Participarea MNAR în cadrul Sezonului România-Franța 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/participarea-mnar-in-cadrul-sezonului-romania-franta-2019/

Muzeul Naţional de Artă al României anunţă deschiderea expoziţiei „Singulière Icônes Roumaines. De l’ignorance a l’éloge”, la Musée de Fourvière (Lyon).

Un articol de Liliana Matei|16 ianuarie 2019

Muzeul din Fourvière va fi gazda unei selecții de 30 de icoane pe lemn și pe sticlă din colecția Muzeului Național de Artă al României. Între 19 ianuarie și 5 martie 2019 vizitatorii criptei Bazilicii Notre-Dame din Fourvière vor putea descoperi universul icoanei românești prin intermediul unor valoroase exemplare din secolele XVII-XIX, multe dintre ele prezentate publicului pentru prima dată. Expoziția este concepută ca un parcurs ce permite familiarizarea cu un gen mai puțin cunoscut publicului francez și căruia îi aduce în acest fel un adevărat elogiu.

Răspunzând nevoilor de devoțiune din lumea rurală, icoanele pe sticlă realizate de meșteri țărani au devenit între timp emblematice pentru cultura populară și tradițiile din România. Căutate de colecționari și apreciate ca sursă de inspirație pentru arta românească modernă, ele oferă prilejul unei originale explorări a istoriei României și a ortoxiei sale.

Manifestarea se înscrie în calendarul Sezonului România-Franța 2019.

Expoziția organizată de Muzeul Național de Artă al României împreună cu partenerii săi, valorifică implicit temele abordate în cadrul Sezonului. Proiectul contribuie la actualizarea imaginii și a percepției celor două popoare unul față de celălalt, precum și la întărirea legăturilor culturale și a cooperării dintre cele două țări, așa cum o indică și direcția generală a programului.

Născut dintr-o voință politică comună celor două state, manifestată la cel mai înalt nivel, Sezonul România-Franța 2019 se desfășoară în paralel cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, și coincide cu celebrarea a două Centenare: cel al Marii Uniri, implicit al nașterii României moderne, și respectiv sfârșitul primului Război Mondial. Sezonul România-Franța a debutat în noiembrie 2018 și se va finaliza în iulie 2019.

19 ianuarie – 5 martie 2019

Musée de Fourvière (Lyon, Franța)

Program de vizitare: luni – duminică, orele 10.00 -18.00

 

20
/10
/20

Editura Muzeului Național de Artă Contemporană și-a adăugat în colecție o nouă publicație „reper” pentru istoria vizualității contemporane din România, marcând astfel borna istorică a 30 de ani de la evenimentele lui decembrie 1989.

13
/10
/20

Expoziția-fenomen „Woman Unchained“ by Irina Greciuhina, care-a fost deschisă timp de o lună în spațiul expozițional Arbor.art.room, perioadă în care s-a bucurat de un imens succes, s-a închis în „real“, dar iubitorii de frumos mai au o șansă să contemple „Cina cea de taină“ cu femei și alte lucrări care i-au încântat pe bucureșteni în această perioadă.

12
/10
/20

Maria Orosan-Telea condensează în spațiul Kunsthalle Bega Box sub numele Later Edit 13 evenimente cuprinse în programul „Draft” - un program curatorial despre proiecte artistice în stadiu de idee, parțial realizate sau replicabile la scară mai mare, desfășurat din 2018 în Biblioteca Pavilion din Timișoara.

05
/10
/20

O expoziție de fotografie, proiecții de filme, teatru, recital de saxofon – programul Institutului Cervantes din București pentru luna octombrie include o serie de evenimente artistice care evidențiază creativitatea și caracterul inovator al mediului artistic de limbă spaniolă, o formă de a marca Ziua Națională a Spaniei, celebrată pe 12 octombrie. Totodată, octombrie înseamnă și reluarea activităților cu prezență la sediul instituției, din Bulevardul Regina Elisabeta 38.

01
/10
/20

În ciuda restricțiilor contextului pandemic, 32.405 de persoane au participat la ediția a 7-a Art Safari, finalizată duminică noapte, probabil cel mai mare eveniment dedicat artei în România, unic ca amploare, concept și structură. Muzeul temporar, deschis pentru două săptămâni, de data aceasta în Victoria Tower, a ocupat cu artă o suprafață de 6.000 de metri pătrați și a găzduit 800 de opere în valoare totală de peste 12 milioane de euro.

28
/09
/20

Când arta devine o formă de a pătrunde dincolo de vizibil, în adâncurile nevăzute ale ființei, artistul accede la o conectare profundă cu el însuși prin accesarea părților nevăzută ale Sinelui. Creația capătă un substrat mult mai profund, iar artistul devine mai mult decât un simplu imitator al conținutului realității. Cel care lasă emoția să se manifeste pe pânză, invită privitorul spre expresivități și trăiri care compun un întreg ansamblu de stări ale creatorului.

24
/09
/20

Fundația Calea Victoriei aduce o mulțime de noutăți în programul de cursuri online al lunii octombrie, ca să te bucuri de seri reușite și energizante. Istorie și artă urbană, dicție și cetăți medievale, negociere și literatură sau comedie sunt doar câteva posibilități.