Prestez servicii artistice: eu ce rol am?
https://www.ziarulmetropolis.ro/prestez-servicii-artistice-eu-ce-rol-am/

Prestez servicii artistice“ nu este doar un spectacol de teatru liber. Nu se joacă doar pe scenă şi categoric o să te implici – involuntar – în desfăşurarea lui, ajungând să faci parte din distribuţie. Totul debutează abstract; regizorul anunţă că spectacolul ce trebuia prezentat nu se va ţine şi cu scuzele de rigoare ne […]

Un articol de Ana-Maria Muşea|27 februarie 2014

Prestez servicii artistice“ nu este doar un spectacol de teatru liber. Nu se joacă doar pe scenă și categoric o să te implici – involuntar – în desfășurarea lui, ajungând să faci parte din distribuție.

Totul debutează abstract; regizorul anunță că spectacolul ce trebuia prezentat nu se va ține și cu scuzele de rigoare ne poftește să plecăm, pentru că „Visul unei nopți de vară“ nu este gata de pus în scenă. Prima dată te uiți chiorâș, ai crede că ți se joacă o festă, apoi te uiți din nou la bilet să te asiguri că nu l-ai cumpărat pentru un alt spectacol, iar cum nimeni nu pleacă, spectacolul își urmează cursul.

Dan Rădulescu îi dă viață regizorului tânăr, venit de pe alte meleaguri, plin de idei nonconformiste și extravagante, dar ridicole, dacă sunt privite prin prisma lui Valentin Teodosiu – actorul generației de aur care susține sus și tare că teatrul nu se face după cum îi cășună fiecărui nou venit de pe băncile facultății – cu idei fantasmagorice, precum interpretarea piesei „Visul unei nopți de vară” într-un singur personaj.

Conflictul dintre generații, dialogul savuros, plin de aluzii, divergențele create de ideile regizorului și de vehemența lui Valentin Teodosiu fac deliciul publicului. Ca totul să fie și mai tensionat, regizorul spune că lista distribuției este deschisă, asta după ce anunțul postat deja pe rețeaua de socializare Facebook cu detalii despre audiție îl face pe actorul matur să blameze și mai tare tânăra generație.

Asistenta interpretată de Diana Dumitrescu reprezintă tiparul actriței wannabe ce nu primește niciodată rolul pe care îl dorește. Dar totul se întâmplă ca în viață și, ca ironia să fie cât mai evidentă, rolul îl primește Manuela Hărăbor, soția directorului teatrului.

Prestez servicii artistice

Valentin Teodosiu, în spectacolul „Prestez servicii artistice“, regia Chris Simion

Umorul negru, sarcasmul fin și intriga fabuloasă împletite cu momentele dramatice ale monologurilor despre teatru, actori, carieră, actorie și viață te vor face să te gândești de două ori înainte să te amuzi de ceea ce este în jurul tău.

Totul pare că s-a calmat dar asta este, de fapt, doar iluzia liniștii de dinantea furtunii. Corina Moise apare intrând în teatru val-vârtej și dă totul peste cap. Ea interpretează o tânără actriță plină de zel, ce vine la audiții în urma postării de pe Facebook.

Proba pe care ea o dă reprezintă un semnal de alarmă, mascat de nota ridicolă a situației. Atitudinea ei în ce priveşte interpretarea operei lui Shakespeare într-un singur personaj stârnește râsul, dar te şi trezește la realitate şi te face să-ţi dai seama că linia dintre genialitate și penibil este foarte subțire.

Comicul nu este dat doar de diferențele de opinie sau de naivitatea actriței, ci și de participarea activă a publicului în spectacol. Cei din sală au ocazia să vadă cum se desfășoară repetițiile. Recuzita este la vedere, divergențele sunt în floare, iar actorii sunt toți nervoși și-și pierd răbdarea.

Într-un spectacol precum „Prestez servicii artistice”, cei din sală au ocazia să vadă ceea ce nu trebuie să se vadă – în mod normal -, ceea ce nu se expune niciodată. Repetițiile, pregătirile și mai ales neînțelegerile din culise sunt un subiect tabu, însă piesa dezminte acest mit și prezintă fără perdea tot ce se întâmplă când cortina este trasă.

Acest spectacol generează multe controverse. El însuși este o controversă, pentru că tratează probleme existențiale, sensibilizează și amuză publicul, dar, mai ales, ridică întrebări pe care unii oameni uită să și le mai pună.

Însă când piesa se va termina, sigur te vei întreba: Dacă viața este o scenă și noi suntem actorii, eu ce rol am?

Foto din spectacolul „Prestez servicii artistice“ – Compania D’AYA

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.