„Pescăruşul“, încă de la 1896. Viaţa trăită în cădere
https://www.ziarulmetropolis.ro/pescarusul-inca-de-la-1896-viata-traita-in-cadere/

Știu bine „Pescăruşul”, aş putea să recit, noaptea, din el, dacă ar sta cineva să mă asculte. Nu stă nimeni. N-am mai văzut însă un asemenea spectacol. Antoaneta Cojocaru nu a regizat un Cehov, i-a dat o viaţă nouă, poate nu cea mai bună, dar nouă, şi viaţă, oricum!

Un articol de Andrei Crăciun|10 februarie 2014

Era 1896 când s-a jucat prima dată „Pescărușul“ de Anton Pavlovici Cehov. Prima reprezentație a fost un dezastru. Pe atunci, s-a încoronat Țarul Nicolae al II-lea. Încoronarea a fost un succes, umbrit, parțial, de o busculadă în care au murit 1.000 de oameni. Niciunul dintre numele acelor oameni nu s-a păstrat în conștiința publică.

Tot pe atunci, Utah devenea al 45-lea stat american, un ziar austriac (existau, se vede bine, încă ziare!) anunța că s-a descoperit un nou tip de radiație. Erau razele X.

În alegerile prezidențiale din America, republicanul William McKinley îl învingea pe democratul William Jennings Bryan, la Brăila (la Brăila!) se terminau lucrările la Teatrul „Maria Filotti”. Pe atunci se nășteau Zavaidoc și Tristan Tzara, dar și Scott F. Fitzgerald, dar și André Breton, dar și Eugenio Montale. Muzica și literatura aveau un an bun, și încă nimeni nu știa asta. În Marea Britanie domnea Marea Regină Victoria, iar în România Carol I. Pe atunci murea Alfred Nobel.

Era 1896 când s-a jucat prima dată „Pescărușul” de Anton Pavlovici Cehov. Prima reprezentație a fost un dezastru. Interpreta Ninei, Vera Komissarzhevskaya, considerată cea mai bună actriță din Imperiu, a fost atât de intimidată de ostilitatea publicului încât și-a pierdut vocea. Însuși Cehov a părăsit publicul și a stat în ultimele două acte în spatele scenei. Cronicarii au consemnat acest fapt divers: când susținătorii i-au scris, ulterior, înștiințându-l că piesa a devenit un succes, a presupus că aceștia încercau doar să fie amabili.

La Moscova, arta e mai complicată

Totuși, cum-necum, „Pescărușul” a devenit una dintre cele mai de succes piese ale secolelor care i-au urmat. Teatrul de Arte din Moscova și-a gravat un pescăruș la intrare, căci piesa aceasta i-a adus renumele. Arta, mai ales la Moscova, e mai complicată.

Nu voi repovesti acum “Pescărușul”, cel mai probabil îl știți. De ce, totuși, de ce această piesă și nu alta a străbătut, cu atâta grație, timpul? Intuiesc unele răspunsuri: Cehov s-a clasicizat fiindcă a știut, de la început, să vadă esențialul. Relațiile din “Pescărușul” sunt esențiale: așa sunt relațiile din familii, de când există și până vor mai exista familii. Iubirea e grea, nu e ușor să scrii despre iubire. Cehov scria că în piesa lui e multă iubire. Și-a înțeles-o.

O viață nouă

Trec anii și vine acest 2014. Intru în „laboratorul” de la Bulandra . Știu bine „Pescărușul”, aș putea să recit, noaptea, din el, dacă ar sta cineva să mă asculte. Nu stă nimeni. N-am mai văzut însă un asemenea spectacol. Antoaneta Cojocaru nu a regizat un Cehov, i-a dat o viață nouă, poate nu cea mai bună, dar nouă, și viață, oricum!

Actorii nu joacă pe o scenă, între acte nu fac acele lucruri pe care le fac actorii într-un teatru, nu, zac prăbușiți într-un ring care abundă în mici fragmente negre din plastic, care ar putea reprezenta nisipul, o plajă, dar și o smoală, dar și un iad, sau, mai simplu, acea substanță în care se tot afundă omul.

pescarusul

Imagine din spectacolul „Pescarusul“, de la Teatrul Bulandra

Piesa este redată astfel publicului în altfel, totul e nou: muzica, vag psihedelică, dansul personajelor, prăbușirile și înălțările lor în acest ring care, indiscutabil, e viața. Îmi place cum cad personajele din acest spectacol, îmi place și să le văd ridicându-se.

Poate că această reprezentație este mai precară, artistic, decât cele anterioare, dar cu siguranță este mai puțin dogmatică. Este un experiment, și e prea devreme să vorbim despre succesul unui experiment. Prea mult balet, de fapt? Prea mult dans? Prea teatrală interpretarea acestor actori? Metaforele sunt prea explicite? Poate. Dar poate că e și mai mult decât atât, poate că e ceva ce încă nu putem înțelege.

Umanitatea

Mi-a plăcut acest „Pescăruș” filtrat de o sensibilitate foarte feminină, chiar dacă s-a îndepărtat de primul Cehov, sau poate că tocmai de aceea. E altceva și chiar dacă durează îngrozitor de mult, și chiar dacă are timpi morți, care s-ar cuveni eliminați, îmi place imperfecțiunea spectacolului –îi dă o umanitate aparte.

Sunt câteva scene pe care nu le mai poți uita: scriitorul Trigorin, plângându-se că e mai slab decât Tolstoi, și luând, totuși, de la fiecare câte o pagină cu o poveste, târându-se, suferind pentru toate acele întâmplări pe care le culege. Nina, trăindu-și viața mai mult în cădere, căci așa se trăiesc viețile când visezi prea departe. Aș spune că se vede, în clar, cum lucrează timpul nefericirea, iar asta – credeți-mă – nu e deloc puțin!

Ce melancolică maiestate emană și Sorin, la Cehov mai degrabă schematic, când nu batjocorit de-a dreptul pentru viața irosită în slujba statului.

E frumos în februarie la Bulandra, în sala de lângă Parcul Grădina Icoanei, e frumos când orașul e îngropat în zăpadă, întocmai ca într-o altă iarnă dintr-un imperiu dispărut, ca într-o piesă de acum aproape 120 de ani. În om, mare lucru, totuși, constat cu încântare și cu groază, nu s-a schimbat.

Pescărușul de la Bulandra, un spectacol-laborator de Antoaneta Cojocaru, îi aduce în scenă pe:

MIHAELA TELEOACĂ – Arkadina
ADRIAN CIOBANU – Trigorin
ANTOANETA COJOCARU – Nina Zarecinaia
ŞTEFAN LUPU – Treplev
RICHARD BOVNOCZKI- Sorin
GABRIEL RĂUŢĂ- Dorn
ELA IONESCU – Maşa
ISABELA NEAMŢU – Polina Andreevna
LARI GIORGESCU – Medvedenko
VLAD OANCEA – Samraev
ADRIAN-GEORGE POPESCU – în rolul „Un pescăruş”.

I-am remarcat pe Adrian Ciobanu și Richard Bovnoczki, dar asta este, poate, doar o altă întâmplare.

Foto din Pescarusul – Facebook

18
/05
/15

Filmul câștigător al marelui premiu Pelicam 2014, “My Name is Salt” (Elveția/India, 2013), va fi proiectat joi, 21 mai, în grădina J’ai Bistrot din București. Pelicam, Festivalul Internațional de Film pentru Mediu și Oameni, intră pe ultima sută de metri până la cea de-a patra ediție care se întinde, de data asta, pe patru zile și are loc între 11 și 14 iunie 2015.

18
/05
/15

Actorul şi prezentatorul TV Pavel Bartoş se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul marţi, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".

17
/05
/15

CRONICĂ DE FILM După noul (dar, în esență, vechiul) „Mad Max: Fury Road”, 90% din regizorii hollywoodieni de blockbustere ar trebui demiși pentru lipsă flagrantă de imaginație, într-atât de sterpe par filmele lor în comparație cu spectacularul dezinvolt al lui George Miller.

16
/05
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat recent în cadrul Festivalului Filmului European și anunțat pentru septembrie în cinematografe, „Autoportretul unei fete cuminți”, scris și regizat de Ana Lungu, este un film inedit – în peisajul cinematografiei române –, care surprinde prin finețea mizanscenei, rafinamentul dialogurilor și tratarea dedramatizată a narațiunii.

16
/05
/15

Se conturează, deja, un fenomen în teatrul românesc: tinerii de la “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea. Pentru cei care cunosc istoria recentă: Râmnicu Vâlcea devine noua Brăilă.

16
/05
/15

Festivalul Internațional de Teatru Nou de la Arad a ajuns la a treia ediție. Dar adevărul este că e a treia ediție sub pălăria acestui concept, căci Festivalul ITN moștenește de fapt vechiul Festival “Underground” (numit, în ultimii săi ani, “Eurounderground”). Vorbim, deci, despre o tradiție de decenii în nișa alternativului.

16
/05
/15

Descoperă lumea de dincolo de gratii într-o nouă ediție CineȘoc: miercuri, 20 mai, începând cu ora 19.00, iubitorii de cinematografie de calitate sunt așteptați la Sala ARCUB din strada Batiște nr. 14. Filmul lunii mai este tulburătorul Starred Up (2013), o dramă intensă și convingătoare despre viața din penitenciare. 

15
/05
/15

Sunt puține spectacole de teatru care ajung, fie că își propun sau nu, la un adevăr atât de radical: există creaturi care ar trebui omorâte nu o dată, ci de mai multe ori, și tot nu ar fi de ajuns. “Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” merge până la acest capăt.

15
/05
/15

Una din primele versiuni ale lucrării "Muza adormită", de Constantin Brâncuşi, s­-a vândut cu suma de 9,125 milioane de dolari, joi seară, la New York, într­-o săptămână marcată de vânzări record în lumea artei, şi va rămâne în continuare într-o colecţie privată americană.

15
/05
/15

"Un etaj mai jos", de Radu Muntean, selectat în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes, beneficiază de critici elogioase, editorii The Hollywood Reporter afirmând că pelicula "este puternică, tăioasă şi revoluţionară", în timp ce Variety spune că "este un anti-thriller captivant".

15
/05
/15

Casanova, amantul etern al Italiei, își povestește memoriile. Știați că în copilărie și-a dorit să devină preot și că purta conversații cu Voltaire și Rousseau?

15
/05
/15

Creatorul legendarei francize post-apocaliptice „Mad Max”, genialul George Miller ocupă din nou scaunul regizoral şi aduce, din 15 mai, pe marile ecrane „Mad Max: Drumul Furiei”, o nouă incursiune în universul exploziv al lui Max Rockatansky.