Partea nevăzută a colecţiei de artă Alexandru Phoebus, la MNAR
https://www.ziarulmetropolis.ro/partea-nevazuta-a-colectiei-de-arta-alexandru-phoebus-la-mnar/

Până pe 25 martie 2020,  MNAR vă invită să vizitaţi expoziţia „Partea nevăzută a colecţiei de artă Alexandru Phoebus”, la Muzeul Coelcţiilor de Artă.

Un articol de Liliana Matei|19 ianuarie 2020

Elementul surpriză al expoziției constă în expunerea „părții nevăzute” a colecției Phoebus – aproximativ 130 de opere semnate de acest artist, prezentate publicului pentru prima dată. În cea mai mare parte a timpului, lucrările sunt păstrate în depozit ca măsură de precauție justificată de sensibilitatea la microclimat a tehnicilor de execuţie şi a suportului de hârtie pe care sunt executate.

Odată cu deschiderea expoziției, a avut loc și lansarea volumului Alexandru Phoebus (1899 – 1954). Repertoriul colecției. Volumul deschide seria de repertorii a Muzeului Colecțiilor de Artă și a fost ales special, ca urmare a interesului manifestat de-a lungul anilor de vizitatori pentru acest artist cu o importanţă incontestabilă pentru modernismul artistic românesc. Volumul poate fi achiziționat de la librăria Muzeului Colecțiilor de Artă.

Curator: Liliana Chiriac
Autorii catalogului: Liliana Chiriac, Ruxandra Dreptu
Organizatorii expoziţiei: Liliana Chiriac, Patricia Bădulescu, Marina Iliescu
Conservatorii expoziţiei: Nela Mihai, Ionuţ Sâmbeteanu.

6 noiembrie 2019 – 25 martie 2020
Muzeul Colecțiilor de Artă, Calea Victoriei 111
Program de vizitare: sâmbătă – miercuri, orele 10.00 – 18.00
Ora limită de acces: 17.00

14
/12
/19

Muzeul Colecţiilor de Artă, secţie a Muzeului Naţional de Artă al României, vă invită începând cu data de 14 decembrie 2019 să vizitaţi expoziţia permanentă a colecţiei „Dan şi Liana Nasta”, intrată în patrimoniul muzeului anul acesta, prin generozitatea donatorilor, soții Mihai şi Elena Nasta, nepoții colecționarilor.

10
/12
/19

Luni, 9 decembrie, începând cu orele 19.00, în foaierul Sălii Liviu Ciulei (Izvor) a avut loc vernisajul expoziției permanente de portrete ale actorilor din trupa Teatrului L.S. Bulandra, realizate de fotograful (și actorul) Andrei Runcanu.

03
/12
/19

Pentru fostele state socialiste, 2019 marchează trecerea a 30 de ani de la revoluțiile care au schimbat cursul istoriei, iar pentru cehi, la fel ca și pentru români și alte națiuni ce s-au aflat în Blocul de Est, 1989 a marcat trecerea de la dictatură la democrație. Revoluția de Catifea, așa cum a fost numit evenimentul la cehi, a avut câteva caracteristici aparte, iar bucureştenii sunt așteptați să le descopere la deschiderea expoziției „1989. The Velvet Revolution”, pe data de 5 decembrie 2019, începând cu ora 19:00, la Centrul Ceh din Bucureşti.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

30
/10
/19

Un film din Coreea de Sud premiat la Cannes, dar și filme experimentale de top, noi expoziții de artă contemporană, rafinamentul muzicii clasice și un roman din literatura scandinavă a momentului – vă prezentăm cinci dintre atracțiile culturale ale lunii noiembrie.

22
/10
/19

A treia lună de TAG YOUR IDEAS o prezintă pe scena alternativă a Control-ului, deschisă zilnic și aproape non-stop, pe artista Claudia Brăileanu. Una din exprimările cele mai reprezentative ale instalației Claudiei o reprezintă conceptualizarea pattern-ului, a acelui element de expresie formală, ce impune o reprezentare, prin repetiție, a unei autenticități.