Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, despre viaţa Sfântului Filimon, ocrotitorul artiştilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/preasfintitul-varsanufie-prahoveanul-despre-viata-sfantului-filimon-ocrotitorul-artistilor/

Astăzi, pe 14 decembrie, Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte pe Sfântul Filimon, ocrotitorul artiştilor. PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a acordat un interviu pentru Ziarul Metropolis, în care a vorbit despre povestea de viaţă a Sfântului Filimon.

Un articol de Ziarul Metropolis|14 decembrie 2013

Astăzi, pe 14 decembrie, Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte pe Sfântul Filimon, ocrotitorul artiştilor. Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a acordat un interviu pentru Ziarul Metropolis, în care a vorbit despre viaţa Sfântului Filimon şi despre rolul teatrului în lumea creştină.

Timp de o lună, Ziarul Metropolis v-a prezentat în secţiunea „Memoria culturală“ mari poveşti despre mari actori dispăruţi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Ziarul Metropolis: De ce este supranumit Sfântul Filimon protectorul artiştilor?

Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul: Cu mai mulți ani în urmă, un grup de actori a cerut binecuvântarea vrednicului de pomenire patriarh Teoctist pentru a numi un sfânt al Bisericii noastre ca ocrotitor al actorilor.

La solicitarea lor, Preafericitul Patriarh Teoctist a hotărât ca Sfântul Mucenic Filimon să fie ocrotitorul actorilor, având în vedere faptul că acesta a fost comediant, actor. Nu este ceva neobişnuit, se ştie că înainte de secolul XX fiecare breaslă avea un sfânt protector.

Cum a devenit acest om sfânt?

Acesta, după cum aminteşte şi sinaxarul zilei din 14 decembrie, „de credinţă elin şi cu meşteşugul comediant”, a primit botezul creştin şi a fost martirizat în timpul împăratului Diocleţian. Sfântul Mucenic Filimon era în vremea aceea comediantul păgân al cetăţii Tebaida Egiptului.

Acesta a fost de acord să îmbrace hainele unui creştin numit Apolonie şi să aducă jertfă idolilor în locul lui, ca să scape de persecuţia păgânilor, dar, îndată ce s-a îmbrăcat, în sufletul său a pătruns dragostea pentru credinţa în Hristos şi a devenit creştin. Pentru aceasta a fost și el supus multor chinuri.

Astfel, când Sfântul Filimon a fost atârnat de un măslin şi săgetat, o săgeată s-a îndreptat spre cel care îl chinuia şi i-a străpuns ochiul. Sfântul Filimon i-a spus că se va vindeca dacă după sfârșitul său mucenicesc va lua ţărână de pe mormântul său și o va pune peste ochi. Apoi au fost tăiate capetele Sfinţilor Filimon şi Apolonie.

Conducătorul cetății, cel care îl chinuise pe acesta, s-a dus în ziua în care au fost îngropaţi sfinţii la mormântul Sfântului Filimon, a făcut cum îi spusese sfântul şi s-a făcut sănătos. Pentru aceasta a crezut şi el şi cei dimpreună cu el în Hristos şi s-au botezat. Când împăratul Diocleţian a aflat că cel ce conducea cetatea s-a făcut creştin, a trimis de l-a adus la el, l-a legat cu lanţuri, i-a atârnat o piatră de gât, şi l-a aruncat în mare.

Sf. Mc. Filimon

Icoana Sfântului Mucenic Filimon

Ce evenimente a organizat Patriarhia Română, de-a lungul anilor, în memoria Sfântului Filimon?

De mai mult timp, la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti, se săvârșește în data de 14 decembrie Sfânta Liturghie, la care participă mulți actori din Capitală, urmată apoi de slujba Parastasului pentru actorii și regizorii trecuți la cele veșnice.

În urmă cu 2-3 ani, la iniţiativa mai multor actori, s-a pictat la Mănăstirea Bistriţa olteană icoana Sfântului Filimon, aceasta aflându-se aşezată spre închinare la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti.

Există o rugăciune specială pe care o fac artiştii, prin care îi cer ajutorul Sfântului Filimon?

Mulți dintre actorii și regizorii apropiați de Biserică , și nu sunt puțini, citesc Acatistul Sfântului Filimon și cei mai mulți și simt ajutorul acestui sfânt prăznuit de Biserica noastră pe 14 decembrie. De asemenea, cer ajutorul acestuia cinstind icoana sa.

Anul trecut, cu binecuvântarea Preafericitului părinte Patriarh Daniel, s-a imprimat pe suport electronic „Viaţa şi Paraclisul Sfântului Mucenic Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole“ (actori, regizori, scenarişti etc.) interpretat de corul Patriarhiei Române Evloghia, toate rugăciunile fiind rostite de Domnul Victor Rebengiuc.

Dumneavoastră sunteți şi un mare devorator de spectacole de teatru. Ce v-a impresionat în 2013?

Mai multe spectacole. Mă bucur că pe scenele teatrelor din București au început să apară din ce în ce mai mult spectacole cu mesaje creştine. Pe scenă este prezentă acum rugăciunea, este prezentă crucea, este prezentă icoana, înainte nici nu te puteai gândi la aşa ceva.

Îmi amintesc că înainte de Revoluţie, la Teatrul de Comedie, se juca o piesă care se numea „Turnul de Fildeş“, nu îmi amintesc nici autorul, nici regizorul. Textul era despre un conducător comunist, care dorea să le prezinte unor oficiali dintr-o ţară africană cum arată o familie comunistă model. De aceea, acesta o persecuta pe fiica lui, pentru că păstra în casă o icoană şi cu ocazia acestei vizite o pune să o ascundă.

Numai că, atunci când africanii vin în casă şi văd pe peretele de la intrare mai multe basoreliefuri din Africa, se închină acestora, pentru ca erau reprezentările zeilor lor. Era un mod subtil de a atrage atenţia la ce se întâmpla în vremea aceea în societatea noastră.

Se spune că pentru orice spectacol există un public. Şi de asemenea se ştie că unele spectacole au succes datorită actorilor care joacă în ele. Nici eu nu pot gândi altfel.

Mi-a plăcut foarte mult „Oscar şi Tanti roz“, cu Oana Pellea şi Marius Manole, în regia lui Chris Simion, „Crimă şi pedeapsă“ cu Marius Manole şi Vlad Logigan în regia lui Yuri Kordonski de la Bulandra, „Conu Leonida faţă cu reactiunea“, cu Victor Rebengiuc şi Mariana Mihuţ în regia lui Silviu Purcărete la Naţional, „Ţarul Ivan îşi schimbă meseria“, cu Doru Ana de la Teatrul Metropolis şi spectacolul independent „Black and White“, cu Daniela Nane şi Ionuţ Ionescu.

Aş vrea să vă spun că peste numai câteva zile, la Biblioteca Naţională, în data de 17 decembrie, va avea loc premiera primului spectacol creştin – o adaptare după Scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Diaconiţa Olimpiada.

Am convingerea că avem actori foarte buni, din păcate nu sunt solicitaţi atât cât ar trebui şi de aceea în rugăciunile mele zilnice pomenesc mai mulţi actori pe care îi cunosc sau pe care îi îndrăgesc.

Foto cu Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul – basilica.ro

08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.