“Pe calea speranței”, fotografii realizate de Dimitra Stasinopoulou în cadrul unui proiect realizat de CNR UNESCO
https://www.ziarulmetropolis.ro/pe-calea-sperantei-fotografii-realizate-de-dimitra-stasinopoulou-in-cadrul-unui-proiect-realizat-de-cnr-unesco/

Începând de astăzi, timp de 30 de zile, “Ziarul Metropolis” va prezenta  zilnic pe pagina sa de Facebook câte o fotografie din expoziţia “On the Path of Hope”/ “Pe calea speranţei”, realizată de fotografa Dimitra Stasinopoulou, în cadrul proiectului internaţional “Rolul mass-media în tratarea temei refugiaţilor şi migranţilor”.

Un articol de Florina Tecuceanu|14 ianuarie 2018

Proiectul, realizat de Comisia Națională a României pentru UNESCO (CNR UNESCO), a avut loc la București, în perioada 4 – 8 decembrie 2017  și a avut ca scop instruirea a 30 de reprezentanți media, din 16 țări ale Europei, în teme specifice legate de una dintre cele mai sensibile și mai presante probleme din regiune, respectiv găzduirea refugiaților și migranților proveniți din zonele defavorizate ale Orientului Mijlociu și Africii. Cele 30 de imagini despre exodul refugiaților surprind, într-o lumină tandră a înțelegerii și compasiunii, una dinre cele mai mari drame colective ale ultimelor decenii: migrația, ca unică soluție de salvare din calea războaielor și a foametei. Femei, bărbați, copii, adolescenți, în corturi, în campusuri sau pe străzi sunt personajele din fotografiile artistei.

Premiată la diverse concursuri internaționale, fotografa Dimitra Stasinopoulou este autoarea a numeroase albume de fotografie, printre care „Bhutan. Smiling Faces from the Roof of the World”, „India – Unity in Diversity”, „Papua New Guinea”, „Vietnam 40 Years After”.

“Prin fotografie nu putem schimba lumea, dar putem schimba minţile, putem atinge inimile şi le putem da o voce acelora neauziţi”, este crezul care o călăuzește pe Dimitra în călătoriile sale în toate colțurile lumii.

Dimitra Stasinopoulou locuiește la Atena. Ea a fost printre primii fotografi care au surprins imagini de la începutul crizei refugiaților, atunci când aceștia au debarcat pe Insula Kos, în Grecia, în vara anului 2015.

Urmăriți imaginile pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.

 



12
/11
/21

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta?

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.

26
/10
/21

Școala de Valori a dat startul înscrierilor pentru cea de-a șaptea ediție a Burselor stART și pune la bătaie 30 de burse, cu o valoare individuală de 6.000 de lei. Acestea pot fi accesate de elevii care sunt la liceu, talentați la pictură, desen, muzică și artele viitorului (v-logging, blogging, scriere creativă, fotografie), care se pot înscrie pe baza unui portofoliu.

26
/10
/21

De astăzi, platforma www.muzeulabandonului.ro este activă. Se deschide, astfel, aleea către Muzeul Abandonului. Muzeu-forum digital și participativ. În această etapă a proiectului veți putea explora exteriorul clădirii muzeului și câteva dintre facilitățile proiectului. Interiorul și expozițiile muzeului vor fi disponibile în curând, alături de zeci de povești despre abandon, speranță, contorsionări și reveniri spectaculoase ale sufletului.

16
/10
/21

Răzbunare, dragoste și disperare, toate topite într-o singură flacără mistuitoare. Arii celebre, coruri tulburătoare, conflicte dramatice de neuitat, toate vă așteaptă în premiera spectacolului Norma de Bellini ce le va aduce pe scena Operei Naţionale Bucureşti între 21 şi 24 octombrie pe celebrele Elena Moşuc – Norma şi Ruxandra Donose – Adalgisa, alături de care va evolua tenorul Daniel Magdal – Pollione.

13
/10
/21

În luna octombrie, galeria neconvențională Celula de artă propune două exerciții de introspecție, la fel de necesare dar fiecare propunându-și scopuri și rezultate diferite. Artistul plastic contemporan Beaver expune lucrarea “exe cute”, o juxtapunere a grotescului cu gingășia până pe 14 octombrie iar între 15 – 30 octombrie în galerie se va putea vedea instalația imersivă “Cenușa memorie” a Ancăi Coller, ce încapsulează emoțiile artistei în urma unui incendiu care i-a distrus atelierul..