Oscarul, Cupa Mondială şi serialul „The Walking Dead”, cele mai comentate show-uri pe Twitter
https://www.ziarulmetropolis.ro/oscarul-cupa-mondiala-si-serialul-the-walking-dead-cele-mai-comentate-show-uri-pe-twitter/

Premiile Oscar şi Grammy, Cupa Mondială şi serialul „The Walking Dead: Invazia zombi” au fost programele de televiziune cele mai comentate pe Twitter, de către utilizatorii din SUA ai platformei online, în 2014, potrivit unui raport publicat luni de Nielsen.

Un articol de Petre Ivan|6 ianuarie 2015

„The Walking Dead: Invazia zombi” a fost serialul care a stârnit cele mai multe comentarii, în 2014, pe platforma online Twitter, din partea utilizatorilor americani ai reţelei de socializare, informează hollywoodreporter.com.

Serialul, care este difuzat la televiziunea americană AMC, a atras, în medie, 576.000 de mesaje per episod, iar 4,93 de milioane de utilizatori ai platformei Twitter au citit cel puţin un mesaj legat de această producţie TV până a doua zi dimineaţă după difuzarea unui episod al producţiei.

Nielsen a numărat postările pe Twitter în primele trei ore de dinainte şi de după difuzarea fiecărui episod din „The Walking Dead: Invazia zombi”.

În raportul publicat de Nielsen, compania care se ocupă de măsurarea audienţei producţiilor de televiziune a realizat un clasament al celor mai comentate producţii, evenimente speciale şi show-uri difuzate de televiziunile americane, de către utilizatorii din SUA ai reţelei de socializare online Twitter.

La categoria seriale şi emisiuni TV, reality-show-ul „Burlacul/ The Bachelor” a avut 215.000 de mesaje pe Twitter, în medie, per ediţie, care au fost citite de 3,84 de milioane de utilizatori ai platformei.

Pe locul al treilea s-a clasat serialul „Micuţele mincinoase/ Pretty Little Liars”, difuzat de ABC Family, care a obţinut în medie 489.000 de mesaje pe Twitter pentru fiecare episod, cu o audienţă de 3,8 milioane de utilizatori pe Twitter.

The Voice şi minutul de aur

Show-ul american de televiziune care a obţinut cele mai multe mesaje pe Twitter într-un minut este „The Voice”, iar minutul cu cele mai multe mesaje a fost înregistrat la ora 20.59, ora de pe coasta de est a SUA, pe 13 mai, când juraţii emisiunii-concurs au anunţat concurenţii care vor intra în finală. Utilizatorii Twitter au publicat în acel minut 311.000 de mesaje referitoare la emisiunea „The Voice”, difuzată de NBC.

În ceea ce priveşte evenimentele speciale, trannsmise în direct, gala premiilor Oscar, difuzată de ABC, şi ceremonia de decernare a premiilor Grammy, transmisă de CBS, s-au bătut pentru primul lor în ceea ce priveşte numărul de mesaje pe Twitter.

Gala premiilor Grammy a avut 13,77 milioane de mesaje pe Twitter, în timp ce premiile Oscar au avut 11,16 milioane de mesaje.

Gala premiilor Oscar a obţinut şi cel mai mare număr de postări pe Twitter într-un minut, la categoria evenimente speciale. Fotografia selfie realizată de Ellen DeGeneres alături de mai multe vedete a generat 203.000 mesaje pe Twitter la 22.07, ora de pe coasta de est a SUA, pe 2 martie.

Transmisiunea sportivă cu cel mai mare număr de mesaje dedicate pe Twitter a fost Super Bowl XLVIII, cu 25,32 de milioane de postări pe Twitter, care au avut o audienţă de 15,31 milioane de utilizatori ai platformei de socializare online.

Cupa Mondială (CM 2014) a ocupat şase din cele zece poziţii ale clasamentului privind transmisiunile sportive. Meciul Belgia – Statele Unite ale Americii a atras 4,69 de milioane de mesaje pe Twitter, care au avut o audienţă de 12,39 milioane de utilizatori.

Totodată, finala CM 2014 s-a clasat pe locul al treilea, cu 4,92 milioane de mesaje pe Twitter şi o audienţă de 11,93 milioane de utilizatori pe această platformă online.

Foto: Oscarul , Cupa Mondiala şi serialul „The Walking Dead” – cinemagia

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.