O poveste de dragoste, Lindenfeld, de Radu Gabrea, a impresionat la Nisa
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-poveste-de-dragoste-lindenfeld-de-radu-gabrea-a-impresionat-la-nisa/

“O poveste de dragoste, Lindenfeld” (2013), cel mai recent film al reputatului regizor Radu Gabrea, a stârnit reacţii entuziaste în cadrul galei de închidere a celei de-a 7-a ediţii a Săptămânii Filmului Românesc la Nisa, ce s-a desfăşurat în perioada 3 – 8 decembrie 2014.

Un articol de Petre Ivan|12 decembrie 2014

O poveste de dragoste, Lindenfeld / Gabrea, Victoria Cociaș și Mircea Diaconu, care s-au aflat printre invitații de marcă ai evenimentului, au primit din partea Consulului Onorific al României la Nisa, Ştefan de Faÿ, diploma Consulatului, „RAYONNEMENT – HONNEUR – PRESTIGE”, acordată pentru contribuţia la imaginea pozitivă a României.

Filmul “O poveste de dragoste, Lindenfeld”, ce a impresionat puternic publicul prezent la vizionare, reunește o distribuție de excepție, de mari actori ai teatrului și cinematografiei românești: Victoria Cociaș (Helga la maturitate), Victor Rebengiuc (Ully Winkler), Mircea Diaconu (Oskar Prechtel), Ion Caramitru (Dr. Simon Hermann) și prezintă povestea emoționantă a iubirii regăsite, după 60 de ani, dintre Ully Winkler (Victor Rebengiuc, aflat la prima sa colaborare cu regizorul Radu Gabrea) și Helga (rol magistral interpretat de actrița principală, Victoria Cociaș), singura locuitoare a unui sat săsesc din Banat acum abandonat: Lindenfeld, ai cărui locuitori fuseseră deportați de regimul comunist, în 1945, în lagărele sovietice din Siberia

Filmul a participat la mai multe festivaluri internaționale de prestigiu, printre care: San Diego Film Festival, Bogota International Film Festival, Thessaloniki International Film Festival, Festival International de Film de la Cannes – Marché du Film, TIFF Sibiu, Festivalul Ecranizărilor Literare UCIN, în cadrul căruia lui Radu Gabrea i-a fost decernat Premiul pentru Regie.

Săptămâna Filmului Românesc la Nisa este organizată de Consulatul Onorific al României la Nisa în parteneriat cu Conseil Général des Alpes Maritimes, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Uniunea Cineaştilor din România.

Foto: O poveste de dragoste, Lindenfeld – cinemagia

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.

21
/11
/23

Ce începe clandestin și se termină cel puțin amuzant? O petrecere organizată de barmanul Klaus (Adrian Nicolae) la clubul în care lucrează, unde fratele lui, bodyguard (Cosmin „Micutzu” Nedelcu) e nevoit să dea o mână de ajutor, cu zâmbetul pe buze, e povestea filmului Klaus & Barroso.

17
/11
/23

„Un film care ne-a impresionat prin mizanscena sa, o relatare istorică lipsită de manierism care ne-a surprins, un film care ne-a făcut să plonjăm în haosul evenimentelor din 1989, odată cu fuga lui Ceaușescu. Un film în care agitația Revoluției nu e surprinsă doar în varii locuri din Sibiu, dar și în reacțiile și limbajul personajelor.”

16
/11
/23

Lanțul de cinematografe HAPPY CINEMA, prezent în București, Focșani, Alexandria, Buzău, Vaslui, Botoșani, Bacău și Bistrița, se extinde cu 4 cinematografe noi în țară (București și Slobozia) și unul în Republica Moldova, Chișinău. HAPPY CINEMA, brand cu capital 100% românesc, își consolidează poziția de top ca acoperire în țară.

14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.