„Please, no photos”- expozitie de fotografie Angelika Platen, la Muzeul National de Arta Contemporana
https://www.ziarulmetropolis.ro/please-no-photos-expozitie-de-fotografie-angelika-platen-la-muzeul-national-de-arta-contemporana/

O amplă expoziţie de fotografie a Angelikăi Platen, intitulată „Please, no photos – Patru decenii de portrete ale artiştilor”, se va deschide, miercuri, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), informează, luni, Ambasada Germaniei la Bucureşti.   Organizată de Ambasada Germaniei la Bucureşti, în cooperare cu MNAC, expoziţia reuneşte 150 de portrete, realizate de cunoscuta […]

Un articol de Andrada Văsii|13 noiembrie 2012

O amplă expoziţie de fotografie a Angelikăi Platen, intitulată „Please, no photos – Patru decenii de portrete ale artiştilor”, se va deschide, miercuri, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC), informează, luni, Ambasada Germaniei la Bucureşti.

 

Organizată de Ambasada Germaniei la Bucureşti, în cooperare cu MNAC, expoziţia reuneşte 150 de portrete, realizate de cunoscuta artistă-fotograf. Vernisajul se va desfăşura în prezenţa artistei şi a ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Andreas von Mettenheim.

Expoziţia va putea fi vizitată până la 13 ianuarie 2013.

Denumită Prietena artiştilor – Angelika Platen îşi începe cariera în anii ’60, după studiul fotografiei la Facultatea de Arte plastice din Hamburg. Artista a reuşit să familiarizeze publicul internaţional cu chipurile din spatele operelor de artă, stând mărturie în acest sens peste 1.500 de portrete de artişti arhivate în patrimoniul cultural prusac (Bildarchiv Preußischer Kulturbesitz BPK) de la Belin.

Acestea au fost realizate în ateliere şi galerii, la ediţiile dokumenta de la Kassel, la Bienala de la Veneţia şi Lyon, în muzee sau târguri de artă de la Basel, Berlin, Chicago, Koln şi Paris. Cei mai bine cotaţi artişti contemporani ca Andy Warhol, Henry Moore şi Man Ray, Joseph Beuys, Sigmar Polke, Robert Rauschenberg, Gerhard Richter, dar şi „living sculptures” Gilbert şi George – sunt doar câteva nume din galeria de portrete cu care Angelika Platen îşi prezintă opera.

După 25 de ani de activitate în domeniul automobilistic, Angelika Platen revine din 1998 la prima sa pasiune, fotografia alb-negru, reluând portretele tinerilor artişti de atunci, dar explorând şi zona foarte proaspătă a artei contemporane. Apar astfel portretele artiştilor: Jeff Koons şi Jonathan Meese, Christian Boltanski şi Sylvie Fleury pe care le expune la Galeria Naţională de la Berlin, Muzeul de Artă Modernă de la Frankfurt, Galeria de Artă din Praga, în muzee din Hamburg, Bologna, Barcelona, la Goethe-Institut de la Paris şi Washington.

 

Sursa: Agerpres

12
/12
/23

Rareș Beșliu anunță lansarea noului său album fotografic, intitulat „emoții”. Sunt 300 de pagini cu fotografii alese din ultimii patru ani în care fotograful de wildlife a fost unul cu natura și s-a lăsat inspirat de viața ei sălbatică.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.