opere cumplite. maestrul apocalipselor minimaliste
https://www.ziarulmetropolis.ro/opere-cumplite-maestrul-apocalipselor-minimaliste/

La început, l-am văzut, cu adevărat, pe Florin Piersic Jr. pe scenă. Mi-a fost atunci greu să îl compar cu ceva cunoscut. Juca atât de firesc, felul în care dădea din mână, felul în care se mişca, într-o dezordine perfect controlată, totul îmi arăta că l-am întâlnit pe acela pe care îl căutam. Actorul.

Un articol de Andrei Crăciun|7 mai 2014

L-am văzut în „Tom şi Jerry”, la Teatrul Metropolis, dând foarte, foarte leneş ocol cadavrelor pe care le lăsa în urmă. Am gândit că acesta, teatrul, trebuie să fie cel mai important lucru din viaţa sa – în afara iubirii. Desigur, greşeam.

Am îndrăznit să îi cer o întâlnire. Voiam să facem un interviu, urma să vând acel interviu unei reviste sau poate către două reviste și astfel să mai trăiesc trei zile, dar și mai mult voiam să îl cunosc. Miracolul unui reportofon așezat între un ziarist oarecare, eu fiind de fiecare dată ziaristul oarecare, și un om important, înzestrat, s-a petrecut din nou.

Florin Piersic Jr. mi-a vorbit ca unui egal, calm, îndelungat, și-a întors frazele pe toate părțile, în căutarea unei frumuseți stilistice care să nu denatureze adevărul. Eram doi oameni undeva în Teatrul Mic și de departe cineva ar fi putut crede că asistă nu la un interviu, ci la o spovedanie.

De obicei, oamenii vor să arate că au înțeles îngrozitor de mult din viață, se împăunează, aruncă peste realizările lor pulberea fină a orgoliului. Nu și Florin Piersic Jr.. Arareori am întâlnit oameni care să nu aibă pasiunea mândriei. Dar toți ceilalți pe care i-am întâlnit erau valoroși. Am învățat astfel că există ceva care unește, fără ocolișuri, ca o linie dreaptă, modestia și valoarea.

opere cumplite

Am plecat de acolo fără să îmi dau seama că există ceva la care Florin Piersic Jr. se pricepe mai bine decât la teatru. Persistam, deci, în eroare. Apoi, s-a întâmplat să-l citesc spunând că ar vrea să rămână pe mai departe, pentru mai târziu, drept acela care a scris “operele cumplite” (Editura Humanitas). Așadar, nu piesele, nu filmele, nu. Cartea aceasta.

Am citit atunci, în regim de urgență, fără să-mi doresc pauze, “opere cumplite volumul unu”. Nu m-a deranjat, cum aud că li s-ar fi întâmplat altora, că la Piersic Jr. nu există cuvinte care se scriu cu litere mari, nu m-a oripilat punctuația relativă, nici libertatea unei sintaxe de uz personal. Nu.

Ca şi cum te-ar ucide

Florin Piersic Jr. scrie bine (iar acesta e singurul criteriu de care voi ține vreodată cont), scrie ca și cum ar te-ar ucide, după ce ți-a spus un secret, după ce ați trăit o intimitate, oricare. Florin Piersic Jr. mi-a amintit uneori de Irvine Welsh, alteori de un Dino Buzzati mai puțin alegoric, dar la fel de fermecător.

Proza sa scurtă e materia din care s-a născut “Freak Show”. Sunt în “opere cumplite volumul unu” (e poate momentul să aflați că pur și simplu așa se numește cartea și că nu urmează volumul doi) câteva bijuterii care rezistă și între coperți și pe scenă: “stewardesa” sau “mântuitorul” sau “marmură”.

Unele dintre aceste texte au fost risipite prin reviste strălucitoare. Doar cel care n-are limite în ignoranță își închipuie că în revistele strălucitoare nu te poți întâlni, chiar dacă rar, cu obsedanta frumusețe textuală.

Sunt, firește, în carte, și propoziții care suferă. Florin Piersic Jr. are și fragmente din care parcă a fost evacuat sufletul. Sunt texte care, neavând suflet, nu pot spera la o viață veșnică. Dar acestea sunt puține și tocmai aceste imperfecțiuni fac din el un scriitor care nu se ferește să-și arate căutările. Este și aici tot o formă de generozitate.

Cât l-am cunoscut, Florin Piersic Jr. mi s-a părut, și în viață, un om foarte generos, foarte îngăduitor cu ceilalți, un blând uriaș. Firește, ați putea crede că e ușor să fii generos când ai atâtea haruri. Eu cred că dimpotrivă. Florin Piersic Jr. e special pentru că nu e așa cum sunt, îndeobște, cei cu talanții săi.

Dragostea, la sfârșit

Cele mai bune texte din această carte sunt, din câte îmi pot da seama, primul și ultimul. Nu știu dacă e aici o coincidență sau dimpotrivă un calcul. Dacă în primul se moare, în ultimul se dă viață, chiar dacă – cum o admite nu fără regrete – și dragostea, sau mai ales ea, cunoaște un sfârșit.

Florin Piersic Jr. este un maestru al apocalipselor minimaliste. Nu de puține ori totul se duce dracului într-o suportabilă nebunie, ca în “alergătorul” sau “tu citești în continuare”. Florin Piersic Jr. este categoric influențat de o întreagă generație de dramaturgi nord-americani pe care eu nici măcar nu îi cunosc, dar îi simt.

Scrie cinematografic, în imagini. Îi vezi personajele, le vezi iubindu-se, urându-se, făcând lucruri oarecare, de pildă omlete, dimineața.

El este, în același timp, un hibrid greu de acceptat, pe jumătate proustian (din Proust a reușit să elimine tot timpul pierdut), pe jumătate dramaturg postmodern (de unde își ia temele, dar nu superficialitatea).

Și mai e un text care m-a tulburat în această carte, care m-a dus acolo unde de mult n-am mai ajuns. Nu îi voi spune numele. În definitiv, va trebui să o citiți. Când îl veți întâlni, veți ști.

Foto: Ancuţa Iordăchescu



11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?