„Omul care aduce cartea”, final de poveste
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-care-aduce-cartea-final-de-poveste/

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” – Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, „decesul” emisiunii „Omul care aduce cartea”, pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

Un articol de Petre Ivan|8 decembrie 2015

„Dragi prieteni şi eventuali rătăcitori prin aste coclauri internetice, iată-vă părtaşii unei triste bucurii”, îşi începe scriitorul şi criticul literar Dan C. Mihăilescu mesajul prin care anunţă că emisiunea sa, „Omul care aduce cartea„, nu va mai fi difuzată la Pro TV, din ianuarie 2016.

El mai spune, pe site-ul său, că nu a fost deloc o surpriză decizia conducerii Pro TV de a scoate din grila televiziunii emisiunea „Omul care aduce cartea”.

„Vineri, 4 decembrie 2015, orele 11.20 AM, în biroul doamnei Gabriela Popescu, directorul Ştirilor Pro TV, s-a petrecut – cu graţie amicală, comprehensiune ludic-reciprocă şi suavă resemnare de ambele părţi – decesul emisiunii «Omul care aduce cartea» (ianuarie 2000 – ianuarie 2016). (…)”, afirmă Dan C. Mihăilescu.

Acesta precizează că nimeni nu a reuşit să-i explice convingător de ce Pro TV a decis să aibă în grilă o emisiune realizată de el.

„După cum am spus (cu uluire şi recunoştinţă) în nenumărate interviuri de-a lungul acestor ani, nimeni nu a reuşit vreodată să-mi explice convingător de ce o televiziune înfloritoare, mizând exclusiv pe înnoire, gândire pozitivă, cultul succesului, insurgenţă tinerească, libertate de gândire, nonconformism şi, apoi, în aşa măsură făcătoare de istorie, precum Pro TV – a simţit la un moment dat nevoia unei bizarerii handicapat-reacţionare ca mine. Un ins conservator, hachiţos, retractil, incontrolabil, fanfaron şi ciclotimic, format la vizuină, literalmente netelegenic, nesigur pe sine, bâlbâit, obez, prost îmbrăcat, vorbind alandala, digresiv logoreic, eticist, imprevizibil şi insubordonabil, plusând ţicnit pe subiecte aiuritoare, şocând patetic, deviind riscant la tot pasul, amestecând elitismul cu populismul, misticismul, naţionalismul, cosmopolitismul, sentimentalismul ş.a.m.d.”, mai spune Dan C. Mihăilescu.

De la Teatrul Giuleşti până la Buftea

Acesta mai spune că, în cei zece ani în care a realizat emisiunea, a trecut voios prin zeci de încercări. „Am filmat în Crângaşi, la Teatrul Giuleşti, ca anexă a masivelor forfotiri de la «Chestiunea zilei» a lui Florin Călinescu, la început făcând săptămânal un Top de cinci cărţi în finalul emisiunii lui Nicolae Manolescu «Profesiunea mea, cultura», printre munţi de recuzite mucegăite sau pempante, machiat fiind de legendarul Nicolae Vodă, apoi în Pache Protopopescu, în cotloane improvizate sau în platouri simandicoase, dar şi la studiourile din Buftea ori în Parcul Tineretului, ca şi la Bookfest ori Gaudeamus”, afirmă Dan C. Mihăilescu.

Omul care aduce cartea, Dan C Mihăilescu

Omul care aduce cartea, Dan C Mihăilescu

Emisiunea a fost programată iniţial la 8 dimineatza (prinzând lumea corporatistă, inventivitatea IMM-urilor, micile mari frenezii capitaliste, gândirea pozitivă şi fibrilaţia occidentalizantă, cu pofta ei de cărţi motivaţionale, poveşti de succes, savoir vivre, lifestyle etc.), apoi la ora 9 – înainte de «Tânăr şi neliniştit» – ceea ce mi-a adus ca bonus sute de mii de privitori neaşteptaţi, de la mămăiţe resemnate, văduve bovarice, liceeni aburiţi, şomeri de toate vârstele şi pensionari naţionalist-xenofobi până la ţigani multiplu targhetaţi şi hipsterism la patru ace. După care, odată cu programarea de la 10 şi ceva, am prins aleatoric cele mai surprinzătoare categorii de public, empatizând deopotrivă cu brancardieri de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, pescari din Sf. Gheorghe Deltă, călugări de la Nicula, Rohia, Vatopedi, Prodromu, Suceava, Putna şi Frăsinei, vaporeni români care-mi telefonau din Singapore ori conduceau gondole-n Veneţia, liceeni rockeri de la «Spiru Haret», puşcăriaşi de la Piteşti sau de pe Şos. Alexandria, vânzătoare de roşii din Berceni şi Târgovişte, viticultori din Odobeşti, turişti din Balcic, Florenţa, Praga şi Lisabona, actori superbi ca Irina Petrescu, Valeria Seciu, Marin Moraru, Marcel Iureş, Gheorghe Dinică şi Mircea Albulescu, regizori dragi precum Sanda Manu, Mihai Măniuţiu, Sandu Dabija, Ducu Darie, Gabor Tompa, Andrei Şerban, Dragoş Galgoţiu, VIP-uri din religie, finanţe, armată, legislaţie, industrie, avocatură, arte, ştiinţe, plus o mini-armată de freelancer-i, ONG-işti, PR-işti şi IT-işti, academicieni, stilisticieni, oenologi, scenografi, teologi, financiari, muzeografi, coregrafi, patisieri şi tot ce mai vreţi dumneavoastră ca… reţea personală, cum am aflat (prea) târziu că (i) se zice. – Dan C. Mihăilescu.

Cum i-a schimbat viaţa „Omul care aduce cartea”

Totodată, scriitorul precizează că nu crede că mai este cazul să re-spună în ce măsură i-a schimbat viaţa emisiunea de la Pro TV şi ce imens rezervor de energie i-a fost asigurat de admiraţia atâtor segmente de public.

„Schimbarea a fost violentă, totală, răvăşitoare, copleşitoare. Doar că – Dumnezeu şi prietenii îmi sunt martori – în toţi aceşti ani, eu nu am crezut nicio clipă că visul poate să dureze şi că amăgirea soclului poate căpăta dimensiuni de statuie”, precizează Dan C. Mihăilescu.

El mai spune că nu va discredita niciodată, sub nicio formă, conducerea Pro TV pentru desfiinţarea emisiunii „Omul care aduce cartea”. „Pro TV a iniţiat-o, Pro TV m-a extras din hibernarea scriitoricească, astfel încât Pro TV avea tot dreptul să pună capăt acestui lux cultural excesiv în peisajul mediatic al «vicleimului valah», ca să folosesc o formulă dragă «conului Costică Argetoianu». Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal”, spune Dan C. Mihăilescu.

Acesta precizează că a filmat inclusiv ediţiile din 30 şi 31 decembrie ale emisiunii „Omul care aduce cartea”. „(…) şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.”, îşi încheie Dan C. Mihăilescu mesajul adresat admiratorilor emisiunii „Omul care aduce cartea”.

Foto: Omul care aduce cartea, Dan C. Mihăilescu – facebook

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?