„Once Upon a Time in Hollywood”, aplaudat îndelung la premiera mondială de la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/once-upon-a-time-in-hollywood-aplaudat-indelung-la-premiera-mondiala-de-la-cannes/

În această seară (marţi, 21 mai) a avut loc, la Cannes, premiera mondială a celui de-al nouălea film regizat de Quentin Tarantino, „Once Upon a Time in Hollywood”, selectat în competiţia Festivalului de Film. Cineastul a fost prezent la premiera de pe Croazetă alături de protagoniştii filmului, Leonardo DiCaprio, Brad Pitt şi Margot Robbie.

Un articol de Petre Ivan|21 mai 2019

Întâmpinate de un public numeros, vedetele americane au împărţit autografe şi au făcut fotografii cu fanii, iar pe Croazetă s-a strigat „Viva Tarantino!”.

„E întotdeauna o plăcere, nu se compară cu nimeni”, a spus Brad Pitt despre colaborarea cu Tarantino. „El adoră cinema-ul, aşa că a fost o plăcere să lucrez cu el”. Brad Pitt a mai jucat în „Inglorious Basterds” (2009) al lui Tarantino, alături de Diane Kruger şi Christoph Waltz.

În sală, actorii şi regizorul au fost aplaudaţi îndelung, iar Fremaux a făcut un apel: „Producătorii filmului cer, şi pentru că avem de-a face cu un scenariu special, să nu povestiţi filmul! Nu stricaţi povestea filmului!”.

Din distribuţia filmului mai fac parte Emile Hirsch, Al Pacino, Dakota Fanning şi Kurt Russell.

Acţiunea filmului scris şi regizat de Quentin Tarantino are loc la finalul anilor 1960 şi este centrată pe un actor al cărui succes e de domeniul trecutului (DiCaprio), care joacă într-un serial western, şi dublura lui (Pitt). Coincidenţa face ca personajul lui DiCaprio, Rick Dalton, să fie vecin cu cel interpretat de Margot Robbie – Sharon Tate – starletă şi soţia lui Roman Polanski ucisă de secta lui Charles Manson.

Sony Pictures, care a alocat un buget de 100 de milioane de dolari pentru această producţie, va lansa lungmetrajul în cinematografe pe 26 iulie 2019.

Festivalul de Film de la Cannes se va încheia sâmbătă.

Foto: Quentin Tarantino,  Leonardo DiCaprio, Brad Pitt, Margot Robbie. Cannes 2019 – facebook

28
/01
/15

"Timbuktu", un lungmetraj regizat de mauritanul Abderrahmane Sissako, despre Sahelul confruntat cu jihadismul, şi comedia populară "La Famille Bélier", regizată de francezul Eric Lartigau, despre universul surzilor, figurează printre peliculele nominalizate la premiul César pentru cel mai bun film.

28
/01
/15

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul "12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave" din coloana sonoră a serialului TV "Neveste disperate/ Desperate Housewives".

28
/01
/15

Actorul american Sean Penn va primi premiul César pentru întreaga activitate în cadrul celei de-a 40-a ediţii de acordare a prestigioaselor trofee franţuzeşti dedicate cinematografiei, care se va desfăşura pe 20 februarie, la Paris.

26
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Un lucru e cert, iar „American Sniper”/„Lunetistul american” nu face decât să-l reconfirme: lui Clint Eastwood îi plac drapelul american, luptele şi, mai presus de orice, armele.

25
/01
/15

CRONICĂ DE FILM „Our Sunhi”, penultimul film al prolificului regizor sud-coreean Hong Sang-soo, un răsfățat al marilor festivaluri, a fost premiat în 2013 la Locarno pentru regie și a fost inclus recent de revista franceză Cahiers du Cinema în topul pe 2014.

23
/01
/15

Pasionaţii de jazz sunt aşteptaţi, sâmbătă, de la ora 18.00, la cinematograful Elvira Popescu din Bucureşti, la un eveniment dedicat muzicii, care va debuta cu filmul "Hasretim", de Marc Sinan, care a primit premiul UNESCO în 2011, şi va continua cu un concert al trupei norvegiene Helge Lein Trio.

23
/01
/15

Unul dintre cele mai discutate titluri în competiția Oscarurilor din acest an este Whiplash, drama unui student aflat la începutul unei anevoioase experienţe: transformarea în bateristul central al celei mai bune orchestre de jazz din ţară. Filmul intră în cinematografele din România pe 6 februarie.

23
/01
/15

CRONICĂ DE FILM Cu „Boyhood”, probabil cel mai de succes film al său, Richard Linklater readuce cinematograful la origine, reafirmându-i capacitatea unică de a înregistra scurgerea timpului. Este un film despre fiecare din noi, despre vârstele prin care trecem fără a le conştientiza până la capăt.