Oglinda neagră, o poveste muzicală, în premieră, la Teatrul Nottara
https://www.ziarulmetropolis.ro/oglinda-neagra-o-poveste-muzicala-in-premiera-la-teatrul-nottara/

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Teatrul Nottara, anunţă premiera spectacolului Oglinda neagră. Reprezentaţia este programată vineri, 15 aprilie, de la ora 19.30, la Sala George Constantin. Montarea după texte de I.L. Caragiale este o poveste muzicală de Cristina Juncu, pe beat-uri de Sever Bârzan şi Iulian Sfircea. Protagonişti: Rareş Andrici, Mihaela Subţirică, Vlad Bălan, Cristina Juncu, Crenguţa Hariton, iar scenariul este semnat de Vlad Bălan şi Cristina Juncu.

Un articol de Petre Ivan|8 aprilie 2022

Direct din cancelaria drăcușorilor, repetent a 25361-a oară, Aghiuță e pedepsit și trimis pe Pământ, unde aterizează în… vagonul restaurant al acceleratului 333, Oradea-București, staționat în clipa aceea la Băicoi. Și așa începe povestea. O poveste cu multă muzică și mult umor, în care veți redescoperi lumea nebună a lui Caragiale printre note muzicale, reinventată  și amuzant (re)consemnată de Cristina Juncu, într-o călătorie „de plăcere” braț la braț cu cele mai simpatice personaje din schițele lui. De la „amicii” Lache și Mache care conversează la un pahar la celebrul Dl. Goe, la și mai celebrul cățel Bubico sau la superba Mimi care face nebunii cu șeful într-un vagon CFR, Oglinda neagră dezvăluie lumea noastră de ieri, de azi și dintotdeauna, cu nebuniile și trăsnăile ei și surprinde perfect celebrele cuvinte ale „drăcușorului” Caragiale: „zi-le oameni și dă-le pace!”. Dacă vreți să vedeți ce pățește Aghiuță, când se întoarce acasă, după drăciile săvârșite pe pământ, și de ce găsește tot poporul drăcesc adunat în Marea Piață Roșie din Mijlocul Iadului și ce pandemie e pe cale să declanșeze, veniți să (vă) priviți (în) Oglinda neagră!

Și pentru că toate poveștile încep cu „a fost odată”, așa începe și povestea Cristinei Juncu. A fost odată… „o zi toridă de început de vară, când ședeam la umbra unui stejar bătrân și scorburos din Parcul Tineretului și meditam la ce-aș putea presta în perioada infernală pe care urma să o traversăm. Când, deodată, pământul s-a despicat în fața mea și, din bulboana iadului a ieșit un drăcușor simpatic. S-a recomandat Iancu.

Mi-a zis că taică-su (desigur, nu se referea la cel din ceruri) l-a trimis pe pământ să consemneze drăciile pe care le vede… Mi-a sunat cunoscut. L-am rugat să fie eroul poveștii mele. Inspiră-mă!, i-am zis. A acceptat, cu condiția să-i împrumut opera unui anume Caragiale, care, se zice pe la ei prin împărăție, a documentat deja multe drăcovenii. Un pact rezonabil, mi-am zis, fără vândut suflete sau alte nenorociri.

Dar de ce tocmai Caragiale?, l-am întrebat, curioasă. Cara vine din turcescul Kara, care însemnează negricios, întunecat. Iar Giale vine din grecescul Giali, care însemnează oglindă. Oglinda neagră!, zice, și pe urmă râde: Bwahahahahaha. Aha!, am zis eu. Și am bătut palma.”

Bilete la spectacol pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenția teatrului (Bd. Magheru 20).

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

22
/01
/24

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.

19
/01
/24

Acum un an, George Banu mai avea de trăit doar două zile. A murit pe 21 ianuarie 2023, la Paris, iar dispariția lui a însemnat sfârșitul unei lumi. O lume nu așa „perfectă” cum se dorește cea pe care o trăim, dar o lume frumoasă, în care se respira la alte înălțimi.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.

19
/01
/24

Teatrul Bulandra prezintă sâmbătă, 20 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Toma Caragiu, premiera spectacolului Oedip de Robert Icke, după Sofocle, traducere Irina Velcescu, în regia lui Andrei Șerban, regizor asociat Dana Dima și scenografia Carmencita Brojboiu.

18
/01
/24

Teatrul azi lasă în urmă anul 2023 cu numărul dublu 11-12, care are în centrul atenţiei cea de-a 33-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru – FNT2023. Eveniment de amploare, ce a pus viaţa teatrală românească într-o lumină nouă sub tema „Laboratoarele sensibilului”, a reprezentat subiectul la care au fost invitați să reflecteze specialiști și jurnaliști din domeniu.