Povești despre migrație în noua expoziție a Luciei Ghegu
https://www.ziarulmetropolis.ro/povesti-despre-migratie-in-noua-expozitie-a-luciei-ghegu/

În perioada 16-28 septembrie 2020, Accademia di Romania in Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român, organizează expoziţia de artă contemporană „In Between Repetition and Variation” a artistei Lucia Ghegu, bursieră „Vasile Pârvan” în 2019 şi 2020.

Un articol de Liliana Matei|16 septembrie 2020

Vernisajul va avea loc pe 16 septembrie, la orele 18:00. Numărul de vizitatori va fi limitat și accesul se va face pe bază de rezervare.

Lucrările artistei oferă o viziune introspectivă și radicală asupra relației sale cu familia, casa, interacțiunile umane și spațiile, anunță organizatorii. Lucia Ghegu construiește frecvent case imaginare, cuști, portrete ale membrilor familiei și auto-reprezentări. Istoricul personal a marcat practica sa artistică, aceasta fiind strâns legată de noțiuni precum comunitate și migrație. Concepte ca apartenență, înstrăinare și memorie sunt recurente în lucrările sale. În anii trecuți, practica artistică a Luciei s-a dezvoltat în zona designului de obiect. Artista construiește obiecte care respectă regulile esteticii, dar sunt inutile din punct de vedere al funcționalității.Imposibilitatea îndeplinirii unei anumite funcții, neîndeplinirea funcției de bază sau inutilitatea sunt alte teme recurente in lucrările ei.

Lucia Ghegu a studiat inginerie, arte plastice și design industrial, dar desenul a fost întotdeauna o parte importantă a lucrărilor sale. Alege desenul ca soluție împotriva tendinței de hipertehnologizare, fiind o reacție imediată, spontană, o notă rapidă, prin intermediul căreia poate înțelege relațiile dintre ea și lumea exterioară.

Dintre cele mai importante expoziții ale artistei menționăm: „Spazi Aperti XVII” (Accademia di Romania in Roma), „Solar” (instalație în situ, Zimnicea), „Dinspre linie și formă” (Fundația Culturală Ilfoveanu, Pitești), „Diploma” (expoziție de grup, Palatul Știrbei, București), „Festivalul Amural” (expoziție de grup, Centrul Multicultural, Brașov), „Diploma” (Palatul Știrbei, București), „Metros de creatividad – libro compartido” (Biblioteca Casa del Parco, Roma), „Puertas y ventanas” (Ciudad Vella Oberta, Valencia), „Desene la palat” (Galeria Casa Artelor, Mogoșoaia).

„Migrația este inseparabilă de istoria ființei umane, mobilitatea fiind o trăsătură definitorie a speciei noastre. Impusă de condiții tragice, din necesitatea hranei, în căutarea libertății, a idealurilor, în îndeplinirea viselor, în cucerirea de noi teritorii, din nevoia disperată a unei vieți mai bune, specia umană, de la originile sale până în prezent, a fost caracterizată de diferite fluxuri migratoare. Să considerăm acest fenomen o problemă contemporană înseamnă să ignorăm o realitate istorică. Prin fotografii, instalații și desene, îmi doresc să generez întrebări despre noțiunile de identitate, colectivitate, teritoriu și memorie. Fără a raporta o situație, urmăresc să spun o poveste care să dea voce comunității pe care o cercetez și din care, de altfel, fac parte. Prin acest proiect îmi propun să dezvălui povești despre locuri și oameni, despre modul de negociere, adaptare și apropiere al unor experiențe și nevoi imediate. Propria experiență la Roma a condus la găsirea unor noi practici artistice de a exprima sentimentul comun al tuturor emigranților: dorul. Acesta s-a concretizat în dispozitive de îmbrățișat, un proiect în curs de desfășurare”, spune Lucia Ghegu.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

16
/02
/24

Anul acesta marcăm Ziua Națională Brâncuși printr-un eveniment cu totul deosebit. Avem bucuria să vă anunțăm că sosește în premieră în România și va putea fi vizitată în exclusivitate la Galeriile Artmark o lucrare realizată de sculptor în 1905-1906, „Bustul unui patron de restaurant (Portretul lui Achille Baldé)”. Este vorba despre „o operă care nu a fost niciodată văzută, (fiind) considerată pierdută sau distrusă”.

15
/02
/24

Pe 26 martie 2024, începând cu orele 18.30, Opera Națională București va găzdui o ediție specială din ciclul de conferințe SCENA GÂNDIRII. Evenimentul, desfășurat sub titlul „Universitate, societate, creativitate”, va aduce pe scenă trei rectori ai unora dintre cele mai reprezentative universități românești.

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.