Platforma Internațională de Teatru București – la prima ediție
https://www.ziarulmetropolis.ro/platforma-internationala-de-teatru-bucuresti-la-prima-editie/

În 95% din cazuri, atunci când ne uităm la un personaj feminin pe o scenă românească ceea ce vedem este un punct de vedere masculin. La noi, poveştile femeilor sunt spuse de către bărbaţi. Ce-ar fi să aflăm ce au de spus femeile despre ele însele? Acesta este punctul de plecare pentru tema primei ediţii a Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti – „Viitorul este feminin”.

Un articol de Petre Ivan|10 octombrie 2014

Evenimentul, produs de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului, în parteneriat cu British Council și Institutul Polonez, și cu sprijinul Ibsen Scholarship, va avea o frecvență anuală și își propune să acopere o lipsă de spectacole internaționale de teatru într-un oraș care se dorește o adevărată capitală europeană și din punct de vedere cultural.

La prima sa ediție, Platforma se desfășoară în perioada 13-16 noiembrie și aduce laolaltă, în noile spații de la Hanul Gabroveni, spectacole de teatru din Marea PlatformaBritanie, Polonia și SUA, filme, dezbateri pe teme feminine și o celebrare a talentului local printr-un casting național cu roluri din Ibsen, casting deschis actrițelor de toate vârstele din România.

Castingul a început pe 15 septembrie și se va încheia pe 15 octombrie, și este parte integrantă a proiectului Hedda’s Sisters. Empowering Women Theatre Artists in Romania and Eastern Europe (Surorile Heddei. Susținerea femeilor artist în teatrul din România și Estul Europei), proiect de aducere în contemporaneitate a textelor lui Ibsen, din perspectivă feminină.

„Mediul public românesc e destul de impermeabil la punctele de vedere feminine. În multe cazuri nici măcar femeile – mai ales cele cărora li s-a dat o șansă să acceadă pe scara ierarhică, chiar dacă nu până în vârful ei – nu-și dau seama de acest adevăr.

Nici măcar ele nu mai cred că merită mai mult și că au mai multe de spus decât li se permite în mod obișnuit să o facă”, observă Cristina Modreanu, inițiatorul și curatorul evenimentului. „Cred că merită să să investim toată încrederea și curiozitatea noastră de spectatori – și mă refer aici la spectatorii de ambele sexe pe care îi așteptăm la eveniment – în ceea ce au femeile de spus despre ele însele”.

Timp de 4 zile, în centrul vechi, punctele de vedere feminine vor fi la ele acasă în cadrul Platformei Internaționale de Teatru București #1.

Foto: Platforma Internațională de Teatru București  – arcub.ro.

 

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.