ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Astfel rămâne pentru posteritate mult controversatul Mircea Eliade (1907-1986). Licenţiat în Litere şi Filozofie al Universităţii din Bucureşti, el obţine în 1928, o bursă de studii în India de la maharajahul de Kassimbazar.
Un articol de Georgeta Filitti|7 iulie 2017
Începe să lucreze cu profesorul Dasgupta, specializându-se în tehnicile yoga. Pe acest subiect își va lua, la București, doctoratul în filozofie, Psihologia meditației indiene. Participă la dezbaterile organizate de grupul Criterion; devine asistent la catedra de Logică a lui Nae Ionescu iar conferințele sale fac săli pline. Intră în conflict cu Nicolae Iorga (în urma publicării romanului Domnișoara Cristina, socotit de istoric a fi imoral) și se apropie de mișcarea legionară. E un stigmat pe care îl va purta toată viața și va genera nesfârșite dispute între partizani (care îi prețuiesc opera științifică) și oponenți (care se mărginesc doar la această opțiune de tinerețe). Un fapt rămâne: în 1938 e internat în lagărul de la Miercurea Ciuc ca legionar. Scrie acolo romanul Nuntă în cer. În 1939 e secretar al Societății Scriitorilor Români iar peste un an e numit secretar cultural în legația română de la Londra; trece apoi în aceiași calitate la Lisabona, în Portugalia. Aici scrie cartea de analiză politică Salazar și revoluția din Portugalia și o istorie a românilor – prima de acest fel apărută în spațiul luzitan. Jurnalul portughez din acest răstimp a fost publicat în 2006.
După război refuză să se întoarcă în țară, unde presa comunistă, dezlănțuită, ignoră activitatea sa literară și științifică (în 1945 avea deja scrise 25 de volume). Se stabilește la Paris unde ține un curs liber de istoria religiilor și publică o suită de lucrări ce îl vor consacra definitiv: Tehnica yoga, Tratatul de istoria religiilor, Imagini și simboluri, Mitul veșnicei întoarceri. Tot acolo întemeiază Asociația culturală Mihai Eminescu, devine membru al Asociației jurnaliștilor români din străinătate și e unul din epitropii bisericii ortodoxe române din capitala Franței. In 1956 devine visiting profesor al universității din Chicago și predă un curs de istoria religiilor. Vorbește liber, fără note, ceea ce stârnește uimirea profesorilor ancorați în citirea prelegerilor. Participă la congrese internaționale de profil, întemeiază revistele ”Antaios”, Stuttgart, 1960-1972, ”History of Religions”, Chicago, 1961-1978. Autoritățile de la București manifestă aceiași dușmănie față de savant, inaugurată în 1945: îi este blocat accesul la burse în mediul academic francez, după intervenția ”diplomaților” români care îl consideră ”doctrinar al fascismului”.
Susține cu un Like jurnalismul cultural!
În 1958, câțiva norocoși care i-au citit cartea Pădurea interzisă sunt băgați în pușcărie la București. In deceniul următor, aceleași autorități înțeleg să profite de faima crescândă a savantului trimițându-i emisari de ”înțelegere” și îngăduie publicarea unor lucrări ale sale: Maitreyi, Nuntă în cer, La țigănci și alte povestiri (1969), De la Zamolxis la Gingis han (1970), În curte la Dionis (1981). În 1976 i se face oferta publicării integrale a operei la București (în 26 de volume). Mai exista un motiv: nominalizarea pentru premiul Nobel, ceea ce s-ar fi răsfrânt favorabil și asupra culturii socialiste din RSR. La campania de denigrare a scriitorului nu puțin au contribuit și destui membri ai exilului românesc.
Dincolo de tribulațiile politice, Mircea Eliade rămâne una din personalitățile ilustre ale culturii mondiale, doctor honoris causa au unor universități ca Yale, Sorbona, cea din Bruxelles sau Londra; a fost cavaler al Legiunii de Onoare. Opera sa e tipărită în sute de mii de exemplare în lumea întreagă iar Istoria credințelor și ideilor religioase face parte din lotul celor mai prestigioase zece cărți ”de spiritualitate și religie” din toate timpurile.
