O seară specială, la Teatrul Bulandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-seara-speciala-la-teatrul-bulandra/

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziţiei permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (şi actorul) Andrei Runcanu.

Un articol de Andrei Crăciun|10 decembrie 2019

Totodată, a avut loc și dezvelirea bustului regretatului regizor Alexandru (Ducu) Darie, lucrare creată de sculptorul Radu Drăgușin. Regizorul Ducu Darie a fost directorul teatrului până la prematura sa dispariție, la începutul acestei toamne.

Toți cei 37 de actori ai trupei de la Bulandra au fost trași în poză de Andrei Runcanu (cu o singură excepție – Vlad Zamfirescu, care n-a ajuns la ședința foto). Sunt fotografii înrămate frumos, în dulcele stil clasic, iar ele vor putea fi admirate de acum înainte în foaierul teatrului Bulandra, sala Izvor.

Luni seara și-au dat întâlnire actorii de la Bulandra (prezenți în număr foarte mare), dar și spectatori care vedeau din stradă sărbătoarea și i se adăugau spontan. Au fost prezenți inclusiv actori acum retrași, precum doamna Coca Bloos.

S-au închinat pahare cu prosecco și s-au ținut discursuri. Fotograful Andrei Runcanu a declarat: „E o seară emoționantă pentru că aici, pe scena teatrului Bulandra, chiar la Izvor am debutat, am jucat pentru prima dată într-un teatru profesionist. Trupa teatrului Bulandra îmi e foarte aproape și întotdeauna m-am bucurat să vin și să joc aici alături de ei. Și a fost o mare plăcere să ne jucăm și din perspectiva asta cu mine fotograf, și ei fiind ei. Și vreau să mulțumesc echipei tehnice, care m-a ajutat foarte mult cu tot. Tot ce e frumos li se datorează”.

Catinca Maria Nistor, manager interimar în ultimele două luni, a precizat: „Poate nu întâmplător astăzi se împlinesc două luni de la interimatul meu și în aceste două luni am făcut împreună o mulțime de lucruri”.

Catinca Maria Nistor a evocat printre realizări turneul realizat de trupă la Sankt Petersburg, unde a reputat succes aparte spectacolul Car(o)usel, în regia lui Andrei Șerban.

Totodată, managerul interimar a anunțat și planurile pentru anul viitor: „Suntem într-un proces de reconfigurare și pentru asta am creat o întâlnire cu reputatul arhitect Dorin Ștefan, recent decorat de președintele României, pentru că o sală gândită de domnul Liviu Ciulei merită o restructurare pe măsură, iar Dorin Ștefan e și el un brand în sine, și cu sprijinul doamnei primar general și al primăriei capitalei anul viitor vom demara lucrările de renovare a sălii Toma Caragiu și a ce a fost sala Space, care va avea o structură cu totul nouă, destinată tinerilor actori și regizori, o sală pentru experimente, sală care va purta numele lui Ducu Darie, și ultima, dar nu cea din urmă, o nouă fațadă și aici, la Sala Izvor. Dar vom începe cu Icoanei, iar acesta e un proiect foarte important și o reușită a noastră”.

Actrița care conduce acum Bulandra a încheiat cu acest îndemn adresat tuturor: Make Bulandra great again!

Teatrul Bulandra a fost considerat întotdeauna un teatru de artă al Bucureștiului și al României, un teatru de elită pentru elite și un teatru unde știai că sigur vei găsi cei mai buni actori ai momentului. Știm cine suntem, de unde venim și cine putem fi din nou. Vă mulțumesc și vă doresc să vă bucurați de noi. (Catinca Maria Nistor, manager interimar al Teatrului Bulandra)

Fotografii: Dragoș Ivan



22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.