Philippe Genty, stea pe Aleea Celebrităților la FITS 2017
https://www.ziarulmetropolis.ro/philippe-genty-stea-pe-aleea-celebritatilor-la-fits-2017/

„Taina sufletului”, spectacolul-eveniment realizat de Philippe Genty, cu participarea lui Mary Underwood. Cu umor în crearea de vise şi metafore, „Taina sufletului” a fost, pentru publicul prezent în sala Faust a Fabricii de Cultură, o călătorie alături de un om care a împărtăşit, prin imagini, marionete, dans şi muzică, viziuni ale călătoriei sale interioare – lumea în care sublimul întâlneşte spaima şi poezia. Foarte bine primită de spectatori, reprezentaţia va avea parte şi de un bis, azi, 15 iunie, la ora 16:00.

Un articol de Petre Ivan|15 iunie 2017

Creatorul de teatru contemporan cu marionete, Philippe Genty, va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Parcul Cetății din Sibiu în cadrul celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului Internațional de teatru de la Sibiu. Ceremonia va avea loc sâmbătă, 17 iunie, de la ora 18:00.

Kibbutz Dance Company a prezentat, la Redal Expo, „Caii cerului”, un dans dinamic și plin de simboluri pentru peisaje, aduceri-aminte în timp și spațiu. Tehnică și foarte lirică, reprezentația a fost aplaudată intens de spectatori, bucuroși de momentul special la care au asistat. „Caii cerului” vor pluti din nou în sala Redal Expo azi, pe 15 iunie, la ora 18:00.

Unul dintre evenimentele mult așteptate ale acestei ediții de FITS este „În aplauzele voastre…omul circ!”, cu cinci reprezentații susținute de David Dimitri, la Baza Hipică transformată în scenă.

Mă antrenam atât de mult când eram mic, 8 ore pe zi, pentru a putea fi cel mai bun, dar acum nu mai este nevoie să ma antrenez chiar așa de mult. Vreau să fiu sănătos, atât fizic cât și mintal,” transmite artistul despre munca lui. Cât despre spectacolele lui, David Dimitri spune: „Ar trebui să ne diferențiem de clișee, însă eu mă folosesc de ele și asta face spectacolul să fie unul contemporan. (…) O să sune puțin egoist, dar, atunci când urc pe scenă, îmi doresc ca lumea să ma aplaude. Cred că e foarte important să merg în școli cu circul, pentru că așa copiii învață ce este circul cu adevărat.”

Secțiunea de circ contemporan a fost posibilă cu sprijinul Ambasadei Australiei, iar la Sibiu a ajuns directorul adjunct al ambasadei Australiei la Atena, domnul Andrea Carlo Biggi.

„FITS este un festival care crește pe an ce trece, spectacolele fiind din ce în ce mai impresionante. Personal, cred că Australia are o poveste interesantă de arătat în domeniul artelor. (…) Niciodată nu a fost o perioadă mai inspirațională în Australia decât acum și suntem foarte mândri ca putem participa în festival atât de frumos ca FITS unde oamenii se inspiră unii de la alții”, a transmis reprezentantul Ambasadei Australiei.

Programul celei de a șaptea zilei de festival este unul la fel de bogat ca și până acum, cu spectacole împărțite atât pe stradă cât și în sălile de spectacole, evenimente pline de dăruire a artiștilor pentru publicul festivalului.

Accesul publicului la evenimentele de stradă programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu este gratuit. Pentru spectacolele de interior, accesul se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, în următorul interval: zilnic, de la ora 9:00 – 20:00, până în data de 18 iunie, inclusiv. Bilete pot fi achiziționate și online, prin portalul www.eventim.ro, sau din reţeaua naţională a magazinelor Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti.

Programul de spectacole al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu poate face obiectul unor modificări, iar varianta actualizată a acestuia va fi disponibilă în timp util pe www.sibfest.ro. Pentru orice informaţii sau neclarităţi, vă rugăm să vă adresaţi pe e-mail la [email protected].

Foto: Dragoș Dumitru, Adi Bulboacă

 

21
/03
/15

În prima ediţie din acest an a emisiunii Exclusiv în România, Cristian Tabără şi echipa sa vor face o plimbare prin judeţul Sibiu, pe urmele lui Noica şi Cioran. Emisiunea se difuzează pe 21 martie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

Actriţa Kristin Scott Thomas a primit titlul de Dame - echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, un titlu onorific, acordat anual de casa regală britanică - în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Buckingham.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

20
/03
/15

Cinematografia a sărbătorit 120 de ani de existenţă, printr-o varietate de evenimente organizate în Franţa, dedicate celei de-a şaptea arte. Pe 19 martie 1895, fraţii Lumière turnau primul lor film, intitulat " La Sortie de l'usine Lumière à Lyon", marcând astfel naşterea cinematografiei.

20
/03
/15

Le Sel de la terre / Sarea pământului (engl. The Salt Of The Earth) este nu numai o uluitoare odă vizuală dedicată frumuseții pământului, laolaltă cu portretul fotografului Sebastião Salgado şi a operei sale, dar este şi un studiu emoţionant despre relaţia tată-fiu.

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

19
/03
/15

La Teatrul Ţăndărică urmează două zile aniversare pline: Vineri, 20 martie şi sâmbătă 21 martie, teatrul din Piaţa Lahovari sărbătoreşte Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, respectiv Ziua Mondială a Marionetei printr-un program gândit atât pentru cei mici, publicul fidel Ţăndărică, cât şi pentru adolescenţi, adulţi şi profesionişti ai scenei.

19
/03
/15

Luni, 23 martie, de la ora 17.00, la Reactor se dă startul, cu o întâlnire gratuită, de probă, unor şedinţe săptămânale de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia vor fi antrenate exprimarea, creativitatea, şi cei care vor participa vor avea posibilitatea să îşi confrunte scrisul cu reacţiile celorlalţi.

19
/03
/15

Ziarul Metropolis vă invită să completaţi primele trei chestionare prin care puteţi afla cât de bine cunoaşteţi limba română şi cinematografia autohtonă. În săptămânile următoare vă pregătim şi alte teste, din teatru, film şi literatură universală. Atenție la întrebările capcană!

19
/03
/15

Proiectul "Memoria/ Explorarea/ Imaginarea Oraşului" lansează candidatura Bucureştiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru 2021, el fiind structurat sub forma unei trilogii în care oraşul devine atât cadru de desfăşurare, cât şi protagonist, iar cetăţenii săi, generatori de conţinut.