După romanele „29.9 RON” şi „Iartă-mă!… Ajută-mă!…”, „Omul care râde cu lacrimi” încheie trilogia care îl are ca protagonist pe Octave Parango, la Editura TREI.
Un articol de Liliana Matei|13 noiembrie 2020
Nestăvilitul copywriter din anii ’90, devenit căutător de modele în anii 2000, acest Ulise al meseriilor la modă, aterizează acum în lumea audiovizualului.
El este animator/cronicar al celui mai ascultat matinal de divertisment, la postul de radio France Publique. De la hăhăiala înregistrată la știrile zilei, obligatoriu îmbrăcate în haina ironiei, a hazului general, mass-media este acum sub lupă, arătată cu degetul, caricaturizată tocmai de cel care își ia salariul vorbind zilnic în fața unui microfon. Totul este din nefericire adevărat (și trăit) în această radiografie satirică, hilară și disperată a comunicării sterile într-o societate de consum în care primează excesele.
„Cu această a treia parte cred că încununăm frumos trilogia care tratează diverse tipuri de alienare contemporană: în primul volum – publicitatea, despre felul în care advertisingul ne construiește dorințele; în al doilea – despre transformarea frumuseții feminine în obiect vandabil, iar în al treilea – această dictatură a chicotelii ca metodă de a ne sustrage disperării și angoasei metafizice care ne încearcă”, a declarat Frederic Beigbeder într-un interviu exclusiv acordat Editurii Trei.
Cartea începe cu descrierea unei întâlniri în cadrul unei emisiuni radio – matinalul cel mai ascultat din Franța. Octave Parango sosește la emisiune puțin mahmur, după o noapte de petreceri, nu are nimic scris pentru emisiunea respectivă și spune prostii la întâmplare, ceea ce face să fie concediat imediat. Romanul are o dimensiune performativă. Practic, replicile din roman sunt cele care s-au spus în realitate la France Inter, la întâlnirea cu Frédéric Beigbeder. Aceea a fost emisiunea în urma căreia autorul francez a părăsit mass-media, a plecat de la acel post de radio. De asemenea, cartea este un răspuns, o reacție la acel eveniment.
„Folosesc experiențe reale, însă prefer să le transform în ficțiune prin felul de a scrie, prin modul de a exagera, prin modul de a transforma totul în farsă, de a crea personaje în jurul acestui nucleu. Ca să luăm exemplul ultimei cărți, Omul care râde cu lacrimi, în loc să povestesc experiența mea de 3 ani la radio, am preferat să istorisesc o singură noapte, deci concentrez în 12 ore (de la ora 19 la 7 dimineața) tot ce am trăit în 3 ani”, a adăugat Beigbeder.
Octave Parango, chiar și atunci când e foarte beat, are capul foarte limpede, transmite idei extrem de clare, ascuțite precum tăișul unei săbii, iar Omul care râde cu lacrimi este o carte serioasă împotriva celor care-și petrec vremea denigrând sistemul, fără să-și dea seama că fac parte din sistem, că ei constituie sistemul.
„Octave Parango e un soi de monstru. Odată la 10 ani scriu câte o carte care-l are drept erou, e un demon, un fel de dublură malefică, reunește de o mie de ori toate defectele mele, dar, în același timp, când scriu romanele cu Octave Parango, mă amuz regește, jubilez într-un mare fel! Deci dacă mai sunt în viață, dacă va mai exista planeta, poate vom asista la revenirea personajului în 2030. Cine știe?”, a încheiat Frederic Beigbeder.
„Încă o dată, Beigbeder aprinde spiritele cu un roman provocator, al cărui titlu este doar un smiley, chiar dacă editorul oferă o traducere lexicală: Omul care râde cu lacrimi”, scrie Le Point.
Frédéric Beigbeder s-a născut la Neuilly-sur-Seine, Franța. În 2003, a primit premiul Interallié pentru Windows on the World, iar în 2009, premiul Renaudot pentru „Un roman francez”. Două dintre romanele sale au fost ecranizate: „99 francs”, în regia lui Jan Kounen (2007), și „Dragostea durează trei ani”, pentru care a semnat el însuși regia (2012).
