Premieră la Concursul Enescu 2018: patru tineri muzicieni,  în Finala Secțiunii de Violoncel  
https://www.ziarulmetropolis.ro/premiera-la-concursul-enescu-2018-patru-tineri-muzicieni-in-finala-sectiunii-de-violoncel/

Pentru prima dată în istoria Concursului Enescu, juriul de specialitate a decis ca patru tineri muzicieni să intre în Finala Secţiunii de Violoncel, în loc de trei. Alegerea este motivată de nivelul artistic ridicat al concurenţilor înscrişi la ediţia 2018 a competiţiei de la Bucureşti.

Un articol de Petre Ivan|10 septembrie 2018

Stanislas Kim (Franța), Shizuka Mitsui (Japonia), Yibai Chen (China), Marcel Johannes Kits (Estonia) sunt violonceliștii care vor încânta publicul marți seară, pe 11 septembrie, în cadrul finalei, cu concerte de Dvořák și Șostakovici.

Stanislas Kim (Franța), Shizuka Mitsui (Japonia), Yibai Chen (China), Marcel Johannes Kits (Estonia) s-au calificat în Finala Secțiunii de Violoncel a Concursului Internațional George Enescu 2018.

Rezultatele au fost anunțate duminică seară de juriul de specialitate format din David Geringas, (Președintele Juriului), Raphael Wallfisch, Leonid Gorokhov, Alexandra Guțu, Jian Wang, Tsuyoshi Tsutsumi, Myung-Wha Chung, Philippe Muller și Marin Cazacu.

Publicul va putea asculta în Finala Secțiunii Violoncel care are loc marți, pe 11 septembrie la Ateneul Român, de la ora 18.00, patru interpretări diferite, personale alecelorpatru finaliști ai Secțiunii: Concertul pentru violoncel și orchestră în si minor, Op. 104 de Antonín Dvořák –în interpretarea concurenților Stanislas Kim și Shizuka Mitsui – și Concertul pentru violoncel și orchestră în mi bemol major Op.107 de Dmitri Șostakovici – în interpretarea tinerilor muzicieni Yibai Chen și Marcel Johannes Kits.

Finala Secțiunii de Violoncel a Concursului Enescu 2018 se va desfășura alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, iar la pupitru se va afla dirijorul Paul Watkins.

Bilete pentru Finala de Violoncel sunt disponibile, în rețeaua EVENTIM, iar prețul unui bilet variază între 55 și 45 de lei.

*

Yibai Chen(China)s-a născut pe 30 septembrie 2001. În prezent, studiază sub îndrumarea profesorului Danjulo Ishizaka la Universitatea de Arte din Berlin. A participat la mai multe cursuri de măiestrie susținute de Marti Rousi, Liwei Qin, Jian Wang, Tsuyoshi Tsutsumi, Wolfgang Emanuel Schmidt și Jens Peter Maintz. A concertat la Universitatea Cambridge în iulie 2012 şi a interpretat „Ariile Ţigăneşti” de Sarasate cu Orchestra de Cameră din Pforzheim și a obținut deja un premiu internațional la ediția a XI-a a Concursului Internaţional pentru Violoncel „Lutoslawski” în Varşovia, 2018.

Absolvent al Conservatorului din Courbevoie, Stanislas Kim(Franța), născut pe 24 august 1993,a participat la cursuri de măiestrie susținute de David Geringas, Frans Helmerson, Natalia Gutman, Arto Noras, Jérôme Pernoo, Wolfgang Emanuel Schmidt și Jens Peter Maintz. Este invitat să cânte în festivaluri precum: Würzburger Bachtage, „Grieg” din Bergen, Festivalurile din Schleswig-Holstein și Mecklenburg-Vorpommern. Cântă la un violoncel provenit din şcoala Vuillaume, împrumutat de Deutsche Stiftung Musikleben. A obținut premii internaționale importante, printre care cele ale Concursului de Muzică de Cameră de la Lyon, a VIII-a ediție a Concursului Internațional din Suedia, alături de pianista Marie Rosa Günter și Concursurile „Brahms” și „Hindemith”.

Estonianul Marcel Johannes Kits, născut pe 2 mai 1995,interpretează la un violoncel construit de Francesco Ruggeri în Cremona, 1674 şi cu un arcuş construit de Victor Fetique, ambele împrumutate de către Deutsche Stiftung. A urmat numeroase cursuri de măiestrie, cu artiști precum Maria Kliegel, László Fenyö, Wen-Sinn Yang, Jan-Erik Gustafsson, Marko Ylönen, David Geringas, Steven Isserlis. Din acest an, studiază sub îndrumarea profesorului Jens Peter Maintz, în cadrul Universităţii de Arte din Berlin. Marcel Johannes Kits a concertat ca solist cu numeroase orchestre precum  Orchestra Națională Simfonică a Estoniei, Orchestra de Cameră din Talinn, Orchestra din Pärnu, Orchestra Națională Simfonică a Letoniei, Württembergische Philharmonie din Reutlingen, Orchestra Filarmonicii din Jena, Orchestra Simfonică din Ierusalim, Orchestra Simfonică din Saint Petersburg. Este laureat al Concursurilor Internaţionale „Dombrovsky” şi „Johannes Brahms”.

Shizuka Mitsui (Japonia) s-a născut pe 14 martie 1992. Începând cu anul 2014, studiază cu profesorul Giovanni Gnocchi în cadrul Universităţii Mozarteum din Salzburg, iar din 2016, se află sub îndrumarea lui Clemens Hagen. Este semifinalist al Concursului Internaţional Regina Elisabeta din Bruxelles 2017. A obținut premii la Concursul de Violoncel „Izumino-Mori”, Japan Classic, „Enrico Mainardi” (Premiul I) și Concursul de Muzică de la Tokyo (Premiul al II-lea). A participat la cursuri de măiestrie cu Jens Peter Maintz, Natalia Gutman, Jian Wang, Tsuyoshi Tsutsumi, Masato Iwai, Danjulo Ishizaka, Wolfgang Boettcher şi Gautier Capuçon.

*

Între 1 și 23 septembrie, 270 de tineri artiști din 39 de țări pe tot globul vin la București să intre în competiție pentru a câștiga un trofeu  în cadrul ediției 2018 a Concursului Enescu.

Cu vârste cuprinse între 16 ani – cel mai tânăr concurent înscris în Concurs – și 33 de ani – vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni susțin recitaluri cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar și ale compozitorului George Enescu.

Concurenții evoluează în fața juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacrați și în fața publicului în cele trei etape de concurs și în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secțiuni: Violoncel, Vioară și Pian.

La secțiunea Compoziție, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte și având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.    

La 60 de ani de la prima ediție, în plin an de sărbătoare a Centenaruluiși a 137 de ani de la nașterea compozitorului George Enescu, Concursul Internațional George Enescu propune publicului o experiență unică și extinde perspectivele culturale și educaționale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma și construi o societate.

Mai multe detalii, aici.

Foto: Concursul Enescu 2018 -Andrei Gandac

24
/02
/15

În continuarea tradiţiei muzicale iniţiate de marele violonist Ion Voicu, fiul său, Mădălin Voicu – în ipostază de dirijor – şi nepotul său, Mădălin Voicu jr. - la pian – vor urca pe scena Salii Radio, la concertul pe care îl vor susţine vineri, 27 februarie, de la ora 19.00, alături de Orchestra Naţională Radio.

21
/02
/15

Sâmbătă, 28 februarie, în cadrul seriei de concerte bilunare Jazzaj la ARCUB, va avea loc concertul ,,We must believe in spring”, susținut de Mircea Tiberian Ensemble, împreună cu Nadia Trohin, o tânǎrǎ artistă cu o evoluţie spectaculoasă pe scena românească a jazzului din ultimii ani, și experimentatul saxofonist Cristian Soleanu.

18
/02
/15

O călătorie către cea mai elegantă şi mai opulentă curte regală a barocului european – Curtea lui Ludovic al XIV-lea, legendarul Rege Soare - într-o perioadă de înflorire pentru toate artele, este ceea ce vă propune Orchestra de Cameră Radio, în concertul programat miercuri, 25 februarie (19.00), la Sala Radio.

17
/02
/15

Institutul Cultural Român (ICR), în colaborare cu "Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română", "Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România" şi "Filarmonica Naţională Serghei Lunchevici" din Chişinău (Republica Moldova) prezintă spectacolul Ansamblului "Archaeus", cu opera de cameră în şapte tablouri pentru soprană, tenor şi septet instrumental "UNU PLUS MINUS UNU" op.148-154 de Liviu Dănceanu, în Festivalul Internaţional de Muzică "MĂRŢIŞOR 2015". Spectacolul va avea loc la Sala Mare a Filarmonicii Naţionale Serghei Lunchevici din Chişinău, marţi 4 martie, ora 18.00.

17
/02
/15

Ceainăria ARCUB găzduieşte joi, 26 februarie, de la ora 19.00, întâlnirea dintre autorul Radu Paraschivescu si omul de televiziune si de radio Luca Niculescu, în cadrul căreia vor dezbate tema "... în lume nu-s mai multe Românii". Discutia va fi completată de recitalurile solo, în aceeasi notă, ale naistei Cornelia Tihon.

16
/02
/15

Biletele pentru 10 concerte din seria celor Camerale (Ateneul Român) s-au epuizat și 4 din seria Mari Orchestre (Sala Palatului) sunt în curs de epuizare, potrivit cifrelor furnizate de Eventim. Cele 25.000 de bilete pentru Festivalul Enescu 2015 vândute până la ora 12.30 PM reprezintă în jur de 55% din totalul celor 46.500 de bilete puse în vânzare luni dimineață, la ora 10.00 AM

16
/02
/15

Doi compozitori al căror destin artistic este legat prin relaţia conflictuală descrisă (în formă ficţionalizată) în celebra piesă de teatru „Amadeus” (şi în pelicula cinematografică omonimă) - MOZART şi SALIERI – şi doi muzicieni români de mare valoare - dirijorul CRISTIAN MĂCELARU şi violonistul ALEXANDRU TOMESCU - se întâlnesc pe scena Sălii Radio!

13
/02
/15

Danny McCulloch, basistul trupei The Animals, a murit la vârsta de 69 de ani, în urma unui infarct pe care l-a suferit pe 29 ianuarie. Copiii rockerului britanic - Natasha, Nina, Tara şi Alistair - au anunţat această veste cu ocazia unui concert tribut organizat în memoria tatălui lor.

11
/02
/15

Frank DiLeo, un fost manager al lui Michael Jackson, ar fi spus că starul pop a fost ţinta unui asasinat al mafiei, în anii 1980, pe care el a reuşit să îl împiedice, potrivit unei biografii a lui DiLeo realizate de fostul său partener de afaceri, Mark Lamica,