Povestea Annei Frank, vocea Anei Ularu
https://www.ziarulmetropolis.ro/povestea-annei-frank-vocea-anei-ularu/

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank”, în lectura actriţei Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe şcoli şi a avut parte de numeroase adaptări teatrale şi cinematografice.

Un articol de Liliana Matei|20 ianuarie 2015

Anne Frank și jurnalul ei figurează pe mai toate listele de excelență ale veacului XX privitoare la personalități și la cărți – Cei mai importanți oameni ai secolului, Cele mai bune cărți publicate în secolul XX, Operele literare definitorii pentru același secol -, ca să numim doar câteva din multele topuri stabilite de specialiști, de ziariști ori chiar de marele public.

Frank, Anne(lies Marie) (12.06.1929, Frankfurt am Main, Germania – 03.1945 lagărul Bergen-Belsen, lângă Hanovra), evreică, a ținut un jurnal în timpul celor doi ani în care familia sa a stat ascunsă în Amsterdam pentru a scăpa de persecuția nazistă. După ce au fost descoperiți de Gestapo, în 1944, membrii familiei au fost duși în lagăre de concentrare; Anna a murit de tifos la Bergen-Belsen.

Jurnalul a fost găsit în locul în care stătuseră ascunși, iar tatăl ei l-a publicat sub titlul Jurnalul unei tinere fete (Kinderstem, 1947). Dovedind un stil și o putere de înțelegere precoce, jurnalul surprinde maturizarea ei emoțională în condiții dure și a devenit o scriere clasică a literaturii despre război, scrie Enciclopedia Britannica.

Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Țările de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare.

„Era o tânără scriitoare minunată. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parcă ai vedea, la viteză mărită, un film cu un făt care capătă brusc chip şi începe să stăpânească lucrurile… dintr-odată, descoperă reflecţia, brusc, face portrete, schiţe de personaje, şi iată lungi întâmplări complicate, povestite atât de frumos, încât par să aibă în spate zeci de ciorne. Şi fără intenţia otrăvită de-a fi interesantă sau profundă. Este ea însăşi… Ardoarea, spiritul care o animă mereu activ, punând mereu lucrurile în mişcare… E ca o surioară pasională a lui Kafka, este fetiţa lui pierdută.” (Philip Roth, The Ghost Writer)

Ana Ularu, una dintre cele mai cunoscute actrițe ale tinerei generații, și-a început cariera la doar 17 ani, când a jucat rolul Lolitei (alături de Ștefan Iordache), în spectacolul omonim regizat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic. A devenit cunoscută pentru marele public datorită rolului din „Italiencele“.
În stagiunea aceasta, o puteți vedea jucând la Teatrul Bulandra, în spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, regizat de Andrei Șerban.

Foto cu Ana Ularu: Radu Iacoban

12
/08
/22

Scriitorul Salman Rushdie, celebru odată cu publicarea romanului „Versetele satanice”, care i-a atras amenințări cu moartea din partea Iranului, a fost înjunghiat la New York, anunță Bloomberg.

10
/08
/22

INTERVIU De la Slătioara Olteniei de sub munte, unde locuiește de câțiva ani și unde organizează vară de vară tabere de creație literară, scriitorul și editorul Marius Chivu a răspuns întrebărilor noastre despre proză scurtă, poezie și jurnale de călătorie. Punctul de pornire îl reprezintă antologia „KIWI, 2022. Granițe”, apărută la Editura Polirom.

07
/08
/22

Fix acum 100 de ani, pe 5 august 1922, se năştea Marin Preda. Pentru a marca acest centenar, vă propunem un text despre cele două filme "Moromeţii", realizate de Stere Gulea la o distanţă de peste 30 de ani.

05
/08
/22

Asistența umanitară are și ea nevoie de suport. De mai bine de 5 luni de la cea mai mare mobilizare a societății civile din România postdecembristă, 29 de organizații non guvernamentale formează nucleul unei intervenții colective ce acordă sprijin integrat celor care fug din calea războiului, majoritatea femei și copii.

03
/08
/22

NOU La Editura Polirom a apărut recent, în colecția de biografii romanțate, o carte având în prim-plan o figură de legendă a teatrului românesc, despre care însă publicul de astăzi știe foarte puțin. „Marioara Voiculescu. Mareșala teatrului românesc” de Alina Nelega o aduce în prim-plan într-un noul mileniu.

02
/08
/22

Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Fundația Națională pentru Știință și Artă, Romfilatelia și revista „Timpul”, organizează, în zilele de 4 și 5 august 2022, la sediul expoziției de bază din Strada Nicolae Crețulescu 8, o serie de evenimente dedicate centenarului Marin Preda.

28
/07
/22

Din Istanbulul marginalilor magistral creionat de Elif Shafak, pe o insulă grecească, unde regizorul Billy Wilder lucrează și își rememorează destinul, și până la malul Adriaticii, unde două surori înfruntă viața cum pot mai bine, vă invităm într-o călătorie livrescă menită să vă inspire în alegerea lecturilor pentru vara aceasta.

28
/07
/22

„Obiecte rănite” de George Banu, „Fiicele războiului” de Dinah Jefferies și „Șapte povești care nu se termină bine pentru toată lumea” de Cătălin Ceaușoglu sunt trei dintre titlurile noi propuse de Editura Nemira, care ne atrag atenția în această vară.