Popas pe Valea Cernei – tabără de pictură la Băile Herculane
https://www.ziarulmetropolis.ro/popas-pe-valea-cernei-tabara-de-pictura-la-baile-herculane/

În perioada 12-21 mai, în agenda proiectului Contemporanii, se adaugă o nouă tabără de pictură intitulată “Popas pe Valea Cernei”.

Un articol de Liliana Matei|7 mai 2014

Orașul stațiune situat pe Valea Cernei, Băile Herculane vă găzdui și va inspira timp de nouă zile, nouă artiști contemporani importanți ai culturii românești: Ioana Crăciun Dobrescu, Vasile Crăiță-Mândră, Ioan Darida, Ion Grigore, Dumitru Macovei, Marinela Mantescu, Ștefan Pelmuș, Ana Petrovici Popescu, Ștefan Pristavu.

Menirea artiștilor, în cele nouă zile de popas în pitoreasca așezare din valea adăpostită de munți, este de a face să izbucnească pe pânzele lor toată splendoarea acestui loc încărcat de istorie, care se întinde pe o durată de aproape două milenii. Artiștii vor fi însoțiți pe parcursul taberei de fotograful Cristian Macovei, cel care va suprinde în fotografiile sale atât felul în care artiștii lucrează, cât și splendoarea locului.
Lucrarile si fotografiile realizate pe parcursul taberei vor fi prezentate într-o expoziție care va avea loc la București în luna august, cu scopul de a aduce în conștiința publicului existența unui loc miraculos, ce odinioară a fost considerat de către împăratul Austriei ca fiind „cea mai frumoasa stațiune de pe continent”.

Contemporanii este un proiect inițiat și derulat de Asociația Făuritori și constă în valorizarea Culturii românești actuale prin favorizarea actului de creație, abordat într-o perspectivă unitară cu creatorul. Contemporanii are ca obiectiv organizarea şi susţinerea de activităţi artistice şi socioculturale: schimburi culturale internaţionale, diverse manifestări artistice, tabere de pictură, expoziţii, educarea sensibilităţii estetice a publicului.

08
/12
/21

Episodul pilot al Sinestezia, proiectul cultural al Asociației Industrii Creative, s-a încheiat. Pe scurt, acesta a însemnat 5 zile în care 14 artiști au adus arta în fața publicului pe 5 scene, sub forme de manifestare variate și contemporane.

25
/11
/21

Expoziția-eveniment „Idolul modern. Henry Moore în Blocul Răsăritean” este deschisă vizitatorilor în perioada 14 octombrie 2021 – 6 februarie 2022, la Muzeul Național de Artă al României. Publicul este invitat astfel să redescopere un moment esențial pentru istoria recentă a artei românești și est-europene.

24
/11
/21

În perioada 26-30 noiembrie 2021, la Iași are loc prima ediție a evenimentului Sinestezia. Timp de 5 zile, publicul se va întâlni cu artiști ieșeni și din țară și va explora arta în diverse forme neconvenționale, atât fizic, cât și online prin transmisiuni live gratuite.

12
/11
/21

Este migrarea online o amenințare pentru arta contemporană? Metaverse-ul bate la ușă și, de data aceasta, nu ca spațiu versatil dintr-un roman cyberpunk. Facebook ne asigură că o simplă logare cu datele personale ne va așterne realitatea virtuală la picioare. Școala, muzeul și locul de muncă vor deveni accesibile de pe propria canapea. Întrebarea ar fi, însă: ne dorim cu adevărat asta?

02
/11
/21

Joi, 4 noiembrie, are loc la MNȚRplusC, în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român (Str. Monetăriei nr. 3), deschiderea expoziției „Nu vorbim despre sclavie modernă”, cea de-a doua din seria „Politici ale non-acțiunii”, semnată de artista Nona Șerbănescu în colaborare cu curatorul Eugen Rădescu.