Peste 200 de desene și gravuri ale lui Vladimir Ghika, expuse în premieră la Muzeul Naţional de Artă al României
https://www.ziarulmetropolis.ro/peste-200-de-desene-si-gravuri-ale-lui-vladimir-ghika-expuse-in-premiera-la-muzeul-national-de-arta-al-romaniei/

Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti şi Muzeul Naţional de Artă al României organizează în perioadă 13 iunie – 2 septembrie 2018 expoziţia „Fericitul Vladimir GHIKA – In spiritu caritatis – DESENE”. Lucrările, prezentate în premieră în România, vor fi expuse în Sălile Kretzulescu din Calea Victoriei nr. 49-53, din capitală. Vernisajul expoziţiei va avea loc marţi, 12 iunie, ora 17.00.

Un articol de Liliana Matei|9 iunie 2018

Expoziția prezintă o selecție a desenelor și gravurilor lui Vladimir Ghika ce provin de la colecționari, care le-au donat cu generoziate Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București (ARCB) după anul 2010, unde sunt păstrate în „ArhivaVladimir Ghika”.

Vladimir Ghika (1873-1954), fiu al principelui Ioan Ghika şi al Alexandrinei, născută Moret de Blaramberg, a avut parte de o aleasă educație „prin lucruri și cărți” – așa cum chiar el mărturisea într-o scrisoare. A studiat dreptul și filosofia, apoi teologia, dar și artele în tinerețe, dedicându-și timpul și viața pentru slujirea aproapelui, devenind preot și martir al credinței. Și-a valorificat talentele și talanții precum un cărturar, lăsând în urmă nu doar o importantă activitate pastorală, așezată sub semnul carității, ci și o operă artistică deosebită.

Expoziția cuprinde ilustrațiile pregătite pentru cartea sa La Visite des pauvres, realizate în jurul anului 1922, niciodată publicată cu ilustrații și urmată de Les Intermèdes de Talloires – o serie de desene originale din anul 1919, și de gravurile realizate după aceleași desene, publicate în 1923, în ediție bibliofilă, de Victor Jacquemin la Paris. Celelalte desene reprezintă letrine, fantezii decorative – cum le numea autorul lor, ex libris-uri, două schițe de timbre cu Stemele Principatelor Române, proiectul de sigiliu al Consiliului Național al Unității Române, ilustrațiile color Învierea lui Lazăr, Misterele Rozariului (desen neterminat), o pagină de calendar (luna ianuarie), decupaje de tip kirigami din hârtie și desene pe obiecte (două cutii de chibrituri) pe care le-a realizat cu scop caritabil pentru un bazar de binefacere.

În expoziție este prezentat și un tablou pe spatele căruia se află semnătura sa olografă: Vladimir I. Ghika fecit. (1917), ce provine din colecția familiei Cosmovici precum și multe alte desene și schițe pregătitoare pentru compozițiile sale unice.

Pe vremea când toți avangardiștii încercau să deschidă alte drumuri pentru artă prin diversitatea curentelor artistice, acest prinț român în straie preoțești cucerea lumea cu desenele sale miniaturale, pline de fantezie și un imaginar transfigurat de harul său și, de ce nu, de spiritul epocii în care trăia. Admirând aceste lucrări vom putea descoperi că nimic nu este întâmplător reprezentat, totul este gândit cu amănuntul, căutat și așezat în așa fel încât formele create să transmită o stare de spirit, să devină mesagerii lui, să încânte ochiul, să-l bucure și să-l îmbogățească pe cel care le privește. Putem spune că Vladimir Ghika a creat toate aceste lucrări în spiritul carității, transformându-și talentul pentru desen într-o preocupare ex cathedra, însumând o operă artistică unică, despre care puțină lume știe. Astfel că vom fi introduși într-o lume imaginară, fantastică, o lume plină de mister, încărcată cu credință și har dumnezeiesc, puse în slujba Bisericii creștine, în slujba aproapelui și a țării sale, România”, a declarat Anna Mária Orbán, curatorul expoziției.

 

28
/04
/23

Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală „Grigore Bradea” vă invită la vernisajul expoziției realizate de Florin Tamba – laureat al Premiului „Grigore Bradea” 2021. Vernisajul expoziției de sculptură are loc vineri, 5 mai 2023, de la ora 18:00, la Muzeul Județean Bistrița-Năsăud. Expoziția va fi prezentată de istoricul de artă Vasile Duda.

27
/04
/23

Finalul lunii aprilie aduce încă două vernisaje în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă. De pe 26 aprilie și până pe 6 iunie, la Kulterra Gallery (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106), se poate vedea expoziția „Călătorii” a artistei Ioana Badea, ce explorează drumuri, și nu destinații, făcute atât cu pasul, cât și cu gândul și între 29 aprilie și 13 mai artistul Bogdan – George Negulescu aduce în spațiul-acvariu din B-dul Carol, nr. 53 expoziția ”Red my mind”.

27
/04
/23

Cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Arhitectură și Design Concéntrico se va desfășura, în perioada 27 aprilie - 2 mai 2023, în orașul Logroño (Spania), iar România va fi din nou prezentă, cu instalația „Fresaˮ/„Căpșunăˮ, realizată de arhitecta Oana Stănescu. Participarea României la această ediție a Festivalului este susținută de Institutul Cultural Român de la Madrid, partener al Festivalului, cu sprijinul Uniunii Arhitecților din România.

25
/04
/23

Fundația Art Encounters din Timişoara, oraş care este Capitala Europeană a Culturii în acest an, găzduieşte expoziția "Adrian Ghenie - Corpul imposibil", ce conține o serie de desene și câteva picturi tulburătoaere, inspirate din izolarea din perioada pandemiei.

24
/04
/23

„Albinele Mării Negre” de Vasile Rață este a doua expoziție din seria „Window to Europe” de la Arbor.art.room, care-și propune ca de-a lungul acestui an să promoveze artiști cu rădăcini basarabene, care și-au început cariera la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Acela a fost momentul prăbușirii cortinei de fier și al deschiderii de noi oportunități în spațiul occidental.