O problemă cronică la București – sistematizarea
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-problema-cronica-la-bucuresti-sistematizarea/

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

Un articol de Georgeta Filitti|1 Decembrie 2016

Conducte de teracotă, fântâni, drenaje, servicii de pompieri, de ecarisaj, scoaterea cimitirelor în afara oraşului, canalizarea Dâmboviţei, croirea şi pavarea unor artere, iluminatul cu gaz aerian ori cu electricitate – toate au modernizat fără îndoială Bucureştiul până la Primul Război Mondial dar în acelaşi timp n-au putut împiedica construcţiile ilegale, distrugerea vegetaţiei ca şi extinderea haotică a suprafeţei sale.

Să amintim că între 1824 şi 1930 populaţia a crescut de la 100.000 la 631.000 de persoane.

În 1928 s-a format, în cadrul Primăriei, o comisie de sistematizare cu arh. Duiliu Marcu, G.M. Cantacuzino şi R. Bolomey. Concluziile şi le-a prezentat în 1934: amenajarea corectă a spaţiului de locuire, muncă şi recreere era o problemă de stat, o chestiune naţională. Propunerile arhitecţilor priveau: delimitarea suprafeţei, construirea de locuinţe pentru populaţia săracă, împărţirea în zone de locuire, comerţ, industrie, fixarea parcurilor, grădinilor, asanarea lacurilor, plasarea canalului navigabil şi a portului capitalei, o nouă schemă a şoselelor şi străzilor, amenajarea locurilor pentru monumente, spitale, pieţe, antrepozite.

Concret, arhitecţii cereau ca în cartierele muncitoreşti străzile să aibă 6 metri lăţime, dar casele să fie retrase, în aşa fel încât distanţa dintre ele să ajungă la 12 metri.

Pentru reabilitări, alinieri, canalizare riveranii trebuia să plătească (în rate) deoarece majoritatea parcelărilor fuseseră clandestine.

Optimizarea reţelei de circulaţie s-ar fi ridicat la 3 miliarde de lei. Aici veneau cu o soluţie neaşteptată: o cale ferată de-a lungul Dâmboviţei; metroul li se părea imposibil de construit, din cauza costurilor. Susţineau transportul în comun, amintind că, de exemplu, autobuzele preluau 88% din călători pe bulevardul I.C.Brătianu, iar automobilele doar 9%. Fluiditatea circulaţiei o vedeau într-un sistem radial de artere de 120 km, intersectat de 4 inele.

Monumentele şi clădirile publice urmau să fie amplasate armonios, cu perspectivă. De pildă, Parlamentul, pe Dealul Arsenalului (ceea ce s-a şi întâmplat în timpul dictaturii comuniste). Catedrala o vedeau în locul Halelor din Piaţa Naţiunii (azi Piaţa Unirii). Cetatea universitară urma să fie ridicată pe Dealul Văcăreştilor sau în cartierul Dămăroaia.

Ideea care circulase până în ajunul Primului Război, a unei centuri înconjurătoare de plantaţii, lată de 300 de metri, li se părea nerealistă din cauza numeroaselor şi încurcatelor exproprieri. Stăruiau însă foarte mult pentru spaţii verzi (13 metri pe cap de locuitor).

Arhitecţii pledau pentru cartiere de locuinţe ieftine, de tipul parter + etaj, retrase 6 metri de la stradă, cu calcan lipit de casa vecină şi grădină în spate. Costul ar fi fost de 140.000 lei (cu rate lunare de 600 lei). Amintim că salariul unui funcţionar la UCB pe atunci era de 9.000 lei pe lună. Ei consderau că blocul nu se potriveşte românului, favorizând „doar comunismul”. Prezicerea s-a împlinit, doar că nu blocurile au adus comunismul, ci invers!

O dimensiune permanent ignorată a ceea ce înseamnă sistematizarea oraşului a fost estetica. Autorii planului constatau impresia de haos dată de cele câteva mii de străzi, croite, majoritatea, la întâmplare. Ei cereau „servituţi de estetică” pentru perspectiva monumentelor ca şi instituirea de premii pentru „estetica faţadelor”. Îşi încheiau lucrarea cu recomandarea ca Bucureştiul să fie „la înălţimea simţământului artistic al naţiei întregi”.

La peste 80 de ani de la generosul plan de sistematizare a Bucureştiului, prea puţin s-a înfăptuit din el. Şi atunci, cu brutalitate, cu traumatizarea cumplită a populaţiei, iar haosul a continuat să sporească în materie de construire, circulaţie şi ignorare a factorului estetic.

Ei consderau că blocul nu se potriveşte românului, favorizând „doar comunismul”. Prezicerea s-a împlinit, doar că nu blocurile au adus comunismul, ci invers!

15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123