ONB organizează Gala Giuseppe Verdi-Richard Wagner cu Valentina Naforniţă, Alexandru Badea şi Dan Paul Dumitrescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/onb-organizeaza-gala-giuseppe-verdi-richard-wagner-cu-valentina-nafornita-alexandru-badea-si-dan-paul-dumitrescu/

Opera Naţională Bucureşti (ONB) organizează sâmbătă, 30 martie, respectiv duminică 31 martie, începând cu ora 19.00, Gala Giuseppe Verdi – Richard Wagner: 200 de ani de la naştere.

Un articol de Andrada Văsii|25 martie 2013

Opera Naţională Bucureşti (ONB) organizează sâmbătă, 30 martie, respectiv duminică 31 martie, începând cu ora 19.00, Gala Giuseppe Verdi – Richard Wagner: 200 de ani de la naştere.

Una dintre cele mai importante instituţii muzicale din România aniversează 200 de ani de la naşterea celor doi mari compozitori printr-un concert de gală extraordinar, cu participarea soliştilor români de renume internațional Valentina Naforniţă, Alexandru Badea şi Dan Paul Dumitrescu, alături de tenorul invitat Marius Vlad Budoiu, precum şi de solişti ai Operei Naţionale Bucureşti ca Andreea Iftimescu, Ionuţ Pascu, Madeleine Pascu şi Şerban Vasile, acompaniaţi de Orchestra şi Corul Operei Naţionale Bucureşti, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.

Evenimentul celebrează astfel valorile naţionale autentice ale muzicii de operă, dându-le acestora oportunitatea de a interpreta cele mai frumoase pagini din operele celor doi compozitori, în contextul succesului obţinut pe marile scene ale lumii.

Încercarea de a reuni cu această ocazie mai mulţi artişti care reprezintă cu succes România peste hotare are la bază nu doar o simplă recunoaştere a valorii lor, ci mai ales dorinţa de a sublinia apartenenţa lor la cultura naţională şi necesitatea de a-i încuraja să se prezinte cât mai adesea în faţa publicului din România.

De asemenea, acest concert va aduce în prim-plan Orchestra instituţiei, care va fi de această dată una dintre vedetele serii.

Evenimentul din 31 martie va prilejui totodată prezentarea însemnului heraldic creat special pentru instituţie de către domnul Tudor Tiron, Doctor in istorie, specializarea heraldică, membru al Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie şi Sigilografie a Academiei Române. Acest însemn are valoare de simbol şi urmează să fie utilizat în continuare în toate materialele de comunicare şi informare ale instituţiei, ca logo al instituţiei.

Tot în cadrul concertului din data de 31 martie, în semn de preţuire, soliştilor invitaţi le vor fi înmânate contracte onorifice care simbolizează angajamentul luat de către părţi în sensul perpetuării colaborării lor. Contractele sunt executate prin tehnica gravurii, caligrafiate şi ştanţate cu un sigiliu având ca reprezentare noua stemă.

Credit foto: Opera Națională București

31
/07
/22

„Nu datorez nimic României, nu am fost susținută de acest stat sau de instituțiile lui niciodată în cariera mea, dimpotrivă eu am susținut muzicieni și colegi români, invitându-i în concertele și spectacolele mele, pe onorarii importante, în toată cariera mea“, scrie soprana Angela Gheorghiu într-o postare pe contul ei de Facebook.

21
/07
/22

Cea de-a IV-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland va avea loc în perioada 22-31 iulie 2022 și continuă să aducă în atenția publicului, ca destinații culturale, orașele Brașov și Sighișoara, dar și câteva sate pitorești din Transilvania, unele dintre ele aparținând patrimoniului universal celebrat la nivel internațional: Prejmer, Hălchiu, Criț, Meșendorf, Viscri și Prod.

20
/07
/22

În perioada 20-22 iulie, se va desfășura pe coasta dalmată un festival original organizat și girat artistic de celebrul tenor, dirijor și compozitor de origine argentiniană José Cura, cu aportul a numeroși muzicieni români, mai precis Orchestra Metropolitană București și Corul artiștilor Operei Naționale București.

18
/07
/22

Peste 272.000 de participanți au celebrat muzica pe domeniul Castelului Banffy, la cea mai mare ediție din istoria festivalului