Orizont, din 12 Februarie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/orizont-din-12-februarie-in-cinematografe/

Sezonul premierelor cinematografice româneşti va fi deschis de un thriller 100% ardelenesc. Este vorba despre cel de-al treilea lungmetraj regizat de Marian Crişan, „Orizont”, care va rula pe marile ecrane din 12 februarie 2016.

Un articol de Petre Ivan|18 ianuarie 2016

Orizont” spune povestea lui Lucian (András Hatházi) şi a Andrei (Rodica Lazăr) – soţ şi soţie, care, încercând să îşi găsească „norocul”, preiau în administrare o cabană pierdută undeva în Munţii Apuseni.

Lucrurile par să meargă bine până când Lucian realizează că tot ce se întâmplă pe munte şi la cabană e controlat de Zoli (Bogdan Zsolt), un cap al mafiei tăierilor ilegale de păduri.

Din distribuție mai fac parte Emilian Oprea, Maria Seleș, Ioan Paraschiv, Valeriu Andriuță, Elena Purea.

“Cu un scenariu inspirat de nuvela „Moara cu Noroc”, de Ioan Slavici, “Orizont” nu îşi doreşte să fie o ecranizare fidelă a textului, ci o adaptare modernă a intrigii care este adusă în România de azi.

După premiera mondială de la Tallin de la sfârșitul anului trecut, filmul s-a bucurat de cronici elogioase în publicații internaționale importante.

Sub un titlu care face trimitere, în glumă, la „Sunetul muzicii” („The hills are alive with the sound of murder”), Hollywood Reporter scrie că dilemele morale din „Orizont” aduc aminte mai degrabă de filmul noir decît de cel de groază, „chiar dacă decorurile te trimit inițial cu gândul la forțele supranaturale din The Shining”.

„Starea de spirit – angoasa – e în mod evident „împrumutată” din filmele lui Hitchcock, Polanski și Haneke”, consideră publicația americană.

„Thrillerul lui Crișan”, continuă Hollywood Reporter, „începe ca un film de groază și se încheie într-o notă apropiată de cea a western-urilor moderne. Unde mai pui că arată minunat, grație culorilor șterse, crepusculare pe care directorul de imagine Oleg Mutu, una dintre figurile-cheie ale Noului Val Românesc, le folosește asemenea unui pictor.”

Foto: Orizont – Rova Film

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.