Pianul din „Casablanca”, scos la licitaţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/pianul-din-casablanca-scos-la-licitatie/

Pianul din celebrul film „Casablanca”, cu Humphrey Bogart şi Ingrid Bergman în rolurile principale, va fi scos la licitaţie, pe 24 noiembrie, la New York, iar organizatorii evenimentului estimează că vor obţine un milion de dolari pe acest instrument muzical.

Un articol de Petre Ivan|10 noiembrie 2014

Pianul de culoarea somonului, unul dintre cele două instrumente folosite pe platoul de filmare al peliculei clasice „Casablanca”, va fi scos la licitaţie de casa Bonhams, în New York, în cadrul unui eveniment în care vor mai fi vândute o versiune finală a scenariului filmului, fotografii semnate ale actorilor, paşapoarte create special pentru personajele din acest lungmetraj, dar şi o parte a decorului, cum ar fi uşile localului Rick’s Cafe, potrivit dailymail.co.uk.

Organizatorii licitaţiei speră să obţină un milion de dolari pe acest pian, la care a fost cântată piesa simbol a peliculei „Casablanca”, „As time goes by”.

Lungmetrajul original, devenit unul dintre cele mai cunoscute filme clasice din istoria cinematografiei, a fost lansat în 1942 şi i-a avut în rolurile principale pe Ingrid Bergman şi Humphrey Bogart.

Cu o acţiune plasată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, „Casablanca” prezintă povestea unui bărbat care se vede obligat să aleagă între iubirea lui pentru o femeie şi sprijinul oferit soţului acesteia, pentru a-l ajuta să scape din Casablanca şi să îşi continue lupta împotriva naziştilor.

Filmul „Casablanca” ocupă locul al treilea într-un top al celor mai bune pelicule americane din toate timpurile, alcătuit de American Film Institute, după „Cetăţeanul Kane/ Citizen Kane” şi „Naşul/ The Godfather”.

„Casablanca”, regizat de Michael Curtis, a câştigat Oscarul pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu şi cel mai bun regizor, în 1944.

Foto: Pianul din „Casablanca” – cinemagia

12
/11
/23

Un spectacol care ar trebui prezentat în fața cât mai multor tineri și care vorbește despre probleme extrem de actuale, prezente într-o formă sau alta cam în toate școlile din România în acest moment...

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie 2023, la ora 19:00, la Teatrul Excelsior va avea loc premiera spectacolului „(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI” de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, în regia lui Radu Nica, nume de referință ale scenei românești, multiplu nominalizat la Premiile UNITER și câștigător în 2005 al Premiului de debut pentru spectacolul „Nora“, realizat la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

10
/11
/23

În 18 și 19 noiembrie, de la ora 20:00, Reactor invită publicul la ultima sa producție, „Rața!”, pe un text scris vara aceasta în cadrul rezidenței de scriere pentru autori dramatici, Drama 5.