„Parasite”. Invazia ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/parasite-invazia-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Premiat cu Palme d`Or la Cannes, „Parasite” (2019), cel mai nou film al sud-coreeanului Bong Joon Ho, este o satiră de o virtuozitate scenaristică şi regizorală care transformă premisa simplă a inegalităţilor sociale într-un discurs deopotrivă comic şi perturbator, distractiv şi caustic, despre lumea de astăzi.

Un articol de Ionuţ Mareş|3 noiembrie 2019

Ar fi simplificator să vedem în „Parasite” exclusiv o critică de stânga, fie ea şi isteaţă, la adresa bogaţilor, doar pentru că ei ar fi portretizaţi ca superficiali şi naivi şi, de aceea, victime uşoare ale unor săraci descrişi ca inventivi şi dornici de revanşă şi căpătuială.

Două familii sunt puse în oglindă (componenţa lor este simetrică – tată, mamă, fiu şi fiică), iar opoziţia dintre ele este motorul filmului.

Însă ambele sunt ţinta satirei incisive a lui Bong Joon Ho, prin exagerarea trăsăturilor definitorii.

De o parte, mult prea molatica familie Park, a cărei bogăţie afişată ostentativ şi a cărei casă-buncăr nu o mai pot apăra de exteriorul invadator. O familie ca scoasă din telenovele – bunăstarea, de inspiraţie americană, produce o existenţă rece, aseptică, lipsă de emoţii.

O viaţă în care soţii, ca să se stimuleze sexual, se gândesc la ceea ce dispreţuiesc cel mai mult: sărăcia şi mirosul ei presupus respingător.

De cealaltă parte, agera şi solidara familie Kim, a cărei pauperitate (viaţa într-o locuinţă-subsol dintr-un cartier modest, şomaj sau mici slujbe de mizerie) o împinge la găsirea celor mai năstruşnice mijloace pentru ieşirea din poziţia sa socială şi economică precară.

Însă oricât de spectaculoasă e invazia asupra familiei rivale, acest asalt scapă de sub control – se sfârşeşte tragic, în sânge, şi nu aduce fericirea mult aşteptată.

Apoi, dovedeşte că egoismul şi înclinaţia spre supunerea celuilalt nu sunt doar apanajul bogaţilor, după cum o arată apariţia celui de-al treilea cuplu, din subsol, şi efectele sale asupra familiei invazive.

Sugestia unui cerc vicios imposibil de spart, a unei situaţii fără ieşire tocmai din cauza caracterului său repetabil la infinit, în care victimele devin vinovaţi, şi invers, şi în care unii oameni sunt înlocuiţi cu alţii fără ca asta să schimbe ceva fundamental în structura societăţi, face ca „Parasite” să depăşească nivelul de cronică socială plasată în Coreea de Sud şi să devină o reflecţie amară, incomodă, deopotrivă asupra cinismului lumii în care trăim şi a slăbiciunilor eterne ale naturii umane.

Adică exact ceea ce a făcut dintotdeauna marea cinematografie.

Dar ce distinge „Parasite” de alte filme din aceeaşi zonă tematică este stilul extrem de ingenios şi de surprinzător al lui Bong Joon Ho, unul din cei mai originali autori de cinema apăruţi după 2000. O regie alertă, impunătoare, adaptată la sensibilităţile vizuale ale momentului.

Un stil care combină cu o uluitoare dexteritate trăsături din mai multe genuri (film social, comedie, satiră, thriller, horror, parabolă politică). Iar plăcerea vizionării este la tot pasul contrabalansată de o senzaţie de disconfort.

E un sentiment de plăcută nesiguranţă pe care îl induce „Parasite” spectatorului, tocmai prin libertatea sa formală şi imprevizibilitatea sa narativă, ba chiar şi prin cele câteva excese. Un film important.

„Parasite” („Parazit”) a fost prezentat în premieră în România la Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, iar din 8 noiembrie va ajunge în cinematografe, distribuit de Independenţa Film.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.

27
/09
/22

O nouă generație de cineaști scandinavi face valuri, păşind pe urmele lui Ingmar Bergman, Lars von Trier și a mișcării Dogma. În acest an, trei regizori complet diferiţi, dar cu viziuni la fel de puternice, au participat în competiția de la Cannes.

26
/09
/22

Cea de-a VIII-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc în 23 septembrie 2022, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiator al acestei competiții prin care elevii sunt recompensați pentru creațiile lor literare.

23
/09
/22

Javier Bardem, unul dintre cei mai cunoscuți actori ai momentului, câștigător al premiilor Oscar, Globul de Aur, Goya și Bafta, revine pe marile ecrane din România în rolul principal din “Cel mai Tare Șef”, cea mai nouă comedie a multi-premiatului regizor spaniol Fernando Leon de Aranoa. Filmul intră în cinematografele din țară pe 4 noiembrie.

22
/09
/22

Delta Bucureștiului, în regia Evei Pervolovici, va putea fi văzut de vineri, 23 septembrie, în cinematografele din București (Cinema Elvire Popesco, Cinema Eforie, Cinema Muzeul Țăranului, Union), Arad (Cinema Arta), Bistrița (Cinema Dacia), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Iași (Cinema Ateneu), Timișoara (Cinema Timiș), însă urmează să fie programat și la Brașov, Bârlad și Sibiu.

21
/09
/22

„Garantat 100%” începe noul sezon cu o ediţie eveniment. Hiromi Uehara, una dintre cele mai mari compozitoare şi pianiste de jazz ale momentului, este invitata lui Cătălin Ştefănescu în prima ediţie a noului sezon „Garantat 100%”. Urmărim ediţia pe 25 septembrie, ora 19.00, la TVR 1.

21
/09
/22

În luna octombrie, la History Channel puteți urmări un documentar despre aurul dacilor, un nou sezon din emisiunea „Așii amanetului”, un film despre viciile pe care le împărtășim și o istorie a armelor.