Oana Pellea joacă la Londra, la teatrul The Cockpit
https://www.ziarulmetropolis.ro/oana-pellea-joaca-la-londra-la-teatrul-the-cockpit/

Spectacolul „Vocea umană“, regizat de Sanda Manu, în interpretarea actriţei Oana Pellea, va fi prezentat, pe 8 decembrie, pe scena teatrului londonez The Cockpit.

Un articol de Corina Vladov|7 noiembrie 2013

Spectacolul „Vocea umană“, regizat de Sanda Manu, în interpretarea actriţei Oana Pellea, va fi prezentat, pe 8 decembrie, pe scena teatrului londonez The Cockpit.

Un singur personaj pe scenă şi un telefon care sună. O femeie care răspunde şi care e îndrăgostită. Nimic nu se aude dincolo de vocea ei. În jurul sonorităţii propriului corp, ea construieşte o lume. Totul pleacă de la această femeie desculţă, într-o cameră însingurată, care aşteaptă un telefon de la un bărbat de care s-a despărţit.

Aşteaptă ultimul lui apel, iar în gestul simplu prin care ridică receptorul năvălesc toate speranţele şi amintirile, laolaltă cu toate regretele şi spaimele pe care le lasă în urmă adjectivul „părăsită“.

Pentru rolul din spectacolul „Vocea umană”, de la Teatrul Metropolis, Oana Pellea a fost nominalizată la premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în anul 2011.

Oana Pellea, „actriţa-clovn, actriţa-furtună, actriţa excentrică, actriţa elaborată, într-un cuvânt, actriţa celebră”, după cum o caracteriza Sanda Manu, este una dintre cele mai cunoscute personalităţi teatrale şi cinematografice din România.

oana pellea

Oana Pellea, în spectacolul „Vocea umană“, de la Teatrul Metropolis

Cariera sa impresionantă include roluri în filmul lui Alfonso Cuaron „Children of Men”, în producţia britanică semnată de Oliver Parker „I Really Hate My Job”, în filmul lui Jean-Christophe Comar „Fire and Ice” şi în „Stare de fapt”, regizat de Stere Gulea.

Citiţi şi: Artiştii îi iau apărarea actriţei Oana Pellea printr-o scrisoare către Mircea Dinescu

De asemenea, Oana Pellea are la activ peste 40 de roluri în teatru, dintre care Maşa din „Trei surori”, de A.P. Cehov, Lucius din „Iulius Cezar”, de William Shakespeare, şi Catarina din „Îmblânzirea scorpiei”, în regia lui Mihai Măniuţiu.

La Londra, Oana Pellea a jucat cel mai recent tot la invitaţia Institutului Cultural Român, în „Buzunarul cu pâine”, de Matei Vişniec, la Riverside Studios.

De-a lungul carierei, artista a primit numeroase distincţii, precum trofeul UNITER pentru cea mai bună actriţă (de două ori), premiul Academiei Române „Aristizza Romanescu” pentru cariera teatrală şi cinematografică şi Crucea Casei Regale a României.

Spectacolul „Vocea umană” face parte din seria „Poveşti spuse-n româneşte”, care propune publicului românesc şi britanic din capitala Marii Britanii şi din împrejurimi întâlnirea cu mari actori, spectacole de teatru şi recitaluri din ţară, inspirate de texte clasice şi contemporane, româneşti şi universale. Proiectul este o iniţiativă a Claudiei Cîrlig şi este dezvoltat împreună cu ICR Londra.

Foto cu Oana Pellea – Teatrul Metropolis

16
/08
/16

Scriitorul francez Pascal Bruckner își lansează în premieră mondială prima sa piesă de teatru, scrisă anul acesta și intitulată "Crăciun la palat", în cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului Internațional de Teatru Independent UNDERCLOUD. Piesa de teatru, o comedie politică de situație, care face aluzie la Franța contemporană, va fi transpusă de regizoarea Chris Simion într-un spectacol-lectură. Din distribuție fac parte Pascal Bruckner, Marian Râlea, Răzvan Vasilescu, Dana Dogaru, George Ivașcu și Vlad Logigan.

16
/08
/16

Din toamna anului 2016, UNATC „I.L. Caragiale” în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Universitatea din București găzduiește un program interdisciplinar : MASTER în „PERFORMING ART-THERAPY” (Art-terapie prin teatru și artele spectacolului).

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/08
/16

Într-o zi de 16 august (1977) înceta din viaţă Elvis Presley, sex-simbol, legendă vie a muzicii, Regele Rock and Roll-ului şi unul dintre cei mai iubiți artiști ai tuturor timpurilor. Moartea lui Elvis a iscat mii de supoziții și investigații, care mai de care mai fanteziste. Potrivit raportului medico-legal, artistul a fost găsit zăcând în propria vomă, în baia reședinţei sale din Graceland.

16
/08
/16

Trei documentare marca Aristoteles Workshop, din trei ediții diferite, pot fi vizionate în București, la Grădina cu filme – Cinema & More, miercuri, 17 august, cu doar o săptămână înainte de startul ediției a XI-a atelierului de film documentar de la Șurdești, Maramureș (23 august - 24 septembrie).

16
/08
/16

Într-o epocă în care televiziunea transmite totul şi nu comunică nimic, Adelin Petrişor a ales să realizeze un incitant periplu fotografic în cea mai închisă ţară a lumii – Coreea de Nord. Albumul Coreea de Nord, un lagăr cît o ţară, de Adelin Petrişor, unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti de război din România, va apărea astăzi la Seul, Coreea de Sud, cu titlul A Weekend in Pyongyang, North Korea.

15
/08
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Actriță, tânără, douăzeci și doi de ani, masterandă, categoric talentată. Joacă déjà la Godot, în “Sâmbătă: averse!”. Interpretează o jurnalistă. Iulia joacă bine, matur, inteligent, fără trac. O credeam mai în etate. Am văzut-o, am plăcut-o, am remarcat-o, după care puteți constata și dumneavoastră - am întâlnit o fată cu simțul umorului, fără fasoane, sinceră, care știe bine și cine e și unde vrea să ajungă.

15
/08
/16

În perioada în care s-a aflat în „exil”, Teatrul Nottara le-a înmânat spectatorilor insigne roşii, pe care erau inscripţionate logo-ul teatrului şi sloganul „risc de excelenţă”. O dată cu aflarea veştii că se pot relua spectacolele la sălile din Magheru, sloganul a fost schimbat în „excelenţă fără risc”, iar instituţia vrea să îi răsplătească pe cei care au păstrat insignele, oferindu-le o invitaţie la fiecare bilet cumpărat (două bilete de preţ de unul).

15
/08
/16

Alături de Cinesseur şi Dede's, prietenii publicaţiei noastre, Ziarul Metropolis s-a hotărât să facă un experiment. Adică să adopte o echipă (de tigri) - Hull City, "The Tigers" - din cel mai frumos campionat de fotbal al lumii, Premier League, şi să meargă cu ea până în pânzele "galben-negre" ale sezonului 2016-2017. Pentru că, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, cultura şi sportul fac, mai mereu, casă bună.

15
/08
/16

Filmul "Tărâmul Iluminaților/ The Land of the Enlightened", în regia lui Pieter-Jan De Pue, a primit Trofeul "Anonimul" la gala de închidere a festivalului ce a avut loc, la sfârşitul week-endului trecut, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Filmul a fost distins şi la Festivalul Sundance, cu Premiul Special al Juriului pentru cea mai bună imagine.

14
/08
/16

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, așa cum v-ați temut, lumea a continuat să-și piardă mințile...

14
/08
/16

„Albastrul dintre cer şi ape”, al doilea roman al scriitoarei Susan Abulhawa, apărut recent la Polirom în traducerea semnată de Mihaela Negrilă, propune o incursiune într-o istorie cu multe enigme, construită în jurul unui destin de excepție.

14
/08
/16

Spectacolul „Chirița în provincie” de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, va fi difuzat luni, 15 august, la ora 19.10, la TVR 2, un cadou la aniversarea uneia dintre cele mai îndrăgite actrițe din teatrul românesc, Tamara Buciuceanu.

13
/08
/16

Vara aceasta le-a adus constănțenilor și turiștilor șapte zile magice de teatru, prin Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății”. Teatrul de Stat Constanța și Piața Ovidiu au devenit spațiile în care publicul a fost martorul unei frumoase călătorii teatrale, dar și al unei întoarceri în timp, odată cu această primă ediție.