Ouăle Grivița53, expuse la Globalworth
https://www.ziarulmetropolis.ro/ouale-grivita53-expuse-la-globalworth/

„Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donaţii şi fapte. E un proiect curajos iniţiat de oameni curajoşi şi frumoşi. Griviţa 53 e o victorie a unor oameni, împotriva unui sistem.” – Oana Pellea, actriţă. OUĂLE GRIVIŢA 53 sunt la Globalworth, între 29 mai si 10 iunie – ultima expoziţie publică a OUĂLOR GRIVIŢA 53 înainte de vânzare. Ouăle sunt expuse în Galeria temporară Globalworth, Barbu Văcărescu 201.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2019

Ouăle uriaşe de 2 m, transformate în obiecte de artă de personalităţile care le-au creat, au adus admiraţia şi respectul cauzei pentru care au fost realizate. Din luna martie până astăzi, ouăle au fost expuse public în AFI Cotroceni şi în MNAC.

Fondurile strânse în urma vânzării ouălor se duc în construcţia GRIVIŢA 53 – primul teatru construit împreună. Din 1946, de când Liviu Ciulei a lăsat moştenire Bucureştiului Teatrul Nottara, construit tot din bani privaţi, nu a mai existat un astfel de demers.

Au creat pentru Griviţa 53: Alexandru Tomescu & Ana Munteanu, Gheorghe Fikl, Oana Pellea, Cristian Mungiu & Dalina Badescu, Dan Perjovschi & band of illustrators, Ivan Patzaichin & Marius Burhan, Alex Găvan & Adina Mastalier, Horaţiu Mălăele & Cristi Farcas, Maia Morgenstern & Cabiria Morgenstern, Mihai Dobrovolschi & Vlad Fodor, Vasile Murivale, Mirela Trăistaru, Mihai Popescu, Iuliana Vilsan, Francisc Chiuariu, Marius Manole, Fundatia Renasterea & Alexandra Nechita, Valeria Racila von Groningen & Chris Simion – Mercurian.

„De nimic nu ai nevoie mai mare după apă, mâncare decât de cultură. Când se naşte un loc nou şi găzduieşte arta… e binevenit iar când mai e făcut şi de prieteni e o binecuvântare. Griviţa 53 va fi mărturia noastră.” – Marius Manole, actor

„E un proiect la care am răspuns ‘da’ din prima secundă. E un proiect unic în lumea asta şi trebuie făcut. Nu se construieşte orice teatru, se construieşte o comunitate” – Ivan Patzaichin, olimpic

„Acest teatru va fi exemplu pentru cei care vin după noi.” – Maia Morgenstern, actriţă

„Cred că doar prin educaţie şi cultură putem progresa. Şi cred în iniţiativa privată. Aşteptăm prea mult şi prea des să facă statul ceva. Pentru că statul are resurse şi mijloace. Dar statul nu are pasiune. Şi motivaţie. Asta admir la proiectul Griviţa 53. Ou cu ou, cărămidă cu cărămidă, Griviţa 53 prinde contur. Construieşte cu noi.” – Cristian Mungiu, regizor de film.

„În ţara asta unde se construiesc numai stadioane şi mall-uri cineva vrea să construiască un teatru. E minunat!” – Dan Perjovschi, artist

„Nu e nevoie de multe cuvinte, ci de donaţii şi fapte. E un proiect curajos iniţiat de oameni curajoşi şi frumoşi. Griviţa 53 e o victorie a unor oameni, împotriva unui sistem.” – Oana Pellea, actriţă.

Iniţiatoarea proiectului, regizoarea şi scriitoare Chris Simion – Mercurian a pus la bătaie casa bunicii sale. Cu banii câştigaţi pe casă, a cumpărat terenul pe care se construieşte teatrul. Pentru construcţia Griviţa 53 este necesară suma de 1.000.000 euro dar şantierul poate fi început cu 400.000 euro. În afara ouălor, se pot cumpăra cărămizi, ferestre, scaune, pereţi, uşi.

Detalii pe www.grivita53.ro

Chris Simion-Mercurian este o personalitate apreciată atât în ţară, cât şi în străinătate. Chris are o carieră de peste 20 de ani în teatru, peste 48 de spectacole regizate, 10 cărţi publicate şi este iniţiatoarea celui mai important festival de teatru independent din ţară – UNDERCLOUD.

Foto: Ouale Grivita53 – facebook

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.