Omul în ‘’Regele moare‘’, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț
https://www.ziarulmetropolis.ro/omul-in-regele-moare-cu-victor-rebengiuc-si-mariana-mihut/

‘’Regele moare’’ de Eugen Ionescu de la Teatrul Naţional Bucureşti, în regia lui Andrei Grosu şi Andrea Grosu, aduce un regal actoricesc susţinut de Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ.

Un articol de Corina Dima|1 februarie 2018

Teatrul Național București. Sala Mare, aproape 1.000 de locuri. Sală plină. Aproape  1.000 de perechi de ochi țintuiesc scena. Freamăt în așteptarea începutului spectacolului. Cortina se ridică.

În mijlocul imensei scene este delimitat spațiul unei sufragerii modeste. Pe fundalul negru de jur-împrejur, camera pare decupată, ca o insula. Atmosferă intimă, de familie, șase personaje în cătarea unor răspunsuri.

Regele (întruchipat de actorul Victor Rebengiuc, care merge pe 85 ani!) află că nu mai are mult de trait. Alături de cele două soții, doctorul-astrolog, o garda și o servitoare, regale dezbate, întreabă, se împotrivește și meditează asupra morții.

Pare ca dramaturgul a strâns într-o cutie imaginară nenumărate întrebări, trăiri, frici, conflicte, lamentări etc. cu privire la moarte și ni le pune pe toate pe tapet. Textul se compune într-o imensă metaforă cu replici-aforisme sau cugetări care îți rămân întipărite în urechi, cu care te identifici și te copleșesc.

‘’N-am avut timp să-mi trăiesc viața. E vina ta că nu te-ai pregătit. Sunt obligat să mor, mi-e frică, ajutor! Cine vrea să ofer eviața Regelui? Am privit moartea de mii de ori, mi-am dat seama că nu e pentru mine. Nici eu nu mă mai pot ajuta. Soare, apără-mă! Să trăiesc de-a pururi chiar și singur.Vai, morți fericiți, ce chip ați avut în față?’’

Textul lui Eugen Ionescu sondează toate ariile trecerii în neființă, de la cele metaforice până la cele realiste. Efemeritatea avuției, a titlurilor or rangurilor este sugerată de coroanele de hârtie colorată (mai mari sau mai mici) purtate de personaje. Omul are aceleași întrebări asupra vieții, indiferent de avuții.

Tinerii regizori Andrei și Andreea Grosu (care au fondat în 2010 teatrul independent Unteatru din București) creionează un cadru intim, de familiaritate, cu simplitate și firesc, cu uman. E baza pe care așează apoi întrebările grele, împovărătoare, cu privire la moartea omului. Scenografia (Vladimir Turturica) și light design (Chris Jaeger) urmează aceeași linie a simplității. Simplitate care dă o mai mare forță textului, care subliniază mai bine tușele întrebărilor și răspunsurilor.

Spectacolul se contruiește treptat, prin acumulări, mai bine de jumătate din desfășurarea sa. Actorul Victor Rebengiuc ne trece prin stări diametral opuse, oscileză între acceptare și revoltă, între suspinciuni și ne încredere sau licăr de speranță, apoi trece la încăpățânare sau forță fizică, la blamare, răutăți și porunci.

Un punct culminant este atins atunci când Regele vorbește cu servitoarea, o întreabă ce mai face (lucru pe care nu l-a mai făcut). Și îi ‘’deschide ochii‘’ cu explicațiile frumoase, un elogiu adus omului și frumuseții vieții.

Răspunsuri surpinzătoare la lucruri repetitive sau minore din viața de zi cu zi (mergi pe același drum și seara și dimineața – înseamnă că ai ocazia să vezi cerul de două ori…)

Victor Rebengiuc personifică magistral trăirile omului, ale Regelui Bérenger, este ’’susținut’’ de ceilalți cinci actori, fiecare personificând ipostaze și trăiri diferite, în fața morții: regret/părere de rău (Richard Bovnoczki, garda), realism/frică (Șerban Pavlu, doctorul),  neputință (Florentina Ţilea, servitoarea) și firava / fragile raza de speranță  (Ana Ciontea, a doua soție).

Regina Marguerite (prima soţie), interpretată de Mariana Mihuț, deține un rol cheie. Este cea care îi pregătește și îi organizează pe toți, iubește până la renunțarea de sine, e mama tuturor și soție devotată. Sub aparenta mască de femeie puternică, care  își asumă să facă lucrurile așa cum se cuvine, fără lamentări și tânguieli, se ascunde de fapt o femeie extrem de sensibilă și fragilă.

‘’Nu mai e timp să ai timp.‘’ Regele și Regina se țin de mână. Cadrul final. Ea îl ajută pe el să treacă dincolo. Șoapte. Îmbărbătări subtile. Dragoste. Respirație. Voce lină și înceată. Încredere. Acceptare.

Privirea lui Victor Rebengiuc alături de șoaptele monologului Marianei Mihuț îți sferedelesc mintea. Rămân intipărite în memoria pe termen lung. Ce actori!

Foto: Regele moare – Florin Ghioca

08
/02
/24

Seria SWORDS - Spoken Word Sessions continuă cu un nou episod ce îi are ca invitați pe Cosmina Moroșan & Anticorp Solar, Cristina Bordeanu, Cătălina Matei și Lucian Brad, într-un eveniment moderat de Cosmin Perța – duminică, 11 februarie, de la ora 19:30, la Control Club. Performance-urile vor fi completate de un set audio-vizual de Iulian Morar.  

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.