucasfilm prezintă primul film din seria de filme de sine stătătoare „Star Wars”: „Rogue One: O poveste Star Wars”, o nouă aventură epică. Într-o perioadă plină de conflicte, un grup de eroi neobişnuiţi îşi unesc forţele pentru misiunea de a fura planurile pentru Death Star, cea mai puternică armă de distrugere pe care o are Imperiul.

12
/12
/16

“Astăzi sunt 33 de ani de când tata a plecat puțin... A iubit România din tot sufletul lui. A iubit și a crezut în acest popor. Tare a vrut ca acest neam să fie liber, sănătos, prosper și fericit! Fie ca într o zi dorința lui să se îndeplinească. Mulțumesc tuturor ce vor înălța un gând pentru sufletul lui.” – Oana Pellea.

09
/12
/16

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor producții precum "Robocop" (1987) sau "Basic Instinct" (1992), va fi președintele juriului celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 9-19 februarie 2017). Verhoeven îi urmează în fruntea juriului Berlinalei actriței Meryl Streep.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Audiția Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenților din ultimul an de studiu (anul III – Licență; anii I și II – Master) și absolvenților Facultăților de Teatru din toată țara. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional - angajat, independent etc.

05
/12
/16

Cinefilii pot vedea, în această noapte, la FILMUL de ARTĂ, de pe TVR 2, excelenta animație Iluzionistul (L'ILLUSIONNISTE-Franţa, 2010), în regia lui Sylvain Chomet. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar, în 2011, pentru cel mai bun film de animaţie, fiind răsplătit în același an cu un Premiul Cesar.

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

02
/12
/16

“N-am întârziat niciodată şi n-am obosit niciodată. Am ajuns primul la teatru şi am plecat întotdeauna ultimul.” – Mitică Popescu. Îndrăgitul actor, născut la București, pe 2 decembrie 1936, împlinește astăzi 80 de ani!

30
/11
/16

Cinematografele indiene vor trebui să difuzeze imnul național înaintea fiecărei proiecții de film, a decis miercuri Curtea Supremă din India. Ordinul vine pe fondul unei dezbateri la nivel național cu privire la ascensiunea naționalismului agresiv în India sub conducerea partidului hindus de dreapta Bharatiya Janata Party.

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

28
/11
/16

Lungmetrajul „SIERANEVADA”, în regia lui Cristi Puiu, propunerea României la Oscarul pentru cel mai bun film într-o limbă străină, se află, în această perioadă, în plină campanie de promovare în Statele Unite ale Americii. Astfel până pe 6 decembrie 2016, la Los Angeles, sunt programate mai multe proiecții speciale ale filmului și întâlniri cu presa și critica americană.